Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii romani, invitati pe o piata dominata de turci

Luna trecuta, la initiativa UNTRR, 10 patroni/manageri de firme de transport din Romania au participat, in Siria, respectiv Iordania, la intalniri cu oficialitati din ministerele de profil, cu reprezentanti ai Camerelor de Comert si Industriei sau ai Asociatiilor Exportatorilor, dar si cu expeditori sau transportatori locali. De fiecare data, ambele parti si-au manifestat interesul de a relua bunele relatii de dinainte de 1990 si de a intensifica schimburile comerciale, dar piedicile – e drept, mai usor de depasit acum, datorita globalizarii – nu lipsesc.


Transportatorii romani au dorit sa afle mai multe despre cadrul legislativ din cele doua tari, costurile pe care le implica tranzitarea lor si cheltuielile pe care le au carausii de acolo. Dar s-a discutat si despre necesitatea de a face lobby la ministerele de transport din Romania si Siria/Iordania, pentru acordarea reciproca de facilitati, precum si despre situatia schimburilor comerciale dintre Orientul Mijlociu si UE, in special Romania. Din toate aceste discutii s-a desprins insa foarte clar o idee: transportatorii turci au aproape o situatie de monopol pe cele doua piete, datorita costurilor cu pana la 500 de euro/ cursa mai mici decat ale romanilor, si au relatii solide si in vestul Europei, beneficiind, in plus, de conditii avantajoase de tranzit al Siriei si Iordaniei, negociate de ministerul lor de transport in cadrul intalnirilor bilaterale.
Daca s-ar liberaliza insa transportul dintre Romania si cele doua tari, asa cum a propus Radu Dinescu, secretarul general UNTRR – pentru ca oricum volumul schimburilor comerciale este redus – pozitia turcilor in zona s-ar clatina putin. Iar partenerii de discutii s-au aratat la fel de incantati de idee.
Va prezentam, in cele ce urmeaza, in linii mari, temele principale dezbatute cu aceasta ocazie, urmand ca in revista din mai sa revenim cu detalii.

Circa 500 de dolari pentru tranzitarea Siriei
Camera de Comert International (ICC) din Siria a gazduit prima dintre aceste intalniri, la care au fost prezenti si ambasadorul Romaniei la Damasc, Dan Sandovici, managerul departamentului TIR, Shawki Fetroni, precum si directori generali ai unor firme locale de transport.
Cu aceasta ocazie s-a discutat mai ales despre taxele de tranzit al Siriei, care difera in functie de zona de descarcare: 170 de dolari pentru Damasc, 70 de dolari pentru litoral si 20 de dolari pentru Alep – principalele trei regiuni economice ale tarii. La acestea se adauga 100 de dolari pentru declaratia de tranzit si 60 de dolari asigurarea la frontiera – Cartea Verde nefiind acceptata aici. La retur se platesc 170 de dolari daca masina pleaca goala din Damasc, 157 de dolari din zona litoralului si 137 de dolari din Alep – daca pleaca incarcata taxa e inclusa in declaratia vamala, platita de expeditor. Iar din zonele libere taxa este de numai 20-50 de dolari. Asadar, tranzitarea Siriei costa circa 500 de dolari, la care se adauga taxa de motorina. Asta pentru ca in Siria motorina costa circa 0,33 euro/l, fiind subventionata de stat, motiv pentru care, de altfel, nici nu este permisa iesirea din tara cu mai mult de 400 l in rezervor, sanctiunile fiind foarte aspre.
Tot cu ocazia acestei intalniri s-a discutat si despre schimburile comerciale ale Siriei. Aici se importa masini, piese, medicamente, materii prime, mai ales pentru industria textila, si semifabricate, si se exporta, in special spre UE, dar si spre tarile din zona Golfului, produse agricole, ulei de masline, specialitati locale culinare, semifabricate, textile, bunuri de larg consum, produse industriale.
O cursa din Germania poate ajunge la 4.500 de dolari, dar retururi se gasesc foarte greu. In ceea ce priveste schimburile comerciale cu Romania, un transport din Siria costa circa 5.000 de dolari, iar reprezentantii firmelor siriene de transport prezenti la intalnire au declarat ca ar accepta si 1.500 de dolari la retur, numai sa fie marfa.
Ei au adaugat ca piata europeana, in raport cu Orientul, este deservita 80% de turci, mai ales ca exista si turci de origine siriana, care traiesc la granita cu Siria, vorbesc limba si prefera sa vina din Europa spre Siria, decat spre Istanbul, desi sunt cu 800 km in plus.

Siria, mai mult o tara de tranzit
Intalnirea cu ministrul adjunct al transporturilor din Siria, Rajeh Sarea, le-a oferit managerilor romani informatii despre pozitia in regiune – este mai ales o tara de tranzit spre Iordania, Irak, Arabia Saudita si zona Golfului – despre intentiile oficialitatilor din minister – de a conecta marile Mediterana, Neagra, Caspica, a Arabiei si Rosie, de a-si consolida pozitia favorabila prin acorduri bilaterale cu toate tarile vecine si de a modifica legea transportului de marfuri si persoane, incluzand programe speciale de pregatire pentru firme si soferi, in transportul international – si despre infrastructura si flota de transport – Siria are 1.800 km de drum national si circa 43.000 de camioane de peste 11 t.

In transportul iordanian predomina afacerile de familie
Directorul general LTRC (Land Transport Regulatory Commission, care reglementeaza si controleaza serviciile de transport terestru si licentiaza operatorii rutieri si feroviari) a declarat ca si Iordania isi propune sa profite de pozitia si rolul strategic in zona, primii pasi fiind construirea unui terminal care sa reuneasca toate vehiculele de international, dezvoltarea infrastructurii, chiar daca aceasta este responsabilitatea autoritatilor locale, si modernizarea zonei libere, pentru a nu mai fi nevoie de multe controale si formalitati.
In prezent, in Iordania exista doua companii de transport feroviar: Aquaba Railway, cu o retea de 292 km, care transporta fosfati, si Jordan Hijaz Railway, care transporta bunuri si pasageri intre Amman si Damasc.
Aici sunt autorizate 15.874 de camioane cu greutate totala de peste 21 t si 16.254 de remorci, din care 59,2% sunt proprietate individuala si 40,8% apartin unor firme. Trebuie precizat insa ca, pentru a fi licentiata, o companie are nevoie de cel putin 10 camioane, astfel ca prin proprietate individuala nu se intelege detinerea unei singure masini, ci pot fi si mai multe. Varsta medie a flotei de transport este de 13,73 de ani, iar cea a mijloacelor de transport in comun, de 10 ani, drept pentru care acum trei ani s-au introdus stimulente – scutire de TVA si taxe – pentru firmele care isi innoiesc flotele.
Deoarece unii transportatori romani s-au aratat interesati de legislatia privitoare la deschiderea unei firme in Iordania, li s-a explicat ca, in cazul caselor de expeditii, e permisa o participare straina de 50%, dar pentru transportatori, nu – insa si aici se lucreaza la o noua lege a transporturilor, si reprezentantii LTRC si-au exprimat speranta ca ea va inlatura aceasta restrictie.

Firmele iordaniene ne vor vizita cu ocazia TIBCO
Reprezentantii Camerei de Industrie Amman – organizatie infiintata in urma cu circa trei ani – au declarat ca obiectivul lor principal este strangerea relatiilor cu alte tari si ca vizeaza si Romania, unde doresc sa participe la TIBCO, in mai, dar si sa viziteze fabrici, sa vada ce domenii de productie avem, unde e interesant sa investeasca sau daca romanii sunt interesati sa investeasca in Iordania, despre care garanteaza ca este o tara sigura, in ciuda a ceea ce se intampla in zona.
O alta idee care s-a desprins in urma acestei discutii este aceea ca pentru Iordania calitatea Romaniei de membra UE este un avantaj, dar nu trebuie neglijata nici pozitia foarte buna a Iordaniei, si in special apropierea de Irak. Iar relatiile bune pe care Camera de Industrie le are cu parteneri din Siria sau Arabia Saudita ar permite dezvoltarea relatiei cu Romania pe o zona mai extinsa din jurul Iordaniei.
Si cu aceasta ocazie s-a atras insa atentia asupra faptului ca nu toate camioanele care aduc marfa in Iordania se intorc incarcate in Romania sau Europa in general si ca exista un singur criteriu de apreciere a transportului, pretul, capitol la care turcii sunt foarte competitivi.
Astfel, asa cum a reiesit din discutia purtata la Automobile Royal Club, din 500-1.000 de camioane de legume proaspete exportate de Iordania in sase luni, cat tine sezonul, toate sunt turcesti, datorita faptului ca Turcia are acorduri bilaterale favorabile atat cu Romania, cat si cu statele din Orientul Mijlociu. Iordanienii sunt interesati mai ales de vehicule frigorifice, dar pana acum in Romania au gasit un singur partener: Frigoexpres.

Criza de camioane pentru exporturi in Europa
Tot in Iordania, transportatorii romani din delegatia UNTRR s-au intalnit cu reprezentanti ai Asociatiei Exportatorilor, organizatie existenta pe piata de circa 20 de ani, care reuneste peste 100 de membri, cu mai mult de 70% din exporturile tarii. Cu aceasta ocazie au aflat ca, de multe ori, fabricile iordaniene care exporta in Europa duc lipsa de camioane, astfel ca au nevoie de relatii cat mai stranse cu Romania si UE in general.
Exporturile Iordaniei in 2010 s-au ridicat la peste cinci miliarde de dinari, 55% fiind marfuri (mai ales potasiu, fosfati, legume si imbracaminte) si 45% servicii (turism, transport, financiare, inginerie). Ele se indreapta in special spre SUA, Irak, Arabia Saudita, Siria si Emiratele Arabe Unite, UE fiind a noua piata ca marime, desi este prima ca import.
In Romania, Iordania exporta mai ales legume, si de la noi importa in special lemn.
Interesati de colaborarea cu transportatorii si logisticienii din Romania si de posibilele lor investitii in Iordania s-au aratat si reprezentantii Camerei de Comert, care au precizat ca numai in zonele libere intra si ies anual 160.000 de camioane.

Articole similare