Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorilor români li se coace periodic câte ceva nemaiîntâlnit

De la final de iulie, conform Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență 43/01.07.2021, românii care lucrează în transporturi (ca șoferi, piloți, personal navigant ș.a.) și nu sunt vaccinați anti Covid-19 nu mai sunt exceptați de la obligația de a intra 14 zile în carantină la întoarcerea acasă din țări roșii sau galbene. Cel mult pot evita asta dacă ies iar din România în mai puțin de 24 de ore, dar atunci nu mai pot face pauza săptămânală normală acasă. Sau, dacă fac un test PCR după șapte zile și rezultatul este negativ, carantina se reduce la 10 zile.

În plus, mai aflăm de la Direcția de Sănătate Publică faptul că personalul din transporturi care se întoarce în România din Marea Britanie (dar și din India, Nepal, Brazilia și Africa de Sud) nu are decât opțiunea carantinei timp de 14 zile: nu poate beneficia de cele 24 de ore pentru tranzit sau de scurtarea perioadei cu un test PCR negativ.

În aceste condiții, am stat de vorbă cu managerii câtorva firme românești de transport, pentru a vedea care sunt șansele să reorganizeze cursele și contractele astfel încât să ajungă în cât mai puține țări roșii sau galbene, sau măcar să trimită acolo numai șoferi vaccinați, ce pierderi le aduce, lor și conducătorilor auto, această măsură, care este atitudinea conducerii firmelor și a șoferilor referitoare la vaccinare și dacă noua dispoziție îi mai convinge pe unii dintre ei să se vaccineze anti Covid-19 pentru a nu-și întrerupe activitatea.

Dat fiind faptul că nu este nici pe departe singura problemă pe care o au acum transportatorii români, și că mulți dintre ei au fost implicați în protestul spontan de la Oradea, de pe 10 august, împotriva măsurii carantinării șoferilor, sau intenționează să participe, dacă se va aproba, la protestul de pe 16 septembrie împotriva impozitării diurnei și carantinării șoferilor, păstrăm anonimatul celor care au acceptat să ne vorbească despre noua decizie a CNSU.

Volume mai mici cu 40-50% și, mai ales, risc de pierdere a clienților

Una dintre firmele cu al cărei manager am stat de vorbă are 25 de camioane, din care șapte fac transport intern și 18 au curse tur-retur pe relația Anglia, dar cu încărcare pentru România din diverse alte țări. Șase dintre șoferi au intrat în carantină pentru 14 zile imediat după apariția deciziei CNSU, deoarece veneau din Anglia, Germania și Belgia. Mai mult, camioanele au fost parcate în curtea firmei, unde marfa a stat o vreme din lipsă de conducători auto care să o ducă la descărcare. Rute alternative care să nu treacă prin țări roșii sau galbene nu sunt posibile în cazul comenzilor pe care le are această firmă, astfel că, dacă se menține decizia, periodic vor fi șoferi în carantină și camioane trase pe dreapta. „La o flotă de 18 ansambluri, să stea 33% dintre ele două săptămâni este dezastruos și pentru firmă, și pentru șoferi. Și nici nu știu încă cine plătește concediul lor medical.“

Managerul acestei firme crede că măsura a fost luată pentru a obliga șoferii profesioniști să se vaccineze în număr cât mai mare, nu pentru a preveni răspândirea bolii, „deoarece angajații mei au lucrat în tot timpul pandemiei, și totuși nu s-au îmbolnăvit, fiind practic izolați în cabină“. Mai mult decât atât, mergând în Anglia, ei fac cel puțin șase teste pe lună – la intrarea în această țară și apoi iar după 48 de ore – baza de date a englezilor fiind foarte bine pusă la punct. Testele sunt gratuite, sunt disponibile hărți cu centrele de testare și timpul de așteptare este de cel mult 15 minute.

Trei dintre șoferii firmei sunt vaccinați anti Covid-19, iar dintre ceilalți nu vrea niciunul să se răzgândească pentru a nu mai intra în carantină. „În ceea ce mă privește, deși am făcut vaccinul, le voi respecta decizia și nu-i voi obliga, mai ales că nicio țară europeană nu face asta. Dar nu știu ce soluții sunt să continuăm activitatea în aceste condiții. Intrarea periodică a șoferilor în carantină pentru 14 zile – sau 10 zile, cu test PCR negativ, așa cum am făcut într-unul din cazuri – scade volumele firmei cu 40-50%. În plus, ne pierdem clienții, care vor căuta camioane în altă parte. Impactul, dacă situația va rămâne așa, va fi mare nu numai asupra transportatorilor, ci și asupra bugetului României. Este o măsură abuzivă, câtă vreme în întreaga Europă s-a făcut în ultimul an tot posibilul să fie păstrate coridoarele verzi pentru transport, inclusiv în țări ca Franța, unde restricțiile pentru populație au fost foarte severe.“

Numai la trecerea din Cehia în Germania șoferii firmei făceau anul trecut teste – „care costau 15 euro, nu 50 de euro, ca în România“ – pe cheltuiala angajatorului, în rest nu era nicăieri nicio restricție și toți înțelegeau importanța coridoarelor verzi.

Unii șoferi acceptă să se vaccineze pentru a putea munci…

Și administratorul unei firme orădene care are un singur camion propriu, dar mai gestionează câteva zeci ce lucrează în Comunitate, și care s-a implicat – până la a ajunge să fie interogat de poliție – în protestul spontan de la Oradea împotriva măsurii carantinării șoferilor, crede că este un abuz mai ales asupra șoferilor, din moment ce anul trecut, în plină pandemie, aceștia au putut trece prin orice stat UE, au putut încărca și descărca oriunde, și chiar și acum merg liber peste tot, în afară de România. „Eu și conduc uneori camionul și nu am avut nicio problemă nicăieri – nici teste nu li se mai cer șoferilor la intrarea în alte țări – cu excepția unei cafenele din Padova, unde mă cunoșteau și știau că sunt șofer de camion și mi-au cerut pașaportul sanitar. E drept că în Italia acesta este obligatoriu pentru toată lumea la intrarea în restaurante, dar din câte am văzut numai mie mi l-au cerut de fapt.“

Până acum nici el, nici șoferul angajat în firma sa nu au fost carantinați, deoarece cursele sunt tur-retur pe relația Italia, iar cele de Franța, de exemplu, au fost excluse, „deși nu știu pe ce criterii sunt clasificate țările în roșii și galbene, pentru că în Franța populația este liberă să circule“.

Nici administratorul firmei, nici șoferul angajat nu erau încă vaccinați la final de august, dar amândoi intenționau să facă asta pentru a putea munci în continuare și a nu li se diminua veniturile. Opțiunea este Johnson&Johnson, care presupune o singură doză, și în 48 de ore după vaccinare pot deja să plece în curse. Altfel, 14 zile de carantină după 3-4 săptămâni de muncă înseamnă o cursă în minus, deci venituri substanțial mai mici și pentru șofer, și pentru firmă.

De altfel, am stat de vorbă și cu manageri care, în ciuda pierderilor mari pe care le suportă și firmele lor, spun că nu au ce face decât să lase șoferii să intre periodic în carantină, sperând că asta îi va convinge să se vaccineze.

… alții caută alternative

Dintre ceilalți 30-40 de șoferi cu care colaborează administratorul firmei orădene, 5-6 erau vaccinați la final de august, iar doi, care veneau din Spania, au fost carantinați la intrarea în România: unul s-a dus imediat să facă vaccinul, ca să poată continua munca, iar al doilea a stat izolat. E drept că a fost și perioadă de concedii, de aceea numărul de cazuri este mic, dar dintre cei care lucrează în Comunitate unii nu vor să se mai întoarcă în țară până în decembrie, așteptând să se schimbe lucrurile, unii se vor vaccina, unii vor căuta să meargă doar în zone verzi, câtă vreme mai există, și unii vor începe să lucreze la intern, ceea ce va afecta foarte mult firmele de transport internațional. „Dar mai afectați decât firmele vor fi șoferii, pentru că o firmă, fie mică, fie mare, se mai descurcă, mai are conducători auto de rezervă, mai merge administratorul în curse la nevoie. Însă pierderea mare este a șoferilor. Deși eu mă voi vaccina, ceilalți șoferi cu care colaborez sunt liberi să decidă cum vor, nu cred că am dreptul să-i oblig, mai ales că, dacă li se întâmplă ceva după vaccin, va fi și răspunderea mea.“

Administratorul acestei firme intenționează să participe și la protestul de pe 16 septembrie, împotriva impozitării diurnei și carantinării șoferilor, dacă va fi în țară – deoarece septembrie este o lună plină în transporturi – „pentru că trebuie neapărat să facem ceva. Din păcate, în România oamenii nu sunt uniți, ca în alte țări, să protesteze când cineva are o problemă. Noi doar discutăm, negociem, facem pregătiri și când să ieșim mulți se retrag.“

 Alocarea curselor ține cont de vaccinare

Managerul unei alte firme din vestul țării, care are 54 de camioane și 100 de semiremorci proprii și colaborări cu 30 de tracționiști care lucrează exclusiv pentru el declară, la rândul său, că nu a discutat niciodată până acum despre vaccinare cu cei circa 100 de șoferi și nici de acum nu va deschide subiectul. „Eu sunt vaccinat, dar fiecare este liber să facă ce vrea și mă voi adapta. Îi trimit pe cei 15 care sunt vaccinați în țări galbene și roșii, între timp poate se mai vaccinează și alții…“

Firma face mai ales curse tur-retur spre Spania, dar și dislocări în Portugalia sau Franța, astfel că șoferii ajung săptămânal în România și unul dintre ei a intrat în carantină chiar din ziua când s-a introdus această măsură. Mai există posibilitatea de încărcare din Italia, care nu este zonă roșie, sau cel mult 15 camioane pe săptămână pot schimba semiremorca pentru Franța fără a mai intra efectiv în țară.

Și această firmă a participat la protestul de la Oradea, cu trei camioane și cinci mașini mici, pentru a le atrage atenția legiuitorilor noștri că în afară de România nicio altă țară nu mai impune carantinarea propriilor șoferi la întoarcerea din curse. Dimpotrivă, peste tot se circulă liber, cu excepția Sloveniei, care a introdus de la final de august obligativitatea ca șoferii profesioniști să aibă dovadă de vaccinare sau test negativ, și a Ungariei, unde de la începutul pandemiei unele puncte mai mici de trecere a frontierei au fost închise pentru camioanele care nu descarcă în această țară. Astfel că în Austria nu se poate intra decât prin Nickelsdorf, ceea ce înseamnă 130 km în plus, deci două ore din programul de condus al șoferului și cheltuieli mai mari cu 100 de euro.

Numai șoferii români sunt un pericol în România, străinii nu

Am avut ocazia să stăm de vorbă și cu șoferul carantinat al acestei firme, care ne-a relatat că se întorcea din Spania, de unde încărcase carne la 0 OC pentru un abator din Mureș, iar în vamă, la intrarea în România, polițiștii l-au întrebat de unde vine – „deși aveau CMR-ul, deci vedeau de unde vin și nu puteam spune altceva“ – i-au adus la cunoștință noile prevederi și i-au spus că are varianta să se întoarcă în Ungaria și să aștepte acolo până se modifică, poate, ceva – „dar bine că nu am făcut așa, pentru că nu s-a schimbat nimic nici într-o lună și aș fi stat mult și bine acolo“ – sau să intre în România și să fie obligat să stea în carantină 14 zile, cu posibilitate de reducere la 10 zile. Datele sale au fost introduse în sistem, astfel încât în 2-3 minute, când a ajuns la punctul DSP, cei de acolo le aveau deja.

Perioada de neactivitate i-a adus acestuia o pierdere de circa 700 de euro numai din diurnă, și de aceea intenționează să dea în judecată statul român pentru recuperarea ei.

Pentru a-și putea continua activitatea, acesta a decis să se vaccineze, deși crede în continuare că decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență este „total în afara legii“ și „un abuz grosolan. Nu este normal să intru în carantină dacă sunt perfect sănătos. În Spania nu am contact cu nimeni la încărcare de la începutul pandemiei, actele se lasă într-un sertar, deci riscul de îmbolnăvire e mic. Mai bine facem test la intrarea în țară și, dacă iese pozitiv sau dacă e nesigur rezultatul, abia atunci să intrăm în carantină.“

Acesta crede că situația este cu atât mai ciudată cu cât în România intră, venind tot din țări roșii sau galbene, și șoferi bulgari, turci, polonezi ș.a., care la un moment dat fac pauză la noi, merg la restaurante, în benzinării, stau în parcare cu alți șoferi etc. „Ei nu prezintă, ca și mine, riscul de a răspândi boala? Numai noi, românii, suntem un pericol?“

Articole similare