Dacă în 2021 domeniul transporturilor rutiere de marfă (totalitatea firmelor care au cod CAEN 4941) coborâse un loc de pe podiumul celor mai importante ramuri economice din România, fiind depășit de comerțul cu amănuntul al carburanților, în 2022 se clasează tot pe locul al patrulea, cu o cifră totală de afaceri de 15,70 de miliarde de euro, cu aproape 3 miliarde de euro mai mult decât în 2021, când firmele cu cod CAEN 4941 au totalizat o cifră de afaceri de 12,90 de miliarde de euro.
Transporturile rutiere de mărfuri au fost devansate în 2022 de industria construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale (cod CAEN 4120), locurile I și II fiind, ca și în 2021, ocupate de comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate (cod CAEN 4711) și comerțul cu amănuntul al carburanților(cod CAEN 4730).
Primele patru județe sunt aceleași ca în 2021, dar în altă ordine
Pe primele cinci locuri din clasamentul județelor cu cele mai mari cifre de afaceri din transport sunt în 2022 aceleași din 2021, dar în altă ordine. Astfel, Argeș cu 1,50 miliarde de euro, se situează pe primul loc în clasament , cu o creștere de 300 de milioane de euro mai mult față de 2021. Pe locul al doilea urcă București cu 1,10 miliarde de euro, după ce în 2021 era situat pe locul al treilea, cu 952,30 de milioane de euro. Următorul județ, și anume Bihor, este la egalitate cu Bucureștiul tot cu 1,10 miliarde de euro, deși în 2021 era situat pe locul al patrulea cu 930,30 de milioane de euro. Astfel, Clujul trece de pe locul al doilea pe al patrulea cu 1,10 miliarde de euro (4,6 miliarde de lei), în creștere mai mică față de 2021, când avea o cifră de afaceri de 983,50 milioane de euro. Cauza principală a scăderii Clujului este diminuarea permanentă a flotelor mai multor firme multinaționale de transport stabilite la Cluj și mai ales a flotei Carrion.
Pe locul al cincilea, la fel anul trecut, se află județul Arad, cu 908,6 milioane de euro, față de 740,10 în 2021. Toate județele fruntașe au înregistrat valori mai mari decât în anul anterior. Ca și în 2021, poziția a șasea este ocupată de Suceava, cu 842,7 milioane de euro, în creștere constantă (680,70 milioane de euro în 2021), pe locul al șaptelea este Timiș, cu 700,2 milioane de euro (în 2021: 643,70 milioane de euro), iar pe al optulea loc se situează Sibiu, cu 579,5/467,90 milioane de euro. Pe locul al nouălea, de data aceasta se află Constanța cu 567,9 milioane de euro față de 418,90 de milioane de euro anul precedent și pe locul al zecelea a urcat anul acesta Prahova cu 563 milioane de euro, față de 417 milioane de euro în 2021, când nu mai făcea parte din Top 10. Nici acum însă nu mai înregistrează rezultatele spectaculoase din 2020, când se afla pe locul al cincilea cu 688,10 milioane de euro. Căderea spectaculoasă a Prahovei este urmarea schimbării codului CAEN principal al firmei Aquila, care din 2021 nu mai are ca activitate principală transporturile rutiere de mărfuri, ci comerț cu ridicata nespecializat (cod CAEN 4690). Brașovul, cu 502,2 milioane de euro a ieșit din Top 10, deși în 2021 era pe poziția a zecea, cu 435,20 milioane de euro. La polul opus, pe ultimele 10 locuri, se află Harghita (136,4 milioane de euro, față de 109,10 în 2021), Olt (133,4/106,90), Teleorman (102/95,40), Vaslui (101,4/89,70), Vrancea (96,185,20), Călărași (87,3/83,60), Ialomița (85/71,10), Caraș-Severin (72,3/63,90), Tulcea (72,3/57,20) și Botoșani (57,1 milioane de euro, față de 39,60 de milioane de euro în 2021). Și aceste județe au înregistrat cifre de afaceri mai mari decât în 2021, deși sunt ultimele în clasament. Brăila a reușit să iasă din rândul județelor codașe, urcând 3 poziții și înregistrând o cifră de afaceri de 159,7 milioane de euro, în timp ce în 2021 a avut 109,10 milioane de euro.