Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transpotec Logitec se amână din nou

Deși la finalul acestei luni era anunțat cel mai important târg de transport și logistică din Italia, condițiile pandemice  i-au determinat încă o dată pe organizatori să amâne evenimentul încă o dată.

Ediția 2022 a Transpotec Logitec va avea loc, așadar, în perioada 5-8 mai 2022, tot în cadrul Fiera Milano, din Rho. „Având în vedere situația epidemiologică actuală și având în vedere nevoile pieței, s-a decis amânarea evenimentului, programat pentru sfârșitul lunii ianuarie, pentru câteva luni. Noul context de primăvară, în lumina experiențelor recente, va permite ca evenimentul să se desfășoare într-o atmosferă mai sigură și mai relaxată, favorizând socializarea și încheierea de contracte, desfășurarea deplină a activităților în aer liber și o mai bună mobilitate internațională”, se menționează în anunțul trimis de organizatorii Transpotec Logitec. Reamintim că la târgul milanez și-au confirmat participarea unii dintre cei mai mari producători de vehicule comerciale, prilejuind, de asemenea, conferințe pe cele mai importante teme ale momentului: tranziția energetică și sustenabilitatea; digitalizarea și siguranța și formarea profesională.

Articole similare

Ad