AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad

Trevor Milton, fondatorul Nikola Motor, arestat pentru fraudă

Publicația canadiană Transport Routier, citată de Les Routiers, informează că Trevor Milton, care a demisionat din funcția de președinte Nikola Motor în septembrie 2020, a fost arestat pe 29 iulie și are în SUA trei capete de acuzare de fraudă pentru că a înșelat investitorii în legătură cu tehnologiile și perspectivele de vânzări ale companiei care, reamintim, a promis că va costuri camioane electrice cu pilă de combustibil.

Printre altele, Milton a declarat că un prototip al camionului Nikola One putea fi deja condus, deși în realitate el nu funcționase niciodată, ci singurul moment în care a rulat a fost când inginerii companiei l-au dus pe vârful unei coline ca să-l poată filma pentru un clip publicitar, deși el nu avea nici motor, nici sistem de control, și chiar și sistemul de infotainment era de fapt doar un prototip de tabletă.

O altă declarație a lui Trevor Milton a fost aceea că Nikola Motor dezvolta tehnologia pentru un pick-up Badger, când de fapt era vorba doar de un Ford F-150 cu sigla Nikola. În plus, când Nikola afirma că dezvoltă tehnologii și componente, acestea proveneau de fapt de la furnizori externi, și compania lăsa să se înțeleagă că produce hidrogen, când nici asta nu se întâmpla.

Chiar și în aceste condiții, Nikola continuă producția experimentală a camionului electric cu baterie Nikola Tre la Ulm (Germania) și la Coolidge (Arizona), fiind deja fabricate cinci prototipuri de cabină avansată, din care două se află în teste pe pistă în nordul SUA, două în Arizona și unul în Germania. În plus, compania își propune să construiască o stație de alimentare cu hidrogen.

Articole similare

Ad
Ad