Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un an bun pentru Premium Trailers Store, cu 140 de semiremorci livrate

Premium Trailers Store, importatorul Kässbohrer în România, a încheiat anul trecut foarte bine, așa cum apreciază directorul general Eugen Stan, cu livrări de circa 140 de unități, cele mai multe vehicule specializate. În topul vânzărilor se află cisternele, atât pentru produse petroliere, cât și pentru bitum, trailerele, platformele, basculantele și modelele silo.

Aceste rezultate plasează firma românească în Top 5 dealeri Kässbohrer din Europa.

Eugen Stan declară că a avut așteptări mari de la 2024, dar că vânzările de vehicule comerciale au fost influențate negativ de incertitudinea de pe piață, de instabilitatea politică și de costurile mari de finanțare. Clienții cu bonitate ridicată au găsit întotdeauna finanțare, însă costurile au reprezentat o piedică importantă în calea investițiilor.

Compania a vândut cisterne către 90% dintre transportatorii specializați în mărfuri ADR din România, „iar reacția lor este foarte bună. Avantajele noastre față de alți producători sunt termenul scurt de livrare, prețul competitivi și calitatea premium.“

Pentru construcții s-au livrat și trailere – „segment unde avem o cotă de piață de circa 50%“ – și basculante, atât la clienți tradiționali, cât și la clienți noi.

Compania nu prea a fost prezentă în 2024 pe segmentul de transport de mărfuri generale, din cauza presiunii pe preț, ci a livrat doar câteva semiremorci cu prelată. În ceea ce privește gradul de adaptare la mai multe tipuri de mărfuri, Eugen Stan subliniază faptul că flexibilitatea este una dintre cerințele cel mai des întâlnite ale clienților, „dar noi oferim în mare măsură produse de nișă și poate doar la trailere se caută «one fits all», lucru mai greu de realizat“.

Compania a livrat în 2024 și câteva flote către Active Group Management (10 basculante), Guven Asfalt (10+10 cisterne) sau Transpeco (10 cisterne).

Și în cazul Premium Trailers Store se remarcă o creștere a cererii de vehicule pentru intermodal, fiind livrate deja până acum circa 200 de cutii mobile către Filip SRL și Routier. În ceea ce privește noul an, „suntem optimiști, deoarece cunoaștem piața, fabrica ne susține cu vehicule și prețuri competitive și avem o rețea de vânzători în toată țara“.

Articole similare

Ad