Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un an plin de legislatie

Anul acesta, la Ministerul Transporturilor s-a lucrat intens la emiterea de proiecte legislative. ARR a primit astfel dreptul de a cantari vehiculele si de a verifica rovinieta, dar si bonurile de cantar. Atributiile sporite acordate ARR, dar si masurile tot mai dure impotriva celor gasiti in neregula au facut ca o parte din cei care efectuau transport de persoane sau de marfa sa dispara de pe piata. Controalele au fost intensificate in 2010 si la operatorii straini, unde amenzile se incaseaza integral, avand in vedere faptul ca vehiculele cu probleme sunt imobilizate pana la plata.
 

Florian Coman, director general ARR, a explicat la conferinta Tranzit de la Cluj care au fost actele normative aparute in 2010 si principiile acestora, care tin de siguranta circulatiei, protectia mediului inconjurator, asigurarea unui cadru concurential legal si de protejare a infrastructurii. „Ca sa poata fi aplicate, acestea au fost modificate prin ordonante de guvern si ordine de ministru.“ Astfel, la inceputul anului a intrat in vigoare Ordinul 1119, care prevede functionarea scolilor de soferi. „Ordinul a permis ca numarul celor care nu au urmat pregatirea practica sa fie mult mai mic decat in anii anteriori. Iar pana acum a crescut si gradul de promovabilitate.“
In ianuarie a aparut si Ordonanta 7, care modifica Ordonanta 43 si care a dat competente ARR pentru cantarirea vehiculelor si verificarea bonurilor de cantar, la fel cum procedeaza acum cei de la CNADNR. Iar Ordonanta 8 da dreptul celor de la ARR sa verifice rovinieta. „Este un prim pas pentru realizarea organismului unic de control, avand in vedere faptul ca, inca de la infiintarea sa, in 1998, ARR avea atributii de control ale concordantei dintre documente si marfurile transportate. Cu alte cuvinte, aceasta poate fi facuta inclusiv prin cantariri“, a mai spus Florian Coman.
In aprilie a aparut Ordonanta 34 care se refera la piraterie, ca urmare a numeroaselor reclamatii din partea transportatorilor de persoane referitoare la cei care fac aceasta activitate fara niciun fel de documente. „Astfel, aceasta Ordonanta a statuat faptul ca circulatia fara licenta de transport sau copie conforma duce la retinerea certificatului si a placutelor de inmatriculare, urmand ca imediat dupa achitarea amenzii sa le primeasca inapoi. Apoi, Legea 168, care aproba aceasta Ordonanta, a venit cu o noua modificare, respectiv aceea ca certificatul si placutele de inmatriculare sa fie inapoiate doar dupa 30 de zile de la achitarea amenzii, si nu la 2-3 zile, cum se proceda inainte. Iar la a doua abatere a aceluiasi transportator, perioada de suspendare se prelungeste la sase luni. Si deja se simte ca au fost scosi de pe piata o serie de transportatori care lucrau numai la negru, cu costuri mult mai mici.“
In vara a fost emisa Ordonanta 27, care modifica Ordonanta 109 privind transporturile rutiere, iar luna trecuta se lucra la normele de aplicare. Potrivit acestora, soferii vor avea un cazier profesional, unde vor fi trecute toate abaterile de la legea transporturilor. „Vor fi subliniate abaterile grave, astfel incat, la angajare, managerii sa aiba o oglinda fidela a activitatii si tendintelor sale de comportament in trafic“.
 
Arimarea corecta salveaza vieti
Normele pentru aplicarea Ordonantei 27 cuprind si cateva reguli legate de fixarea marfurilor in vehicul.
Aici se arata ca va trebui asigurat un sistem de fixare care sa reziste la fortele exercitate atunci cand vehiculul este supus la decelerare de 0,8 g (unde g este acceleratia gravitationala) spre fata si 0,5 g spre spate si la accelerare de 0,5 g spre peretii laterali. Traian Popa, reprezentantul ARR, a aratat ca arimarea explicata in norme respecta bunele practici din UE si ca nu trebuie sa fii inginer ca sa respecti conditiile de aici. Acesta a mai spus ca exista o conventie stabilita pe baza de statistici la nivel european care spune ca, in conditiile in care un camion franeaza cu o acceleratie de 0,8 g, iar sistemul de fixare rezista la o asemenea forta, inseamna ca arimarea este corespunzatoare. „Am citit toata legislatia existenta, am consultat fizicieni si asa am scris reglementarile existente. Exista curele inscriptionate si acestea se iau in functie de greutatea incarcaturii. In 7 din 10 camioane verificate exista probleme la arimare. Iar acestea au dus la accidente grave. Au fost cazuri in care un stalp de beton a iesit din cabina camionului si a decapitat soferul sau, la o frana brusca a unui vehicul care transporta grau, incarcatura s-a varsat peste soferi si doi pasageri si i-a ucis; un camion incarcat cu pavele din beton, care circula cu viteza normala, intr-un viraj s-a rasturnat si a daramat o casa. Exista niste tabele care atesta, in functie de incarcatura, ce chingi se folosesc.“
 
Raspunderea pentru incarcare, la beneficiar!
Un transportator a explicat ca i s-a intamplat ca in Germania camionul sau sa fie gasit in trafic cu marfa neancorata corespunzator. Vehiculul a fost dus la o firma specializata pentru rearanjarea marfii, iar amenda a primit cel care a incarcat.
Florian Coman a replicat, insa, ca Ministerul Transporturilor nu are competenta de a emite legi decat pentru operatorii de transport. „In colaborare cu alte ministere, putem stabili ca ei sa poata da amenzi celor care incarca, daca nu ancoreaza corespunzator marfa. In «Bunele practici privind arimarea» se precizeaza ca, daca marfa nu este arimata corespunzator, operatorul are obligatia sa refuze efectuarea transportului. Iar incarcatorul are obligatia sa arimeze marfa corespunzator. La nivel european, se emite prima data un ghid de bune practici. Daca acestea nu se respecta uniform, CE se autosesizeaza si emite o directiva. Daca nici asa nu se lucreaza armonizat, CE emite un regulament. Acum, la nivel european se lucreaza la o directiva privind arimarea, care sa stabileasca obligatii pe tot fluxul, de la incarcare pana la descarcare. Pana atunci trebuie respectat Ghidul de bune practici care se refera doar la obligatiile transportatorului.“
 
Cum se fac legile la minister
Directorul general ARR, Florian Coman, a explicat etapele prin care trece o lege la Ministerul Transporturilor. „In general, semnalele pornesc de la transportatori. Cu cat acestea sunt mai bine fundamentate, cu atat un act normativ va fi pus pe un circuit mai repede. El trece pana la adoptare prin procedura numita transparenta la Comisia de dialog social, apoi va fi postat pe site-ul ministerului pentru eventuale propuneri. Iar dupa toate discutiile de acolo comisia de dialog social trebuie sa dea un aviz. Decizia asupra formei in care va aparea actul normativ ramane tot la nivel inalt. Noi, ARR, putem promova acte normative intr-un singur mod si acelea se opresc la un ordin de ministru privind aplicarea.“
In plus, la aceasta analiza, reprezentantii ministerului intocmesc o lista cu impunerile legislative din regulamentele sau tratatele europene care nu pot fi modificate, iar unde ramane spatiu de a modifica se iau in seama propunerile.
„ARR a luat decizia ca, atunci cand emite puncte de vedere, sa le dea doar pe cele care tin de bunele practici din Europa si sa nu includa opinii personale. Am considerat ca abia dupa ce asimilam toate bunele practici europene ne putem permite luxul sa avem si opinii proprii. Deci, nimic din ce propune ARR nu este inventie proprie. Noi culegem bune practici de la institutii cu peste 100 de ani de experienta in transporturile rutiere“, a explicat Nicolae Tanase, inspector sef ARR
 
Mai multe amenzi pentru straini
Transportatorii straini sunt acum mult mai atent verificati de inspectorii ARR decat inainte. Astfel, Nicolae Tanase a explicat ca amenzile acordate transportatorilor unguri si polonezi au crescut de trei ori in primele zece luni ale acestui an, fata de aceeasi perioada a anului trecut. In acelasi timp s-au dublat si contraventiile date transportatorilor bulgari si turci. „In total, la operatorii straini s-au acordat peste 500 de amenzi, insa acestea se platesc pe loc cash sau cu cardul. Cert este ca vehiculul nu pleaca pana cand amenda nu este achitata. Astfel, la noi gradul de incasare este de aproape 99%.“
 
Controale la rovinieta
La inceputul lui octombrie a fost introdusa si rovinieta electronica. Invitat la Cluj, Minodor Stoica, reprezentant CNADNR, a explicat ca cel mai important aspect al acestui sistem este controlul, care se efectueaza atat prin camere puse in locuri fixe cu trafic intens, cat si cu echipajele mobile ale CNADNR. Acestea vor identifica numarul de circulatie pentru fiecare vehicul care trece prin zona, pe care il vor transmite catre baza de date. Iar daca vehiculul respectiv nu a achitat rovinieta, numarul acestuia este transmis la evidenta de inmatriculare, care identifica datele detinatorului unde se va trimite amenda. Achizitia rovinietei se face prin comerciantii traditionali, care acceseaza sistemul on-line si transmit data si ora de la care vehiculul a achizitionat rovinieta.
Rovinietele vechi raman valabile pana la expirare. In cazul in care un vehicul care are rovinieta achitata si-a schimbat numarul de inmatriculare, va putea pastra rovinieta pana la expirare, insa schimbarea numarului va trebui anuntata la una din subunitatile CNADNR.

Articole similare