Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un business frumos în transporturi, condus de o mână fermă de femeie

Compania ieșeană Trans Polosam a fost înființată în 2002 și, chiar în martie anul acesta, aniversează 20 de ani de activitate – prilej foarte bun pentru a vă prezenta povestea administratorului Elena Ceobanu, într-un articol Special 8 Martie, dedicat femeilor din transporturi.

Am avut curaj, dar și șansă, își începe povestea Elena Ceobanu, amintindu-și cu nostalgie de momentele de început ale business-ului său în transporturi. Absolventă a Institutului Politehnic Iași, Facultatea de Chimie Anorganică, Elena Ceobanu a fost repartizată inițial la Combinatul Petrochimic Borzești, însă, după o perioadă dificilă, în care a făcut naveta, a renunțat la salariul motivant de inginer pentru a fi aproape de familie.

A plecat pe drumul antreprenoriatului preluând inițial o firmă de comerț cu amănuntul, al cărei obiect de activitate l-a schimbat, în 2002, în transport de călători. „Comerțul nu m-a atras niciodată prea mult. La vremea aceea începea să se dezvolte transportul rutier de persoane cu microbuze, inclusiv pe linii urbane, așa că m-am hotărât să încerc și eu.”

Primul microbuz a fost cumpărat în 2002: un Mercedes-Benz Sprinter, cu an de fabricație 1995, care a adus mult noroc și profit firmei și care nu a rămas niciodată în drum, își amintește Elena Ceobanu, care l-a condus de multe ori.

După câteva luni, timp în care a operat o linie urbană, microbuzul Trans Polosam a intrat pe primul traseu județean, Iași-Bosia Ungheni. „Am aflat de licitația organizată în primăvara lui 2003 de Autoritatea Rutieră Română (ARR) pentru atribuirea traseelor județene și am hotărât să particip. Cu o zi înainte, toți transportatorii erau pregătiți și aveau mașinile repartizate pe traseele pentru care doreau să liciteze. Speranța, credința și nădejdea că îmi voi găsi un operator cu care să mă asociez nu m-au părăsit, iar norocul mi-a surâs pe ultima sută de metri: am aflat printr-o conjunctură că Primăria Ungheni a scos la licitație traseul Iași-Bosia Ungheni cu microbuze, iar transportatorul care îl opera la acel moment (Autotransport SA) avea nevoie de un asociat cu încă un microbuz, deoarece traseul trebuia efectuat cu două autobuze și două microbuze (câte un vehicul activ și o rezervă). În după-amiaza aceleiași zile am semnat contractul de asociere, iar în ziua licitației m-am prezentat la ARR și am depus oferta. Mașina mea, fiind mai veche, a avut statutul de rezervă și a lucrat pe 75% din curse, ceea ce, desigur, a reprezentat un avantaj.”

Timp de doi ani, Trans Polosam a operat Iași-Bosia Ungheni, alături de Autotransport SA (care efectua cursele de autobuz) și de Valcris-Trans (celălalt operator cu microbuz), perioadă în care activitatea a mers foarte bine, iar compania s-a putut extinde și pe interjudețean. Dar, cum de multe ori viața ne oferă „una caldă, alta rece”, la următoarea atribuire, din 2005, Trans Polosam a rămas (în mod inexplicabil) fără vechime pe ruta Iași-Bosia Ungheni, astfel că traseul „de suflet” a fost pierdut.

Linii interjudețe, formate și operate fără întrerupere până în prezent

Încurajată de evoluția pozitivă a transportului de pasageri, dar și de câștigarea primul traseu județean, Elena Ceobanu și-a extins activitatea, iar în mai 2003 a participat și la licitația pentru interjudețean. Cu bani împrumutați de la familie și de la prieteni, ea și-a cumpărat un microbuz nou, de punctaj maxim. Dar pentru a participa la licitație era nevoie de încă un microbuz, de asemenea, de punctaj maxim, pentru a asigura atât mașina activă, cât și rezerva. „Am întâlnit doi tineri (persoane fizice), care trecuseră prin aceeași experiență ca și mine: operaseră inițial o linie urbană și erau nemulțumiți că nu își putea acoperi cheltuielile și redevența. Aceștia au înscris microbuzul pe care îl aveau direct pe firma mea, cu contract de vânzare-cumpărare, având încredere că la licitație voi obține un traseu și vor avea de lucru pentru mașina cumpărată. Din nefericire, la licitația respectivă am câștigat traseul Iași-Roman la punctaj egal cu alți patru operatori, astfel că nu prea aveam de lucru nici pentru mașina mea și nici pentru cea a celor doi tineri.”

Principalul avantaj al câștigării licitației la interjudețean a fost însă oportunitatea de a înființa două linii regulate noi (în conformitate cu legislația de atunci). Și așa au fost puse bazele traseelor Iași-Sibiu și Iași-Deva, care funcționează până în prezent.

„M-am informat la dispecerii din autogară, dar și la alți operatori, cu privire la destinațiile cele mai solicitate de călători. Și așa am fost îndrumată să înființez traseul Iași-Sibiu, care la momentul respectiv se parcurgea doar cu trenul, în 15 ore, cu schimbare la Vințu. De 18 ani, firma mea operează acest traseu în 8 ore (cu mici variații în funcție de condițiile de trafic). În același timp, am cerut și Iași-Deva, un traseu mai lung, cu trecere prin Brașov, pentru care am avut inițial îndoieli. Pentru cele două linii interjudețene nou înființate au fost necesare 5 mașini – câte două «active» pe fiecare traseu plus o «rezervă». Am suplimentat necesarul de parc achiziționând microbuze noi și toate vehiculele au lucrat la foc continuu, astfel că și cei doi băieți care m-au ajutat la obținerea traseelor au obținut profit integral de pe mașina lor.”

 Ulterior, odată cu creșterea volumelor de pasageri, s-a făcut trecerea la autobuze de capacitate medie (30 de locuri), iar apoi și la autobuze mari (50 de locuri). Separat, la județean, a fost „recuperat” și traseul Iași-Bosia Ungheni și, în plus, au fost câștigate și altele noi, care, de asemenea, au rămas în operare până în prezent.

Flota a crescut organic, odată cu firma

Odată cu dezvoltarea activității și creșterea volumelor de pasageri pe cursele interjudețene au fost cumpărate mai multe autocare de mare capacitate, care au fost utilizate atât pe linii (ca dubluri), cât și pentru curse ocazionale. Pentru că înainte de pandemie cererea era, ca peste tot, foarte mare.

Au fost achiziționate în special autobuze Iveco noi, având capacitate de 30 de locuri, microbuze Mercedes-Benz de 18+1 locuri, de asemenea, noi, toate în sistem leasing, precum și autocare second-hand din Germania, bine echipate, pentru a corespunde cerințelor din turism. Perioada maximă de ascensiune a activității a fost în 2019, când în curtea Trans Polosam erau peste 20 de vehicule, toate lucrând la foc continuu.

Pandemia a adus însă scăderi drastice pe toate planurile, iar multe firme au ieșit de pe piață. „O parte au falimentat, alții au preferat să își vândă afacerile. Acest lucru demonstrează cât de greu ne-a fost tuturor. Sperăm că vara aceasta va fi mai bine, mai ales că se discută despre ridicarea restricțiilor atât în țară, cât și în străinătate.”

Abonamentele la județean, înlocuite cu topuri de bilete cu reducere

Una dintre măsurile adoptate pentru a face față scăderii volumelor de pasageri și creșterii prețului la motorină a fost majorarea tarifelor, concomitent cu înlocuirea vânzării de abonamente pe liniile județene cu topuri de bilete cu reducere. În acest fel, nu se mai poate circula nelimitat în baza abonamentelor, iar încasările au crescut. În funcție de numărul de bilete cumpărate, reducerile acordate sunt de 10 și 25% din prețul total. Toate vehiculele sunt echipate cu camere video, astfel încât se poate verifica validarea biletelor.

Relația cu călătorii depinde foarte mult de șoferi: stilul de conducere, cum se comportă, cum reușesc să iasă din anumite situații conflictuale. Din păcate, șoferii buni sunt greu de găsit. Elena Ceobanu este mulțumită de faptul că are încă alături șoferii din 2003, împreună cu care a plecat în acest business. „Din păcate, nu vine o generație nouă din spate, care să le ia locul. Este important ca șoferii să fie mulțumiți cu salariile pe care le primesc. Chiar dacă acum nu le mai putem da procent din încasări, din cauza scăderii volumelor de pasageri, încercăm să le asigurăm alte sporuri, prin care să își rotunjească salariile de bază.”

În prezent, Elena Ceobanu este ajutată de cei doi băieți ai săi, care după terminarea facultății s-au alăturat afacerii familiei și dezvoltă componenta de marketing, ticketing și vânzări online de bilete, respectiv managementul de flotă, întreținere, service. Compania pe care o conduce dorește să aplice și pentru granturi pentru investiții din fonduri europene și, în paralel, se pregătește pentru schimbările majore anunțate pentru transportul regulat de pasageri din România: la județean, licitație – în premieră fără vechime pe traseu – iar la interjudețean, liberalizare, din 2023.

Articole similare

Ad