Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un business solid, cu abordare pe verticală pentru trasabilitate 100%

Grupul Toneli are un model de business integrat pe verticală, cuprinzând trei capacități de producție pentru furaje, 20 de ferme de producție a ouălor și de creștere a tineretului de înlocuire, două centre de colectare, sortare și ambalare pentru ouă, un sistem de distribuție și logistică hibrid (80% propriu și 20% externalizat) adaptat nevoilor unui astfel de produs „fragil“, o echipă de supervizare a produselor în magazine și un plan de marketing 360. Fără însă a se opri aici, Toneli a investit an de an în mod susținut, în noi proiecte de extindere a capacităților de producție, de modernizare a unităților și de retehnologizare, și a încercat să inoveze în domeniul produselor, pentru a ieși în întâmpinarea cererilor clienților care, mai ales în 2020, au stabilit noi trenduri pe piață. Astfel, în pofida coronacrizei, producătorul a reușit anul trecut săși majoreze cifra de afaceri cu aproximativ 14%, inclusiv prin creșterea cu circa 15% a volumelor produse, până la 400 de milioane de ouă care au fost puse într-un an la dispoziția consumatorilor fie în mod direct, prin canale tradiționale, fie indirect prin HoReCa, inclusiv prin principalele lanțuri de restaurante de tip fast-food, McDonalds și KFC.

Grupul de firme Toneli, care își desfășoară activitatea în industria producătoare de ouă de consum, deține în prezent 20 de ferme formate din peste 150 de hale dedicate creșterii găinilor pentru ouă, amplasate în județele Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița și Teleorman.

Compania lucrează și cu ferme partenere, însă în regim ocazional. „Producția de ouă a fost un vis al actualilor acționari, pus în practică în 1999 prin achiziția primelor ferme aparținând Avicola Găești. Ulterior, an de an s-au alăturat alte achiziții și construcția proprie de ferme. Investițiile totale se ridică în acest moment la aproximativ 50 de milioane de euro, fără achiziția de ferme“, arată Florin Panfile, director comercial în cadrul Toneli.

Românii preferă ouăle produse în mod clasic

Capacitatea de producție a fermelor este de 1,1 milioane de ouă pe zi, în timp ce capacitatea de procesare a ouălor, activitate desfășurată în Toneli Packing Center din Titu, este de 1,5 milioane de ouă/zi.

Capacitatea de producție a fost mărită de la un an la altul. Astfel, dacă în 2015 compania producea 250 de milioane de ouă/an, în 2020 a ajuns la 400 de milioane de ouă. „În cinci ani, creșterea a fost de 60%. Față de 2019, anul trecut am înregistrat o majorare de 15% a volumelor. Iar pentru anul acesta ne propunem să mai câștigăm un avans general de 10%, cu pondere mai mare pentru produse premium.“

În ferme, activitatea se desfășoară în regim 24/7, în vreme ce în centrul de procesare se lucrează uzual în două schimburi, la aproximativ 90% din capacitate. „Oul nu este un produs sezonier din punct de vedere al consumului, însă, paradoxal poate, este sezonier din punct de vedere al vânzărilor. Lăsând la o parte vârfurile clasice, Paște și Crăciun, înregistrăm o contracție a volumelor în perioada de vară, în special din cauza producției însemnate de ouă provenite din gospodăriile individuale“, precizează Florin Panfile, subliniind că 80% din producția anuală este comercializată pe piața internă și 20% merge la export, Bulgaria și Italia fiind principalii beneficiari.

Gama de produse este variată. Toneli este în acest moment, potrivit reprezentantului companiei, singurul jucător de pe piața de ouă care se adresează tuturor categoriilor de consumatori, de la entry level la premium, prin producția clasică, în baterii modernizate (cod 3), în hale, la sol (cod 2) sau free range – la sol, cu acces în aer liber (cod 1). De asemenea, producătorul are în portofoliu ouă din categoria funcționale (îmbogățite cu omega 3 și seleniu), ouă Kids, speciale pentru copii (GMO free), și ouă Bio (cod 0) provenite din ferme cu sistem de creștere ecologic. „Analizând structura producției românești pe coduri de creștere, observăm că românii consumă în principal produse cod 3, entry level (63%), apoi optează pentru cele mainstream, cod 2 (33%). Un mic procent de 3% îi revine consumului de produse premium, cod 1, în vreme ce doar 1% optează pentru produse Bio, cod 0.

Costuri mai mari cu 5%, prețuri mai mici cu 1,5%

Principalul canal de desfacere a produselor Toneli este retail-ul modern internațional (IKA). Astfel, peste 70% din volume merg în IKA sub formă de produse brand Toneli, dar și ca private label. Restul volumelor sunt distribuite către clienții din zona de comerț tradițional și HoReCa, inclusiv în lanțurile de fast-food precum McDonalds sau KFC, care, în mod remarcabil, folosesc ouă premium. „Datele oficiale arată că prețul oului la poarta fermelor a scăzut în 2020, față de 2019, cu 2,2%. De cealaltă parte, dintr-un studiu recent de piață realizat în comerțul modern, prețurile la ouă au crescut cu 3,3% în 2020, comparativ cu anul anterior“, remarcă directorul comercial. „Oul se află în coșul zilnic de consum pentru majoritatea populației și din acest motiv este un produs-atribut al competitivității dintre retaileri. Altfel spus, se dorește a fi permanent la un preț cât mai scăzut, intrând în categoria «everyday low price». Chiar și în aceste condiții, inițiem însă și promoții pentru articolele brandului. De exemplu, anul trecut am inovat caserola promoțională «10+2 gratis».“

Însă pentru companie, în 2020, cheltuielile au crescut per total, în pas cu evoluția costurilor economiei naționale și chiar mondiale. „Costurile universale generate de pandemie, plus cele la nivel de țară generate de creșterea salariului lunar minim brut pe economie cu 7,2%, de la 2.080 lei în 2019 la 2.230 lei, plus creșterea abruptă a prețurilor la cereale, cu 40% față de 2019, pe fondul producției locale afectate puternic de secetă, ne-au generat un cost unitar crescut cu 5%. Pe de altă parte, prețul nostru mediu anual de vânzare către IKA s-a redus cu aproximativ 1,5%“, a punctat Florin Panfile.

Structura pieței s-a adaptat la condițiile impuse de pandemie

Cifra de afaceri a companiei a fost în 2020 de aproximativ 30 de milioane de euro. „Vânzările au crescut în zona de retail și mai ales în cea de proximitate. De cealaltă parte, au scăzut foarte mult cele pentru HoReCa și Cash&Carry. Afectate au fost și formatele de tip hipermarket, acestea fiind mai degrabă evitate în perioada în care s-a impus distanțarea socială. „Consumul casnic a crescut cu peste 10% prin prisma muncii și a școlii de la domiciliu. Familiile și-au reluat regimul cu trei mese zilnice acasă. Pentru noi, a fost avantajoasă revenirea într-o mare măsură la micul dejun tradițional, acolo unde oul este alimentul principal“, precizează Florin Panfile.

Acesta observă că în urma pandemiei s-au creat unele trenduri ca răspuns la noul stil de viață. E-commerce-ul înflorește, cu un motor în plus – home shopping delivery – retailul crește moderat și susținut în mare măsură de creșterea organică, respectiv de cele circa 400 de magazine noi deschise anual, proximitatea își ține cartierul aproape și HoReCa se mută la rândul ei în livrări la domiciliu, în așteptarea undei verzi a redeschiderii complete. De asemenea, sectorul Cash&Carry, în special în zona de food, a redevenit o opțiune bună de home shopping pentru zona de „provizii“, remarcă directorul comercial al Toneli. „Per total, în 2020, foarte multe companii au suferit pierderi însemnate de volume și profitabilitate. Și în branșa crescătorilor de păsări pentru ouă s-au înregistrat, din păcate, 2-3 ieșiri de pe piață ale unor foști jucători însemnați. În sens opus, la intrări nu am sesizat jucători noi.“

Anul trecut, în perioada stării de urgență, Toneli nu a trimis angajați în șomaj și nici nu a făcut disponibilizări pe motivul reducerii costurilor, ci a recurs, potrivit reprezentantului companiei, doar la eficientizări de flux operațional. „Prima măsură a fost instituirea imediată, în martie 2020, a Celulei de Criză, un comandament ce a asigurat managementul perioadei de pandemie. Apoi, ca toți angajatorii, am investit în sisteme și echipamente de protecție a oamenilor și a produselor. Nu în ultimul rând, am reorientat o parte din volumele ce mergeau la export către piața internă, pentru a face față solicitărilor sosite de la clienți.“

Rotație rapidă a stocurilor și logistică integrată

În prezent, compania are 450 de angajați, din care 377 în producție, respectiv în ferme și în stația de sortare, iar 45 în logistică. Toneli dispune de patru depozite proprii pentru materii prime, ambalaje, spații de sortare și produse finite, fiecare cu o suprafață de circa 1.200 m2. „În depozite lucrează aproximativ 80 de angajați ajutați în exploatare de echipamente moderne cum ar fi lizele manuale sau electrice, lizele electrice cu catarg, stivuitoarele electrice etc.“, subliniază Florin Panfile, completând: „logistica internă este realizată 100% cu flota proprie alcătuită din mașini de 3,5, 8,8, 18 și 22 t. Logistica externă, către piața din aval, o realizăm hibrid, respectiv 80% cu flota proprie și 20% externalizat, printr-un prestator logistic.“

Fiind produse biologice, deci fresh, ouăle au un termen de valabilitate de 28 de zile. Clienții revânzători solicită însă 21 de zile. „În aceste condiții, rotația stocurilor trebuie să fie foarte rapidă, iar frecvența transporturilor, zilnică. De luni până vineri se transportă ouă din ferme în centrul de sortare-ambalare și tot zilnic se transportă mai departe către portofoliul de clienți“, explică Florin Panfile, subliniind că perioada medie în care stă un produs în depozit înainte de a fi livrat coincide cu cea optimă, de 1-2 zile. „Volumele de transport sunt în creștere, atât la nivel intern, cât și la export. Prin urmare, costul transportului pe unitatea de produs s-a redus. În plus, s-a înregistrat și o regresie a prețurilor la combustibili care ne-a ajutat din punct de vedere al tarifului total. De altfel, cu partenerul logistic prețul este prestabilit.“

Deși nu s-au confruntat cu cazuri de furturi din camioane sau depozite până în acest moment, marfa este asigurată în depozite. De asemenea, cea aflată în tranzit este momentan doar sub „umbrela“ CMR, însă compania se află în discuții avansate și pentru achiziția unor polițe suplimentare. „Toneli își asumă cu seriozitate statutul de lider. Iar unul dintre atuurile principale ale liderilor este viziunea și acțiunea dinamică în zonele emergente ale piețelor. Ca urmare, asta ne-am propus și noi, atât pentru anul acesta, cât și pentru anii următori. Avem proiecte investiționale importante de modernizare a capacităților de producție, construcție de ferme noi, cu focus pe Bio, integrare pe verticală a companiei, integrare pe orizontală a sortimentației, inovații sortimentale și de îmbunătățire a capacității organizaționale în general“, a mai spus directorul comercial al societății.

Articole similare

Ad