Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un motor nou si sisteme inteligente de asistenta

Ford a prezentat la IAA Hanovra o serie de inovatii din gama de vehicule comerciale, cea mai importanta fiind noua familie de motoare diesel EcoBlue, care echipeaza noile modele Transit si Transit Custom. Noul propulsor de 2 l promite costuri de operare mai mici si este mai sustenabil in termeni de emisii, eficienta si siguranta.
 

Evenimentul de la Hanovra a reprezentat pentru producatorul american un prilej excelent de a arata publicului ultimele inovatii in materie de design si inginerie, menite sa sporeasca eficienta vehiculelor sale comerciale. Toate modelele prezente la stand au fost echipate cu noul propulsor EcoBlue, al carui consum mediu a fost imbunatatit cu pana la 13% comparativ cu versiunea anterioara de 2,2 l, in timp ce valorile noxelor pleaca si ele de la 157 g/km. In plus, acest nou motor are si o putere mai mare, datorata cuplului mai mare cu 20% la turatii scazute (1.250 rpm). Expozitia de la Hanovra a marcat si debutul comercial pentru noua cutie automata cu sase trepte, care are o capacitate de cuplu de peste 415 Nm si care se va regasi pe modele Transit cu tractiune fata si Transit Custom. Tot aici, producatorul american a dezvaluit sistemul imbunatatit de tractiune integrala (AWD), dar si noul sistem de comunicatii SYNC 3, ce va echipa noul Ford Transit.
La doi ani de la innoirea intregii game de vehicule comerciale, Ford devine marca de vehicule comerciale cu cea mai rapida crestere. Anul trecut, cota de piata a ajuns la cel mai inalt nivel din ultimii 18 ani, urcand de la 10,8 la 12,9%, compania ajungand pe prima pozitie pe segmentul vehiculelor comerciale in Europa. Cresterea continua si in 2016, alaturi de noul pick-up Ranger fiecare din cele patru modele Transit inregistrand, comparativ cu perioada similara din 2015, o crestere de 18% in ceea ce priveste volumele, pana la 208.000 de unitati vandute in primele opt luni ale anului.

EcoBlue: emisii si consum scazute
Propulsorul TDCi de 2 l are la baza o arhitectura noua, dezvoltata pentru a se alinia standardelor de poluare Euro Stage VI, care stipuleaza scaderea emisiilor de NOx cu 55% fata de standardele actuale Euro Stage V. Motorul, proiectat si dezvoltat de inginerii Ford din Marea Britanie si Germania, este disponibil in trei variante de putere – 105, 130 si 170 CP – fiecare avand un cuplu mai mare decat precedenta versiune de 2,2 l. EcoBlue 2 l diesel beneficiaza de un turbocompresor ce ofera mai mult aer la turatii scazute, dar si de alte tehnologii legate de sistemul de ardere, injectie directa si presiune ridicata, galerii integrate sau elemente care asigura o frictiune scazuta. Astfel, redimensionarea noii versiuni aduce un consum de combustibil mai mic cu 13% comparativ cu varianta pe care o inlocuieste si o putere imbunatatita, datorata cuplului motor mai mare cu 20% la turatii scazute (1.250 rpm).
Modelele Transit echipate cu sistemul Start-Stop ating emisii de CO2 incepand de la 174 g/km si inregistreaza un consum mediu ce porneste de la 6,6 l/100 km, cu 10% mai putin fata de motorul de 2,2 l. In cazul Transit Custom, valorile noxelor pornesc de la 157 g/km, iar consumul mediu de carburant a fost si el redus cu 13%, plecand de la 6,1 l/100 km, in functie de motorizarea aleasa. Astfel, la un Transit Custom de 105 CP, Ford anticipeaza o economie a costurilor cu combustibilul de pana la 1.600 de euro pe parcursul a 130.000 km, comparativ cu modelul anterior de 100 CP. In aceste conditii, costurile de intretinere sunt si ele mai mici datorita intervalului de service extins la doi ani sau 60.000 km (cu 10.000 km mai mult decat in cazul versiunii anterioare).
Inainte sa il prezinte la IAA Hanovra, producatorul a testat noul propulsor pe parcursul a 5,5 milioane de kilometri, dintre acestia 400.000 km fiind efectuati in conditii reale de trafic, pe masinile clientilor care detineau Ford in flota.

SelectShift si sistemul inteligent AWD
Clientii pentru modelul Transit cu tractiune fata si Transit Custom care au nevoie de confort imbunatatit si eficienta in deplasarile urbane pot opta pentru transmisia automata cu sase trepte SelectShift, ce va fi disponibila la inceputul lui 2017. Noua cutie are un cuplu de peste 415 Nm si ofera o schimbare lina si rapida a treptelor de viteza datorita designului convertorului de cuplu. Ea poate fi echipata pe variantele superioare ale motorului EcoBlue, cele de 130 si 170 CP, fiind special creata pentru aplicatiile Transit. Astfel, noua transmisie poate detecta cazurile in care vehiculul ruleaza pe un drum cu un gradient abrupt sau are o incarcatura mare si ajusteaza schimbarea treptelor pentru o eficienta optima. Timpii de schimbare sunt mai mici de 0,5 secunde, iar soferul are optiunea de a trece pe modul manual cu ajutorul unui comutator montat pe partea laterala a schimbatorului de viteze. Totodata, sistemul Auto-Start-Stop este echipat cu o pompa electrica ce actioneaza la cerere pentru a mentine presiunea transmisiei pentru ca cel de la volan sa poata pleca de pe loc imediat ce motorul a fost repornit.
Sistemul inteligent AWD (all wheel drive) pentru modelul Transit a fost regandit de inginerii Ford pentru a oferi performanta optima in raport cu noul motor EcoBlue. Aflat la a patra generatie, sistemul are un design imbunatatit, ce combina diferentialul frontal si cuplarea de tractiune integrala intr-o singura unitate compacta. Astfel, greutatea intregului ansamblu este redusa cu 10 kg, iar compartimentarea in jurul propulsorului este mai eficienta. Sistemul distribuie automat cuplul motor disponibil catre puntea fata si puntea spate utilizand un cuplaj special AWD electronic, distributia fata/spate variind intre un raport de 0:100 si 50:50. Soferii pot opta intre cele doua moduri de folosire: AWD Auto – pentru majoritatea situatiilor – si AWD Lock, care imbunatateste tractiunea in situatii extreme de condus, cum ar fi drum inzapezit sau nisipos. Noua optiune poate fi comandata incepand de anul viitor.

Vehicule inteligente
Odata cu noile modele Transit, Transit Connect si Ranger, Ford a adus un upgrade semnificativ si sistemului de infotainment SYNC. Aflat la a treia generatie, acesta permite soferilor sa interactioneze cu vehiculul prin intermediul smartphone-urilor, dar si sa controleze functii de baza, precum navigatie, sunet sau aer conditionat, cu ajutorul comenzilor vocale. Dupa ce apasa un buton, cel de la volan nu trebuie decat sa rosteasca in engleza o scurta propozitie – „I need fuel“, „I need a coffee“ sau „find an address“ – si astfel poate localiza statii de carburant, cafenele sau diverse locatii aflate in apropiere. Inedit pentru un vehicul comercial, SYNC 3 are un monitor imbunatatit, pe care se poate face zoom sau swipe intre ferestre. Sistemul este compatibil cu functiile Apple CarPlay si Android Auto™. Cu ajutorul caracteristicii integrate AppLink, clientii pot accesa prin voce sau prin atingere o gama larga de aplicatii populare de pe un Android sau iOS conectat. Pentru clientii cu parc auto mai mare, AppLink ofera dezvoltatorilor posibilitatea sa creeze aplicatii customizate care sa colecteze date, cum ar fi cele pentru optimizare de flota.

Suspensie pneumatica unica pe acest segment
Noile Transit Custom Kombi M1 si Tourneo Custom sunt disponibile de la finalul anului cu o suspensie pneumatica pentru puntea spate, unica pe acest segment. Sistemul a fost dezvoltat special pentru variantele de pasageri Transit Custom. Senzorii de inaltime montati pe bratele posterioare detecteaza atunci cand pasagerii urca sau parasesc vehiculul, iar flexibilitatea suspensiei este ajustata in consecinta. Suspensia pneumatica este ideala pentru aplicatii de business, de tip shuttle, unde greutatea pe partea din spate variaza destul de mult, ajungand chiar pana la o tona, in functie de numarul pasagerilor si bagajele acestora.

Tehnologii de asistenta imbunatatite
Ford Transit si Transit Custom beneficiaza si de o serie de tehnologii si sisteme de asistenta care pana acum erau disponibile doar pe autoturisme. Acestea includ sistemul de evitare a coliziunilor cu detectia pietonilor (Pre-Collision Assist with Pedestrian Detection). Ca noutate, sistemul de control electronic al stabilitatii (ESC) este oferit pe ambele modele ca echipament standard si a fost si el imbunatatit cu functii noi, precum stabilitatea la vant lateral (Side Wind Stabilisation), care franeaza selectiv rotile de pe partea afectata de vant, oferind o stabilitate mai mare.

Articole similare