Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad

Un nou inceput

Din aceasta luna revista Tranzit va edita suplimentul „Utilaje“ sub forma de fascicul separat, ca o dovada a importantei pe care o vom acorda domeniului constructiilor, exploatarilor forestiere si tuturor celorlalte activitati care implica utilizarea de utilaje specializate.
Constructiile au decazut foarte mult ca importanta in comparatie cu perioada 2007-2008, multi dintre cumparatorii de utilaje din ultimii ani fiind, in mare parte, neprofesionisti in domeniu, dar care au beneficiat de programe sustinute de fonduri europene.

Acest fapt a facut ca foarte multe echipamente nou-noute sa ramana neutilizate la capacitate, in timp ce multi dintre profesionistii in constructii, fara capitaluri de lucru, au ajuns sa foloseasca echipamente vechi, cumparate de pe piata second-hand si cu o productivitate scazuta.
Lucrul ineficient si circulatia greoaie a fondurilor pentru constructii a dus la dificultati in dezvoltarea celor mai multe firme de constructii.
Cei cu experienta in domeniu au acum la dispozitie o serie de sisteme de monitorizare si control al eficientei vehiculelor si echipamentelor din constructii, numai bani sa fie pentru achizitionarea lor. Pentru ca fiecare dotare suplimentara optionala este greu de inclus peste configuratia standard atunci cand nu sunt bani, oricat de utila ar fi aceasta.
Special pe segmentul echipamentelor de constructii cu motoare mai mari de 174 CP, de la 1 ianuarie 2014 se va trece la noul standard de poluare Tier 4 interim. Ca de fiecare data, tehnologia mai noua este si mai scumpa, astfel ca cei care stiu ca vor trebui in curand sa-si innoiasca sau sa-si extinda flotele ar putea profita de preturile actuale la utilaje, pentru a nu plati mai mult anul viitor. Cu toate acestea, nici vanzatorii si nici cumparatorii nu isi fac planuri prea mari din acest punct de vedere, intrucat criza economica a facut cu adevarat ravagii. Mai mult, dupa „prabusirea“ din 2009, nici anii care au urmat nu au adus foarte multa stabilitate, iar dupa cresterea inregistrata in 2011 anul trecut s-a inchis cu rezultate in scadere. Iar firmele de leasing sunt si in acest domeniu rezervate atunci cand acorda finantare. Astfel, proiectele importante in constructii, care sa anime piata, se lasa in continuare asteptate, iar cei mai multi furnizori s-au pregatit cu oferte de echipamente second-hand si in 2013.
Desi contextul actual al pietei este inca unul dificil, revista Tranzit isi propune sa fie alaturi de companiile care activeaza in domeniul constructiilor cu si mai multe articole de analiza, studii de caz si informatii care sa sprijine compartimentele manageriale din cadrul firmelor de profil in vederea optimizarii costurilor de intretinere si exploatare cu flotele de utilaje si vehicule de constructii. Noutatile in domeniul legislativ, pe de o parte, si tehnic, pe de alta parte, vor completa pachetul editorial al suplimentului Utilaje, astfel incat acesta sa fie un real partener pentru fiecare dintre cititorii nostri. In acelasi timp, va asteptam pe toti cu sugestii si opinii, astfel incat impreuna sa dezvoltam cea mai importanta publicatie in domeniul constructiilor din Romania.

Articole similare