Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un nou manager, o noua viziune

Andrei Gagea

De la 1 martie 2020 la conducerea Iveco Romania a venit Andrei Gagea, care a lucrat anterior, incepand chiar din momentul terminarii studiilor, timp de 13 ani, pentru compania de origine italiana, in birourile sale din diverse tari europene, in special in departamentele after-sales, iar acum s-a intors la dragostea dintai. Acesta ne-a impartasit detalii despre traseul sau personal si mai ales despre proiectele pe termen scurt ale Iveco Romania, cu accent pe promovarea noului model S-Way, a vehiculelor pe gaz si a celor pentru constructii, aflate la mare cautare in 2020.

Imediat dupa absolvirea facultatii, in 1998, Andrei Gagea a fost recrutat de Iveco in cadrul programului Neo Laureati, prin care producatorul italian, care isi propunea sa se extinda in Europa de Est, a angajat cate doi oameni din tarile din regiune pentru a lucra 6-7 luni la Torino si a cunoaste mai bine compania si departamentele sale. „A fost o experienta interesanta atat din punct de vedere profesional, cat si personal“, isi aminteste noul director general Iveco Romania, care dupa acest stagiu in Italia a lucrat timp de cinci ani in after-sales in tara, ocupandu-se si de pietele din Bulgaria si Republica Moldova. In 2003 – cand la nivel international se introducea regulamentul Basel, care venea cu noi prevederi financiare si fiscale, pe fondul carora Iveco a demarat mai multe proiecte – Andrei Gagea s-a intors la Torino, pentru a gestiona retelele after-sales la nivel european si a le spori eficienta. Au urmat doi ani si jumatate in Marea Britanie, ca responsabil de service, si alti doi ani si jumatate in Cehia, unde a lucrat in after-sales atat pentru camioane, cat si pentru autobuze, intr-o perioada in care Iveco integra operatiunile after-market ale producatorului local Karosa. Si dupa inca un an la Lyon, ca responsabil la nivel global pentru activitatea after-sales din cadrul diviziei de autobuze – experiente caracterizate si ele, toate, ca fiind foarte interesante – Andrei Gagea s-a intors in Romania la final de 2011 si a lucrat in servicii medicale, „ceva total diferit, dar, surprinzator poate, si cu multe asemanari cu domeniul auto. Iar pe 1 martie 2020 m-am intors la prima dragoste, am preluat oficial conducerea Iveco Romania si am gasit o companie schimbata si o piata schimbata, pe fondul evolutiei cerintelor clientilor.“

Cresterea gradului de profesionalism al retelei de service, tinta pentru urmatorii ani

Data fiind experienta sa in operatiuni post-vanzare, dar si faptul ca in industria camioanelor se stie bine ca pe primul vehicul il vinde vanzatorul, dar pe urmatoarele le vinde departamentul after-market, prin prestatiile sale, Andrei Gagea declara ca aceasta este una dintre directiile pe care le va urma in anii care vin, prin dezvoltarea serviciilor si eficientizarea retelei. Concret, se va pune accent pe tot ce inseamna profesionalizare: auditare, certificare, training pentru angajati, noi directii de activitate si mai ales capilaritate, „fiind foarte atenti sa gasim oportunitati de a deschide noi centre in zone pe are le consideram importante“. Reteaua Iveco Romania este constituita dintr-un dealer de proprietate care are sapte locatii si din parteneri independenti – dintre care cel mai nou, de la 1 martie 2020, este Auto Shunn din Sibiu – si „deocamdata este echilibrata bine, performantele sunt ridicate, deci nu vom face schimbari spectaculoase in viitorul apropiat“.

In ceea ce priveste piesele de schimb – o piata cu o concurenta foarte puternica atat cand vine vorba de cele ieftine, cat si de cele de calitate – Iveco va pune accentul mai ales pe logistica, pentru a creste viteza de livrare si de aprovizionare fara a face insa stocuri masive, si pentru a furniza componentele, daca se poate, chiar in timp real.

Alaturi de clienti si in timpul carantinei, in ciuda opririi caravanei

Cat despre vanzarile de camioane, chiar daca au fost incetinite de perspectiva unei recesiuni economice, peste care s-a suprapus criza Covid-19, Iveco mizeaza pe noul sau model S-Way, primit foarte bine de clientii din tarile unde a fost lansat mai devreme, asa cum declara Andrei Gagea. Acesta a fost adus oficial in Romania la finalul anului trecut si prezentat atunci in trei orase, in fata a circa 100 de clienti. In martie 2020 ar fi trebuit sa reinceapa caravana de promovare, dar, din cauza pandemiei, evenimentul a fost amanat si reluat pe 20 iulie, la Brasov si Alba Iulia.

Noul model are ca principal avantaj gradul foarte ridicat de accesorizare comparativ cu vehiculele competitorilor, iar aceasta plus-valoare este de natura sa ajute Iveco sa recastige cota de piata in Romania. Unii clienti au testat deja S-Way si au vazut avantajele pe care le aduce noua cabina total reproiectata in jurul nevoilor soferilor, un design nou si, in plus, pachetul de conectivitate – oferit standard pentru cinci ani – informatiile pe care le furnizeaza si care ii ajuta sa aiba un control optim al costurilor. Iar pentru promovarea cat mai buna a noilor solutii informatice s-au facut in ultimele luni numeroase training-uri, cu specialistii din retea si cu clientii, alaturi de cele pentru utilizarea camioanelor clasice diesel sau a celor pe gaz.
Asadar, nici pe timpul carantinei activitatea Iveco Romania nu a fost intrerupta, ci, in plus fata de training, compania le-a pus la dispozitie clientilor interesati modelele demo din flota sa: noua S-Way si un X-Way, carora la inceputul lui iulie li s-au alaturat trei S-Way pe gaz, din care doua pe CNG si unul pe LNG.

Noul model de constructii, X-Way, va fi lansat oficial in Romania in prima parte a lui 2021 si, asa cum promite Andrei Gagea, va aduce plus-valoare comparativ cu legendarul Trakker, primit oricum foarte bine de clienti mai ales in ultimele luni, cand interesul pentru vehiculele grele de constructii a fost foarte mare, vanzarile aproape ca s-au dubat comparativ cu perioada similara din 2019, iar Iveco a avut o cota de 10%.

In ceea ce priveste gama usoara Daily, conform datelor DRPCIV, Iveco este lider de piata pentru segmentul 3,5-7,49 t cu o cota de 20,8%, in crestere cu circa 2,8% fata de perioada similara din 2019. „Este un produs care se vinde foarte bine si ne mandrim cu el“, subliniaza directorul general Iveco Romania, care dezvaluie faptul ca acesta va continua sa fie in centrul unor campanii de promovare, in special in versiunile pe gaz, achizitionate deja de cateva flote din tara si pentru care exista discutii cu noi potentiali clienti.
Si Daily este prezent in flota demo a companiei, in 10 unitati, din care cateva pe gaz, iar trei dintre ele, din care doua pe gaz, au fost oferite spre folosinta Crucii Rosii pentru a servi la distribuire de ajutoare si de produse sanitare la inceputul pandemiei.

Autovehiculele pe gaz revin in prim-planul campaniilor Iveco

Producatorul italian este recunoscut pentru prezenta sa indelungata si sustinuta pe piata vehiculelor comerciale pe gaz si la inceput de iulie a reluat o campanie promotionala desfasurata si in anii trecuti, mizand pe interesul tot mai mare al clientilor in contextul votarii Pachetului Mobilitate si al scutirii de taxa de drum din Germania pentru modelele cu o astfel de propulsie.

Andrei Gagea explica faptul ca un camion ce parcurge anual 130.000 km realizeaza o economie de circa 7.500 de euro la tranzitarea Germaniei catre Olanda datorita faptului ca este scutit de taxa de drum. „De aceea reluam cu tot mai multi clienti discutiile pentru achizitia de astfel de camioane.“
Romania nu a rezolvat inca impedimentul lipsei de statii de alimentare cu LNG, dar sunt multe firme dornice sa investeasca intr-o astfel de infrastructura si Iveco are deja discutii avansate cu doua dintre ele, pentru o locatie in Banat si una in centrul tarii, cu scopul de a prelungi coridorul european deja existent. „Si speram ca ele sa se concretizeze in 2020.“
In plus, mai exista varianta statiei mobile, iar compania are cu unii dintre clienti discutii si despre aceasta solutie.

Un an mai bun decat 2019 pentru vanzarile de vehicule second-hand
Pentru Iveco vanzarile de camioane rulate au mers foarte bine in ultimele luni si nu s-a simtit o scadere fata de perioada similara din 2019, un atu in acest sens fiind disponibilitatea lor pe stoc. De altfel, una dintre prioritatile companiei in 2020 este dezvoltarea retelei de distributie a vehiculelor second-hand, pe baza a trei parteneriate.

Masinile provin din trade in, si atunci pot fi orice marca, sau din reteaua internationala OK Trucks, de unde, de asemenea, se poate aduce orice marca, „dar am preferat sa luam doar Iveco“.

Articole similare