Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un nou trailer Nooteboom, robust și flexibil

Nooteboom a lansat de curând, în cadrul programului ASDV de semiremorci semi-joase cu bară centrală, o versiune actualizată a ASDV-40-22W, care include acum în standard suspensie pneumatică și sistem de frânare EBS. Trailerul are și în față și în spate nișe pentru roțile echipamentelor transportate, astfel că poate transporta încărcătoare mai mari pe roți și macarale mobile fără a depăși înălțimea maximă admisă.

În funcție de versiunea aleasă și de opțiuni, trailerul semi-jos cu bară centrală și cu patru axe, două în față și două în spate, are o sarcină utilă de până la circa 31,5 t și astfel încărcat poate atinge viteza de 80 km/h.

Caracterul său flexibil este evident din faptul că poate transporta mărfuri divizibile, containere și echipamente de construcții pe șine, iar dacă este necesar șinele pentru roțile echipamentelor pot fi închise ușor, cu ajutorul unor suporți galvanizați detașabili cu sisteme culisante integrate și al unor plăci din lemn de esență tare, creându-se o podea de încărcare complet plană. Opțional, nișele pentru roți pot fi acoperite complet cu plăci din lemn de esență tare.

Nișele pentru roți au nervuri transversale din oțel ce asigură o aderență maximă, poziția lor permite distribuția optimă a greutății, iar dimensiunea lor se pretează la toate mărcile și diametrele comune de anvelope pentru încărcătoare, distanțe între axe și greutăți.

Trailerul este puternic și are o rigiditate a torsiunii foarte bună, iar șasiul are durată lungă de viață și este pulverizat complet cu zinc, la cald, ceea ce duce la o durată de folosire mai mare și la o valoare de revânzare mai bună.

Componentele folosite sunt de top – axe SAF, sistem de iluminare Hella, anvelope Goodyear și sistem de frânare Wabco – printre echipamentele opționale se numără consolele pliabile pentru extinderea lățimii în zona de încărcare, iar posibilitățile de personalizare sunt numeroase

Articole similare

Ad