Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un reprezentant exclusivist al noii generații

MAN propune modelul TGX Individual Lion S, care poate fi văzut pe șosele din februarie, pentru a marca astfel aniversarea unui an de la lansarea noii MAN Truck Generation, și se va face remarcat, ca și celelalte camioane din oferta producătorului german, prin eficiența ridicată în operare și orientarea spre șofer, dar și prin caracteristicile exclusiviste, aspectul zvelt, designul unic și echiparea completă

Toate aceste detalii îl fac pe Göran Nyberg, membru al Bordului Executiv și responsabil de vânzări și marketing, să afirme că prima dată când l-a văzut i s-a făcut pielea ca de găină și că este sigur că acesta îi va face mândri pe șoferii sau chiar patronii de firme de transport care îl vor conduce, pentru că „este o frumusețe“.

La exterior MAN TGX Individual Lion S, conceput în colaborare de departamentul de design al companiei și de experții în finisaje din cadrul MAN Individual, atrage privirile prin efectele datorate folosirii griului-carbon pentru tampoane și oglinzi și a unei diversități de accente de roșu care îi scot în evidență cabina. Iar designul elegant al radiatorului, cu vopseaua sa neagră și ornamentele cromate evidențiate cu roșu, bara orizontală de pe acoperiș, cu LED, barele față și laterale din oțel inoxidabil, ornamentele negre pentru roți și jaluzelele exclusiviste MAN Individual îi conferă noului camion un exterior puternic și atrăgător.

Dar acesta nu-i eclipsează deloc interiorul, unde se remarcă o cusătură roșie pe volanul muntifuncțional din piele, ce accentuează caracterul sportiv, scaunele cu huse din piele Alcantara, cu cusături roșu-diamant, cotierele și inserțiile din uși asortate, tetierele cu un leu roșu aplicat pe ele și cu literele Lion S ce împodobesc cadrele cromate ale ușilor și centurile de siguranță roșii.

Pachetul standard de dotări ce sporesc confortul șoferului include scaune premium, o gamă largă de posibilități de ajustare a volanului, panel de instrumente complet digital de 12,3″ care garantează un mediu plăcut de lucru în cabina spațioasă și numeroase funcții de asistență, ca Adaptive Cruise Control Stop & Go, MAN ComfortSteering, Lane Return Assist LRA, lane change, turn assist sau high beam assist, ce ajută conducătorii auto să-și îndeplinească relaxat sarcinile de serviciu. Iar datorită unor opționale ca unitatea spațioasă din perete, în locul celui de-al doilea pat, care servește drept spațiu suplimentar de depozitare de 1.400 l, precum și bucătăria cu cuptor cu microunde și filtru de cafea, este garantat și confortul în perioada de odihnă. Camionul dispune opțional de televizor cu ecran de 22″ pe un perete lateral, care sporește și el confortul, mai ales dacă este folosit în combinație cu un șezlong rabatabil.

Totuși, noul MAN TGX Lion S nu este doar un camion cu un design foarte elegant și cu un interior foarte confortabil, ci are și motor puternic, de 510 sau 640 CP, ceea ce-l va face să fie „leul alpha al oricărei flote“.

Sub marca MAN Individual, MAN Truck & Bus le oferă clienților un portofoliu larg de opțiuni disponibile din fabrică pentru rafinarea vehiculelor, adaptarea lor la cerințe specifice sau modificarea lor din punct de vedere tehnic. Acestea vizează cabina și șasiul, dar și sistemele electronice și trenul de rulare.

În plus, compania mai anunță faptul că o dată pe lună noile sale produse vor fi prezentate în formatul YouTube MAN QuickStop, pe canalul său oficial, cu participarea actorului și comicului John Friedman, care l-a interpretat pe Erkan în comedia „Erkan și Stefan”, și a invitaților acestuia care lucrează la MAN sau la companii partenere. Ei vor oferi informații din spatele scenei despre produsele și serviciile MAN și vor răspunde la întrebările comunității online.

Articole similare