Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Unele opționale pot reduce – foarte puțin – taxa de Germania, dar soluția viitorului este camionul electric

Deoarece de la 1 decembrie intră în vigoare noua taxă de drum din Germania, semnificativ mai mare decât cea din prezent și care va include și o componentă de emisii de CO2, în cadrul Galei Tranzit de la Cluj-Napoca s-a discutat și despre modul în care ea va influența costurile de transport și despre cum poate fi redus consumul camioanelor, și implicit emisiile, pentru încadrare într-o clasă cu valori mai mici ale taxei.

Valeriu Zaharia (Mercedes-Benz Trucks) a declarat cu această ocazie că producătorul german oferă soluții – echipamente opționale care cresc aerodinamicitatea camioanelor – de reducere a taxei: Mirror Cam care înlocuiesc oglinzile tradiționale, fuste laterale, capitonare aerodinamică a podelei, deflectoare pe camion. Acestea au un cost total de circa 1.000 de euro și permit încadrarea vehiculelor în Clasa 2 sau, foarte greu, în Clasa 3, în cazul cărora însă diferențele față de Clasa 1 sunt minime. De exemplu, pentru un parcurs de 120.000 km/an pe drumurile cu taxă din Germania, reducerea față de Clasa 1 este de circa 960 de euro în cazul Clasei 2 și de încă 960 de euro în cazul Clasei 3.

„Deci investiția suplimentară s-ar justifica, dar cel mai bine este să ne pregătim pentru viitorul electric, care vine cu taxă zero. În cel mult 18 luni va fi disponibil eActros 600, pentru transport pe distanțe lungi, cu autonomie de 500 km, mai mult decât suficientă pentru un program de condus de 4,5 ore. În plus, alături de alți doi producători de camioane, vom dezvolta, cu obiective precise pentru doi și patru ani, o rețea de infrastructură de încărcare. Și vor fi și reduceri majore de costuri, în afară de cele cu taxele de drum, deoarece camionul electric consumă în prezent jumătate din energia echivalentă a unuia diesel, adică circa 250 kWh/100 km, față de 25 l de motorină, iar eActros 600 va consuma 119 kWh/100 km.“ Valeriu Zaharia crede că în cel mult cinci ani camioanele electrice și cele diesel vor ajunge la costuri totale de operare comparabile, dar mai mari decât cele din prezent.

Articole similare

Ad