Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Unimog 423, vedeta Mercedes-Benz la CTE Open Day

Ca partener al evenimentului Open Day organizat de CTE Group, Mercedes-Benz a expus mai multe camioane Actros, Arocs si Atego adaptate pentru suprastructuri din oferta CTE, dar in centrul atentiei s-a aflat Unimog 423, un vehicul foarte versatil, cu tractiune 4×4 permanenta, roti simple fata/spate si axe portale (datorita carora osia este mai sus decat axul rotii, obtinandu-se astfel o garda la sol foarte inalta), conceput pentru a ajunge in zone urbane sau de munte greu accesibile.
 

Unice in cazul acestui model sunt si cabina din compozit, care ofera o vizibilitate foarte buna, si conectivitatea din jurul lui, toti producatorii dezvoltand accesorii care sa-l faca foarte util si flexibil in exploatare.
Unimog are constructie speciala si poate iesi cu cardanul in fata, ceea ce repozitioneaza radiatorul pe lateral, iar modelul expus avea bena basculabila prin lateral si usor de demontat daca e nevoie sa se puna anumite echipamente direct pe sasiu.
Dat fiind faptul ca este un vehicul foarte nisat si deloc ieftin, Unimog nu se vinde foarte bine in Romania, dar Serban Dumitrescu, Mercedes-Benz Special Trucks Manager, atrage atentia asupra faptului ca „se amortizeaza rapid prin faptul ca este folosit 365 de zile si face sa nu mai fie nevoie de doua vehicule comerciale «obisnuite»“.
Modelul cel mai mic este U 216, dar acestuia, de exemplu, nu i se poate pune freza. In Romania a fost vanduta mai ales gama U 400, deoarece poate fi pregatita pentru o paleta foarte larga de echipamente. In plus, este disponibila si gama Unimog off roader, dar acesta este si mai de nisa (ajunge in zone extrem de greu accesibile) si nu s-a vandut pana acum niciunul nou in Romania – insa ar fi o optiune utila pentru companii de drumuri si pentru primarii.

Articole similare