Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

UPS a dezvăluit veniturile consolidate de 27 miliarde de dolari pentru trimestrul al patrulea din 2022

UPS, una dintre cele mai mari companii din lume care oferă o gamă largă de soluții logistice integrate pentru clienți din peste 220 de țări și teritorii, a anunțat venituri consolidate de 27 miliarde de dolari pentru al patrulea trimestru din 2022, o scădere de 2,7% comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

Totodată, profitul operațional a ajuns la 3,2 miliarde de dolari în scădere cu 17,9%, față de anul precedent cu un procent de 3,3% pe o bază ajustată. În privința profitului diluat pe acțiune s-a înregistrat 3,96 dolari, ajustat de 3,62 dolari cu 0,8% peste cel din aceeași perioadă al anului anterior.

Rezultatele GAAP pentru al patrulea trimestru al anului 2022, care include un beneficiu net de 299 milioane de dolari, sau 34 de dolari pe acțiune diluată, compus dintr-un câștig din pensii de 782 de milioane de dolari, fără numerar, după impozitare, din evaluarea la prețul pieței (MTM), o taxă unică de 384 de milioane de dolari, fără numerar, după impozitare, a rezultat din dobândirea accelerată a unităților de performanță restricționate, în legătură cu o schimbare de proiect al programului de remunerare stimulativă, o taxă fără numerar de 58 de milioane de dolari, după impozitare, datorată reducerii valorii reziduale a aeronavelor MD-11 ale companiei și taxe de transformare, precum și alte taxe de 41 de milioane de dolari după impozitare.

„Vreau să le mulțumesc tuturor angajaților UPS pentru că au livrat ceea ce contează pe parcursul sezonului de sărbători, inclusiv servicii de top în industrie pentru clienții noștri pentru al cincilea an consecutiv. Pentru acest an, ne-am atins obiectivele vizate în ceea ce privește marja operațională consolidată și rentabilitatea capitalului investit cu un an mai devreme față de cât am anticipat inițial. Rezultatele noastre din 2022 demonstrează că strategia noastră funcționează.”,

a declarat Carol Tomé, directorul executiv UPS.

Mai mult, compania a returnat acționarilor 8,6 miliarde de dolari în numerar, prin dividende și răscumpărări de acțiuni.

Consiliul de administrație UPS a aprobat o creștere a dividendelor trimestriale ale companiei pentru al 14-lea an consecutiv. De asemenea, compania va plăti în primul trimestru al anului 2023 un dividend de 1,62 dolari pe acțiune pentru toate acțiunile în circulație de clasă A și de clasă B. Dividendul va fi plătit pe data de 10 martie 2023 acționarilor înregistrați pe 21 februarie 2023. În plus, s-a aprobat o nouă autorizație de răscumpărare de acțiuni în valoare de 5 miliarde de dolari, înlocuind autorizația existentă a companiei.

În 2023, UPS se așteaptă ca veniturile să ajungă între 97,0 miliarde de dolari și 99,4 miliarde de dolari, iar marja operațională consolidată ajustată între 12,8% și 13,6%.

Compania plănuiește cheltuieli de capital de circa 5,3 miliarde de dolari, plăți prin dividende de aproximativ 5,4 miliarde de dolari, sub rezerva aprobării consiliului de administrație, și răscumpărări de acțiuni de aproape 3 miliarde de dolari. Compania estimează că rata efectivă a impozitului va fi de aproximativ 23,5%.

Piața internă din SUA

– Veniturile operaționale au avansat cu 3,1%, datorită unei creșteri de 7,2% a profitului pe bucată;

– Marja operațională a fost de 10,1%, iar marja operațională ajustată de 12,8%.

Piața internațională

– Veniturile au scăzut cu 8,3%, ca urmare a unei reduceri de 8,6% a volumului mediu zilnic, datorită volumului intern mai mic și a slăbiciunii pe rutele comerciale din China;

– Marja operațională a fost de 20,6%, iar marja operațională ajustată de 22,0%.

Soluții pentru lanțul de aprovizionare

– Veniturile au scăzut cu 18,1%, din cauza scăderii volumului și a ratelor de piață în transportul aerian și maritim de mărfuri, parțial compensate de creșterea activității în domeniul sănătății.

– Marja operațională a înregistrat 8,7%, în timp ce marja operațională ajustată a fost de 10,5%.

Rezultatele consolidate pentru întregul an 2022

– Veniturile au crescut cu 3,1%, ajungând la 100,3 miliarde de dolari.

– Profit operațional de 13,1 miliarde de dolari, iar profitul operațional ajustat de 13,9 miliarde de dolari, în creștere cu 5,4%.

– Marja operațională a fost 13% și marja operațională ajustată de 13,8%.

– EPS diluat a totalizat 13,20 dolari; EPS diluat ajustat a ajuns la 12,94 dolari.

– Randamentul ajustat al capitalului investit a marcat 31,3%.

– Fluxul de numerar din operațiuni a înregistrat 14,1 miliarde de dolari, iar fluxul de numerar liber a fost de 9,0 miliarde de dolari.

Articole similare

Ad