Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

USR crede ca va avea „un cuvant greu de spus“ in familia lui Macron pe tema Pachetului Mobilitate

La Expo Tranzit a fost prezent, atat in panelul despre Pachetul Mobilitate, cat si la intalnirea reprezentantilor asociatiilor profesionale cu europarlamentarul Maria Grapini si cu secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Mircea Florin Biban, si vicepresedintele USR Elek Levente, care lucreaza in transporturi din 1988, deci „ma doare problema Pachetului Mobilitate“. Acesta a declarat ca formatiunea politica pe care o reprezinta a facut demersuri chiar si inainte sa se ajunga la vot in Parlamentul European si a trimis tuturor europarlamentarilor romani scrisori in care a precizat motivele pentru care nu este de acord cu prevederile din Pachet. Uneori a fost greu, precizeaza Elek Levente, pentru ca europarlamentarii nu erau informati in legatura cu aceasta tema si nu stiau exact ce-i doare pe transportatori, „asa ca mi-a luat timp sa le explic ca nu se pune problema de sclavagism in randul soferilor, ci ca, dimpotriva, ei sunt enervant de bine platiti pentru nivelul lor de pregatire – am aratat cu acte ca eu platesc soferii cu 2.600 de euro/luna“.

Insa mai important este de facem de acum inainte. Iar aici, desi USR este printre membrii fondatori ai noii familii politice europene din care face parte si Emmanuel Macron, unul dintre ce mai aprigi sustinatori ai introducerii unor conditii mai dure pentru transportatorii vestici, Elek Levente considera ca „vom avea un cuvant greu de spus. Deja am pus niste conditii care s-au respectat si urmatoarea conditie pe care o vom pune este sa se respecte strict libera circulatie a fortei de munca. Iar daca acest principiu va fi respectat va fi greu ca europarlamentarii din aceasta familie sa voteze altfel.“
In plus, pe plan intern Elek Levente – care, desi nu este europarlamentar, crede ca poate reprezenta bine interesele transportatorilor deoarece vine din randul lor si poate sa le prezinte colegilor din Parlamentul European implicatiile Pachetului Mobilitate – a promis ca va duce la aceeasi masa toti europarlamentari romani din USR PLUS, PNL si UDMR si ca le va explica faptul ca situatia nu este asa cum au prezentat-o vesticii si ca motivul principal pentru care ei doresc acest Pachet Mobilitate nu este crearea unor conditii mai bune de munca si viata pentru soferi, ci atragerea soferilor din est. „Fara sa ne implicam cu totii nu vom putea rezolva nimic si va asigur ca, in ciuda a tot ceea ce se crede despre politicieni, noua generatie vrea sa ajute si mediul de afaceri trebuie sa fie constient ca rolul lor este sa ii reprezinte interesele.“

Articole similare

Ad