Licitatia pentru traseele dintre Bucuresti si localitatile din Ilfov nu este lipsita de emotii pentru operatorii care doresc sa isi prelungeasca licentele pe aceste relatii. Desi calendarul procedurii de atribuire este deja in curs de derulare, o decizie a instantelor judecatoresti poate oricand bloca licitatia, organizata si asa pe ultima suta de metri.
Argumentele celor care au contestat criteriile de punctaj sunt intemeiate, intrucat in documentatia pregatita de AMTB s-au strecurat cateva artificii care nu au baza legala. Pana la aparitia unui anunt oficial privind schimbarea programului de atribuire, licitatia merge oficial mai departe.
Transportatorii care opereaza pe liniile Bucuresti-Ilfov au asteptat cu sufletul la gura, pana la sfarsitul anului trecut, o decizie din partea Autoritatii Metropolitane de Transport Bucuresti (AMTB) cu privire la atribuirea traseelor, intrucat licentele pentru acestea din urma mai sunt valabile doar pana la sfarsitul lui iunie a.c. Dupa anuntarea criteriilor de punctaj si a calendarului pentru licitatie a inceput agitatia in vederea achizitionarii autobuzelor, in premiera, urbane, iar acum, in timp ce procedura de atribuire este deja in curs de derulare, se vehiculeaza tot felul de presupuneri privind suspendarea procedurii si prelungirea perioadei de valabilitate a licentelor. Timpul avut la dispozitie de operatori pentru a se pregati de licitatie a fost oricum foarte scurt, mai ales ca acestia nu au putut participa la atribuire decat cu autobuze urbane. S-au solicitat vehicule configurate special pentru transportul persoanelor cu dizabilitati, si echipate, printre altele, cu sistem GPS, cu transmiterea informatiei prin satelit, aparate de taxat etc. Gradul minim de poluare solicitat a fost de cel putin Euro 5, fara alte mentiuni privind Euro 6 (obligatoriu de la 1 ianuarie 2014) sau alte tehnologii alternative de propulsie, cu toate ca initial se vehiculase chiar incurajarea utilizarii de autobuze electrice sau hibride printr-un punctaj suplimentar.
Desi initial conducerea AMTB isi exprimase intentia eliminarii vechimii pe traseu dintre criteriile de punctaj, in vederea maximizarii importantei specificatiilor tehnice ale vehiculelor si implicit a cresterii confortului pasagerilor, in urma negocierilor purtate cu reprezentantii carausilor vechimea a fost reintrodusa. Acest lucru a fost salutat de toata lumea, numai ca o data cu vechimea pe traseu a fost introdus abuziv si termenul de „segment de traseu“, care nu exista explicat la capitolul de definitii din legea transporturilor, respectiv OG 27/2011, dar care poate sa influenteze in mod incorect punctajul obtinut de operatori la vechimea pe traseu. Multi dintre operatorii care ar fi afectati de acordarea de puncte pentru vechime pe segmente de traseu au precizat deja in mai multe randuri ca sunt decisi sa conteste in instanta rezultatul atribuirii in cazul in care nu se renunta la aceste artificii ilegale.
…