Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Valoare totală relativ constantă a activelor firmelor din Top 20

Activele totale ale celor 500 de firme de transport din România cu cele mai mari active se ridică în 2020 la 2.575.478.128 de euro, din care primele 100 au mai mult de jumătate, 1.424.591.451 de euro – în creștere față de 1.398.211.865 în 2019 – iar primele 20 de companii au active totale de 573.670.068 de euro, de data aceasta în ușoară scădere față de cei 578.707.965 de euro din 2019. Iar cele 20 de firme care au fost în acest clasament în 2019 au avut în total 575.911.962 de euro.

Trei firme au active de peste 50 de milioane de euro, ca și în 2019, 14 au peste 20 de milioane de euro, iar alte 40 au peste 10 milioane de euro.

Podiumul s-a modificat față de 2019 prin urcarea Internațional Alexander de pe poziția a doua pe prima, și de la 57.376.644 de euro în 2019 la 67.116.967 în 2020, dar și prin urcarea cu o treaptă a Internațional Lazăr Company, care în 2020 a avut active de 58.525.703 euro și în 2019 de 56.608.780 de euro. Liderul din2019, Dolo Trans Olimp, a scăzut de la 68.227.580 la 58.231.858 de euro și este acum pe treapta a treia.

Doar patru firme care nu au fost în 2019 în Top 20 după active se regăsesc în Top 20 pe 2020: Port Trans, Adomid Speed, Fartud și Ravitex. Iar cele care au ieșit în 2020 din acest top sunt Trameco, în scădere de la 25.630.825 la 12.950.974 de euro, Dumagas (de la 18.931.318 la 15.522.099 de euro), Agexim Spedition (de la 17.904.076 la 14.387.516 euro) și Carbon Logistic (de la 17.457.943 la 17.320.750 de euro).

10 dintre firmele din Top 20 după active au avut creșteri în 2020, cea mai mare aparținând Adomid Speed, de la 3.465.091 la 21.571.031 de euro, iar dintre cele 10 care au scăzut cea mai mare scădere a avut-o Carrion Expedition, de la 48.070.298 la 20.550.432 de euro.

Articole similare

Ad