Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vestul tarii este cel mai dezvoltat, sudul si centrul vin puternic din urma

Proiectele de investitii in spatii logistice si industriale la nivel de tara – cu exceptia Capitalei – planificate a fi finalizate in a doua jumatate a acestui an sau in cursul anului viitor sunt promitatoare. Chiar daca exista inca discrepante mari intre diferitele regiuni ale tarii, se fac pasi importanti spre dezvoltare si, foarte important, in productie, nu doar in servicii.
 

Cu exceptia Capitalei, cele mai multe spatii industriale si logistice sunt situate in zona de vest a tarii (33%). Urmeaza sudul (31%), nord-vestul (18%) si zona centrala (12%), potrivit celui mai recent raport DTZ Echinox. De altfel, in centru sunt si cele mai multe proiecte in derulare (42%), cu finalizare in cea de-a doua jumatate a anului sau in 2017. 31% din proiecte sunt concentrate in vest, 21% in nord-vest si 6% in sudul tarii.
In ceea ce priveste valoarea investitiilor, 40% din totalul de 11.200 de milioane de euro se concentreaza in sud, 17% in centru, 15% in vest si cate 10% in nord-vest si sud-vest. Nu mai putin de 61% din totalul investitiilor sunt in industria auto. Pe locul secund, la mare distanta (16%) se afla sectorul industrial, 11% reprezina investitiile in productie, 5% in FMCG, cate 3% in logistica si industria de bauturi, iar 1% reprezinta sectorul oil&gas.

Evolutia sectorului industrial-logistic pe regiuni
Comparativ cu alte zone ale tarii, vestul este cel mai dezvoltat din punct de vedere al spatiilor industriale si logistice. Infrastructura este foarte bine dezvoltata aici, iar regiunea are o buna conexiune cu Europa Centrala si de Vest. In vest se inregistreaza cea mai mica rata a somajului, dar si cel mai mare nivel al salariul mediu net pe luna. Valoarea investitiilor private in aceasta regiune reprezinta 16% din totalul pe tara, cu exceptia Capitalei.
Stocul de spatii logistice si industriale existent la jumatatea lui 2016 in regiunea de vest era de 425.000 m2 si reprezinta 35% din total, mai putin Bucurestiul. In 2015, regiunea de vest a fost cea mai atractiva in ceea ce priveste investitiile, astfel ca anul trecut aici au fost finalizate jumatate din proiectele construite in afara Capitalei. Intre 2014 si iunie 2016 au fost tranzactionati 175.000 m2, adica aproape jumatate din totalul realizat la nivelul tarii minus Bucurestiul. Printre companiile care au inchiriat recent spatii industriale si logistice in zona de vest se numara Quehenberger Logistics (H&M), Valeo sau Tibbett Logistics. Alti investitori importanti din vest sunt Continental, Hella Romania, TT Electronics si Flextronics.
Pana la finalul anului viitor, stocul existent de constructii clasa A se estimeaza sa fie cu aproximativ 15% mai mare.
In regiunea nord-vest sunt 200.000 m2 de spatii logistice si industriale, iar pana la sfarsitul anului viitor se asteapta finalizarea altor 75.000 m2. Cererea vine in special de la companiile de distributie, logistica si retail, cea mai mare tranzactie din ultima perioada fiind contractarea a 23.000 m2 de catre retailerul belgian Profi in CTPark Cluj.
10% din totalul investitiilor s-au facut aici, 40% din acestea fiind pe sectorul auto. Alte investitii importante sunt in sectorul industrial, productia de electronice, cosmetice, adezivi sau PVC.

Planuri mari pentru centrul tarii
In zona de centru a tarii, stocul de spatii se ridica la 155.000 m2, ceea ce reprezinta aproape 15% din total. Comparativ cu alte regiuni insa, aici sunt planificate cele mai multe proiecte, astfel ca pana la finalul lui 2017 stocul este preconizat sa fie cu 65% mai mare. 20% din totalul investitiilor la nivel de tara cu exceptia Capitalei sunt concentrate aici si sunt directionate in special catre sectorul auto. Principalii investitori sunt Autoliv, Bosch, Daimler, Schaeffler si Continental.
In ceea ce priveste cererea, intre 2014 si jumatatea lui 2016 au fost inchiriati 50.000 m2, peste jumatate fiind situati in judetul Brasov. Printre companiile care au ales centrul sunt Preh, Rolem si Siemens.
Stocul de spatii industriale si logistice din regiunea sud se ridica la 31% din totalul national minus Bucurestiul. Gratie proximitatii de Capitala, aceasta este a doua cea mai dezvoltata zona a tarii in ceea ce priveste spatiile de profil. Include trei autostrazi, insumand 317 km, dar si cateva porturi importante la Dunare. Din totalul investitiilor realizate la nivel de tara (exceptand Bucurestiul), 40% au fost facute aici. Cel mai dezvoltat sector este cel auto, urmat de FMCG si industrial.
Pana la sfarsitul lui 2017, in sud este planificata constructia a 230.000 m2. Cel mai mare parc industrial la acest moment este Ploiesti West Park, dezvoltat de Alinso Group, avand o suprafata totala construita de 143.000 m2. Sunt disponibile insa pentru dezvoltare nu mai putin de 250 ha.
Incepand cu 2014 si pana acum, in regiunea sud au fost tranzactionati 80.000 m2, ceea ce reprezinta 21% din total. Cele mai atractive judete din perspectiva cererii sunt Prahova si Arges, iar printre companiile care au inchiriat spatii industriale si logistice in sud in ultimii ani se numara Faurecia, Federal Mogul si Profi. Alti mari angajatori din regiune sunt Dacia, Kaufland, Unilever, Coca-Cola si Procter & Gamble.
Regiunea sud-est este a doua din tara ca suprafata si pe locul al treilea din punct de vedere al numarului de locuitori. Desi include doar 12% din stocul total de spatii industriale si logistice, zona are potential foarte mare de crestere, gratie celui mai mare port la Marea Neagra – Constanta. Cel mai dezvoltat este sectorul auto, 66% din totalul investitiilor fiind facute in aceasta directie. Principalii angajatori din zona sunt ArcelorMittal, Glasscorp si Heineken. De mentionat ca investitori ca Helios Phoenix si WDP au posibilitatea de a raspunde oricaror solicitari, intrucat impreuna detin aproximativ 29 ha.
Primul proiect finalizat in zona sud-est este WDP Park Braila, cu o suprafata construita de 16.000 m2, ocupat de Yazaki.

Zonele mai putin dezvoltate au potential
Sud-vestul este printre cele mai putin dezvoltate regiuni ale tarii in ceea ce priveste proiectele logistice si industriale. La sfarsitul lui iunie 2016 stocul spatiilor disponibile era de circa 1% din totalul intregii tari fara Bucuresti. Zona a fost ocolita pana acum de dezvoltatori pe motiv de lipsa de optiuni. Totusi, in prima jumatate a anului, WDP a finalizat constructia a 13.000 m2 pentru Faurecia, o companie ce activeaza in industria auto. Alti producatori strategici care au ales sa se stabileasca aici sunt Ford, Pirelli si Yazaki.
Sud-vestul are insa potential de dezvoltare. Infrastructura si conectivitatea cu Europa, atat prin intermediul culoarelor pan-europene, cat si prin porturile de la Dunare, sunt argumente pentru multe companii sa isi stabileasca activitatea aici. In plus, sud-vestul este una dintre cele mai competitive regiuni in ceea ce priveste forta de munca.
La fel, nord-estul este foarte putin dezvoltat, desi este cea mai extinsa regiune a tarii si are cei mai multi locuitori. Aici industria auto nu este foarte prezenta, principalele investitii fiind inregistrate in domeniile textil, medicamente, adezivi si vopseluri. Principalii angajatori sunt Antibiotice Iasi, Dedeman, TRW Automotive si Egger. Primul si singurul parc industrial este Solo Parc, situat in apropiere de Iasi. Din suprafata totala construita, care se ridica la aproape 23.000 m2, mai mult de jumatate este ocupata de Lear Corporation, o companie americana ce activeaza in sectorul auto. In Solo Parc mai sunt prezenti TMS Global Logistics, Renania Trade, Germanagrar si Cargill Romania.

Articole similare

Ad