Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

VIDEO: Petiția pentru parcări mai sigure, semnată de aproape 23.000 de șoferi din UE, inclusiv francezi, italieni și olandezi

La începutul acestei săptămâni, Asociația „Voluntari în Europa“ a contabilizat primele 22.725 de semnături strânse în urma petiției online intitulată Opriți asasinatele șoferilor în parcări!, semnături ce au fost trimise Secretariatul Parlamentului European și mai multor europarlamentari, a declarat, marți, 8 iunie, Adriana Mureșan, șofer și membru fondator al asociației, în videoconferința Tranzit „Șoferii, singuri în fața hoților și migranților!“.

Duminică (n.r. – 6 iunie) am confirmat și validat primele 22.725 de semnături pe care le-am transmis Secretariatului Parlamentului de la Bruxelles. Totodată am transmis și celorlalți europarlamentari care au avut bunăvoința să ne răspundă la prima solicitare, imediat după uciderea colegului nostru, începând cu dl. Dacian Cioloș și restul echipei de la USR PLUS“, a declarat Adriana Mureșan. Șoferița româncă se numără printre membrii fondatori ai Asociației „Voluntari în Europa“, inițiatoarea petiției.

Aceasta a punctat în cadrul evenimentului Tranzit un fapt deosebit de important: printre cei care au semnat se numără inclusiv cetățeni francezi, italieni, olandezi, bulgari, polonezi sau cehi. „Am fost impresionați de numărul de mesaje și de solidaritatea de breaslă, indiferent de naționalitate. Toți se plâng de reacția organelor de control și de insecuritatea parcărilor pe teritoriul Franței. Nu doar șoferii români sunt atacați sau omorâți. Dacă este să privim prin datele legate de reședință sau numărul de înmatriculare al camionului, cazul Mihai Spătaru ține de teritoriul spaniol“, a explicat Adriana Mureșan, care a mai spus că în ultimii doi ani, potrivit informațiilor documentate de ea, a numărat 15 șoferi omorâți de bande de hoți.

În ziua de astăzi cetățenii europeni au un grad de mobilitate foarte mare, nu mai există frontiere în UE și noi toți suntem cetățeni europeni indiferent de limbă și camion sau mașină, pentru că și turiștii sunt atacați. Este o problemă de siguranță pe întreg teritoriul UE, nu doar în Franța, cazuri de asasinări în parcare au fost și în Spania, eu știu cinci, au fost și în Italia, Belgia“.

Videoconferința Tranzit „Șoferii, singuri în fața hoților și migranților“ a fost transmisă LIVE pe pagina de Facebook a revistei noastre și i-a avut invitați pe Vlad Gheorghe, europarlamentar USR PLUS, Adriana Mureșan, membru fondator al organizației „Voluntari în Europa” și inițiatoarea petiției „Opriți asasinatele șoferilor în parcări!“, Radu Dinescu – președinte IRU, Ap Boom – Chief Financial & Compliance Officer TAPA EMEA, Răzvan Secară – director general GIRO – și Ilie Matei, „Omul Șoselelor“.

Articole similare

Ad