Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volvo Trucks a castigat un premiu international de design

Noul Volvo FH a castigat prestigiosul premiu de design “If”, impunandu-se in fata a mii de produse la nivel international si impresionand un juriu de experti.
Premiul de design de produs „If” recunoaste realizarile remarcabile din domeniul designului de produs, avand o istorie de peste 60 de ani. Doar cele mai bune design-uri din cele 17 categorii sunt selectate de juriu. Anul acesta au fost inscrise in competitie 3.249 de produse.
 

Noul camion Volvo FH a primit premiul in prima categorie – design din domeniul transporturilor si vehiculelor speciale. Criteriile de evaluare includ calitatea designului, gradul de inovatie, impactul asupra mediului, functionalitatea si siguranta. Profesorul Fritz Frenkler, presedintele juriului, a declarat ca a fost impresionat de calitatea inalta a propunerilor, pasiunea pentru inovatie si curajul producatorilor in transpunerea propriilor idei.
„Acest premiu reprezinta mai multi ani de munca asidua si este un tribut adus creativitatii si spiritului inovator pe care noi, cei de la Volvo Trucks il avem”, a declarat Rikard Orell, director de design in cadrul companiei.
Dotat cu tehnologie pentru economisirea combustibilului, elemente de ergonomie care cresc eficienta, sisteme active si pasive de siguranta, alaturi de o excelenta manevrabilitate, noul Volvo FH a fost construit pentru a stabili noi standarde in industria de autocamioane. In acelasi timp, el incorporeaza valorile specifice companiei. „Atunci cand am creat noul Volvo FH, s-a pus un mare accent pe design si pe aspectul emotional al camionului – elemente carora, de obicei, nu li se acorda prioritate in cazul vehiculelor comerciale”, a adaugat Rikard. „Rezultatul este un autocamion care iti ofera, atat din punct de vedere emotional cat si practic, satisfactia de a-l conduce si de a te odihni in el, fara niciun conflict intre forma si functionalitate, ambele actionand in perfecta armonie”.
In jur de 2.000 de reprezentanti la nivel international din domeniul designului, media, afacerilor si mediului politic, au participat la evenimentul de acordare a premiilor in Munchen, Germania. Excavatorul compact ECR88D produs de Volvo Construction Equipment a castigat, de asemenea, un premiu „If”, marcand astfel un succes dublu pentru Grupul Volvo.

Articole similare

Ad