Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tot mai multe probleme pentru transportatorii moldoveni


Pentru transportatorii din zona Moldovei, pe langa neajunsurile provocate de lipsa infrastructurii, care atrag dupa sine investitii putine si mici, nici piata nu pare a trece printr-un moment prielnic, tarifele fiind tot mai scazute, iar concurenta, din ce in ce mai acerba, in special din partea firmelor basarabene. Daca prima parte a anului a inceput sub auspicii mai sumbre, cu camioane multe si marfa putina, sunt premise ca in toamna sa asistam la o revenire, astfel incat la finalul anului sa fie contabilizata o stagnare, si nu o scadere.
 

Euromax Company s-a infiintat in 1997 si in prezent parcul auto este format din 20 de camioane, preponderent DAF XF si CF Euro 5, achizitionate atat noi, cat si second-hand, de la importator. „Unele camioane au fost cumparate prin trade-in, iar altele prin credit“, afirma Laurentiu Axinte, administratorului companiei. Camioanele lucreaza la international pe contracte tur-retur cu mai multi beneficiari, printre care si producatori, insa exista si situatii cand se apeleaza la spoturi pe bursa de transport. In general transporta mobila si materiale de constructii, ocazional efectuand si transport ADR.

Preturi mici la international
Firma ieseana lucreaza pe destinatii din Europa Centrala si de Est, in tari precum Moldova, Ungaria, Slovenia, Croatia si Serbia. Cu referire strict la tarifele de transport, in opinia lui Laurentiu Axinte momentul nu este unul tocmai prielnic dezvoltarii pe piata unde activeaza, pentru ca „noi, romanii, totdeauna am avut «darul» de a strica preturile, motiv pentru care suntem huliti in toata Europa. In Comunitate, de exemplu, toti transportatorii straini merg cu 1,2-1,3 euro/km, dar ai nostri circula cu 0,8-0,9 euro/km. De aceea si preturile la retur sunt mici pentru camioanele noastre, deoarece strainii nu vin in Romania pe aceleasi tarife.“
Iar perspectivele nu sunt incurajatoare in ceea ce priveste anul in curs: cel putin pe primele luni piata a fost la un nivel mai mic comparativ cu perioada similara din 2016 din punct de vedere al volumul de marfuri. „Ma astept ca in a doua parte a anului sa mai creasca putin si sper sa ramanem macar la acelasi nivel ca anul trecut“, mai puncteaza administratorul companiei iesene.
Pentru a-si optimiza activitatea, Euromax este activa si pe plan local, unde transporta marfuri generale, electronice si electrocasnice. Desi piata la intern este destul de fragila, activitatea aceasta are o pondere de 60% in afacerile companiei iesene si, spre deosebire de transportul international, unde exista si retururi spot, transportatorul iesean lucreaza numai cu contracte fixe, avand mai multe parteneriate, din care 20 cu firme mai mari, atat producatori, cat si case de expeditii. „Avem si licenta de intermediere si subcontractam catre alte companii, iar daca este cazul lucram pe relatii bilaterale“, explica directorul companiei. Distributia se realizeaza preponderent la depozite si supermarket-uri, iar tariful se calculeaza pe kilometru. Pe acest segment, tarifele de transport sunt influentate de sezonalitate, adica scad in lunile de iarna si cresc vara, atunci cand este criza de camioane pe piata. „Pentru mine conteaza ca la final de an, cand trag linie, sa constat un echilibru al afacerii. Este important, asadar, sa lucrezi cu parteneri seriosi“, explica Laurentiu Axinte filosofia sa de business.
Piata ruseasca da tonul
Directorul Euromax Company a mai aratat faptul ca, cel putin pentru transportatorii din zona Moldovei, exista o concurenta foarte mare din partea celorlalti transportatori estici, in special a celor din Basarabia, care si-au deschis firme in Romania si au afectat astfel piata. De altfel, Axinte puncteaza doua momente ca fiind definitorii pentru scaderea pietei de transport in Europa Centrala si de Est. Primul a fost legat de inceperea razboiului din Ucraina, in 2014, cand au picat toate exporturile din Ucraina spre Rusia, moment in care Rusia a impus embargo marfurilor alimentare din UE, iar cel de-al doilea la finalul lui 2015, prin impunerea unui alt embargo, tot de catre Rusia, de data aceasta Turciei. Acestea au fost momentele cand transportatorii din Moldova s-au reorientat spre alte piete, inclusiv cea locala, unde si-au deschis firme si astfel au coborat si mai mult tarifele. „Dupa embargo-ul impus Turciei, preturile au scazut la jumatate. Daca in 2013 o cursa Bucuresti-Chisinau costa in jur de 750 de euro si nu se gaseau camioane, astazi transportatorii moldoveni o efectueaza cu 350 de euro.“
Din fericire, in octombrie anul trecut o parte din embargo a fost ridicat – restrictiile pentru unele importuri de legume – iar acum, „ca s-au reimprietenit rusii cu turcii, speram sa scapam de unele probleme in sensul de a putea creste tarifele si in felul acesta sa lucram pe bani mai multi“. Euromax Company avea multe curse pe relatia Romania-Moldova, insa in ultimii doi ani volumele au scazut enorm. „Daca fac una sau doua curse pe luna, iar preturile sunt foarte jos, nu renteaza“, motiv pentru care unele contracte au picat, iar compania s-a reorientat catre alte piete, inclusiv spre largirea pietei interne. Nu doar relatia Romania-Moldova a devenit problematica, ci si cea cu Croatia, unde tarifele au inceput sa scada incepand din 2013, odata cu aderarea la UE. Insa acolo, asa cum spune Laurentiu Axinte, scaderea a fost de 20-30%, nu de 50%, cum s-a intamplat in cazul Moldovei.

Sistemul RCA actioneaza in defavoarea transportatorilor
Tinand cont de costurile ridicate impuse de tarifele RCA care au crescut la jumatatea anului trecut, transportul devine aproape nerentabil. Cu toate ca are clienti seriosi, la mijlocul anului trecut, atunci cand preturile la asigurarile obligatorii au explodat, administratorul Euromax Company nu a putut sa transfere in sarcina lor majorarea de tarif, insa, dupa cum spune, „daca se continua cu aceasta nebunie, cel mai probabil se ajungea si aici“. Cu o rata de daunalitate mica pe flota, sistemul RCA este gandit defectuos, afirma Laurentiu Axinte. „Daunalitatea trebuie calculata pe flota, nu pe fiecare camion in parte. Am cazuri in care s-a folosit o polita RCA de catre sofer fara sa-mi spuna, pentru o oglinda, de exemplu, iar asiguratorul mi-a marit pretul cu 5.000 de lei la respectivul camion, in timp ce la celelalte vehicule, unde nu am avut incidente, discount-ul a fost inexistent, pentru ca au schimbat legea, normele RCA sunt altele, iar din mai s-a modificat plafonul maxim, care este acum B8. Inainte aveai doua clase de Bonus pe an, de la B2 sareai la B4, acum urca doar cu o clasa, in schimb daca ai un incident scade patru clase, respectiv Malus 4“, spune revoltat administratorul companiei.
Astfel, vara trecuta cel mai scump RCA platit de Euromax a fost de 9.000 de lei, motiv pentru care transportatorul iesean a avut o perioada scurta in care a avut cateva camioane trase pe dreapta pentru ca pur si simplu nu a acceptat sa incheie polite la „preturi exorbitante. Am reusit sa negociez destul de bine tarifele, insa la schimbarea normelor RCA au modificat discount-urile si marii detinatori de flote au fost avantajati, ceea ce nu mi se pare corect, pentru ca aici intervine concurenta neloaiala. Eu cel putin asa vad lucrurile, mi-am exprimat punctul de vedere si in cadrul intalnirilor cu asociatiile patronale. Din pacate, daca nu intervine statul, cred ca se vor scumpi din nou politele RCA, vor sari de 10.000 de lei.“

Articole similare