Chiar daca 2013 a fost declarat oficial un an cu o productie foarte buna de cereale, succesul nu s-a regasit inca si in volumele si comenzile transportatorilor. Si asta pentru ca marfa inca nu se misca, pe de o parte din pricina aparitiei mai multor silozuri construite cu fonduri europene, iar pe de alta, deoarece clientii refuza multe curse incarcate cu cereale care nu corespund pretentiilor lor actuale. Chiar si in aceste conditii, compania constanteana Levimob Inter, profitand de dobanzi si clauze contractuale negociabile, si-a continuat planul de achizitii de vehicule, dezvoltat insa in paralel cu noi activitati complementare care sa compenseze scaderea tarifelor, aparitia in contabilitate a unor sume irecuperabile datorate de firme intrate in insolventa sau prelungirea acuta a termenelor de plata.
Infiintata in 2004 prin achizitia la o licitatie publica a Armatei a doua autocisterne si a unei autobasculante Roman, Levimob Inter a ajuns acum sa detina 40 de ansambluri autotractor si semiremorca utilizate in special la transportul cerealelor. Pana anul acesta, cand parcul a fost completat cu sapte masini noi luate in leasing (cinci Renault si doua Iveco), toate achizitiile au fost de vehicule second-hand. „Ne-am ferit sa ne inhamam prea mult la datorii, vehiculele second-hand fiind achizitionate prin credite bancare, mai avantajoase prin prisma faptului ca nu te obliga la asigurare CASCO si poti sa cumperi de oriunde“, a explicat administratorul companiei, Catalin Iamandii, completand: „de-a lungul timpului nu am avut daune atat de mari incat sa merite o astfel de asigurare care, pentru daunele mici, consuma prea mult timp pentru constatare, expertiza, piese care se comanda printr-un sistem propriu al asiguratorilor si reparatii in functie de programare.“
Insa in ultima perioada s-a mai relaxat politica de finantare, ceea ce a incurajat compania sa apeleze la leasinguri. „Am obtinut usor finantarea prin Renault Financial Services si VB Leasing. Firmele de leasing au venit cu oferte din ce in ce mai bune, ceea ce a fost in avantajul meu. Astfel, am obtinut o dobanda cu 0,9% mai mica fata de prima oferta. In plus, spre deosebire de anii trecuti, am negociat atat clauzele contractuale, cat si comisioanele“, a punctat Iamandii, subliniind ca initial isi planificase pentru anul acesta achizitia a 10 unitati. „Se pare ca 2013 este un an destul de slab pentru transportatorii de cereale. Desi productia este mare, marfa nu se misca, fiind pe de o parte depozitata in silozuri, iar pe de alta, adesea refuzata de cumparatorii care isi permit acum o selectie drastica in functie de calitate.“
Aparitia de silozuri a redus volumele si tarifele
Desi transportul de cereale pare a fi o activitate sezoniera, administratorul companiei subliniaza ca este nevoie de un astfel de transport tot timpul anului, cerealele miscandu-se continuu. …