Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ITM sustine conceptul de „delegare“ in cazul lucratorilor mobili

Modificarea directivei europene privind detasarea transnationala – la initiativa statelor occidentale si aflata in prezent in dezbatere la Parlamentul European – are ca obiectiv clarificarea mai multor practici referitoare la prestarea serviciilor de munca pe teritoriul altor state. Deranjate de avantajul competitiv pe care il au soferii estici pe piata unica a fortei de munca, sindicatele din vest fac presiuni pentru aplicarea conditiilor de munca si a salarizarii din tarile unde soferii au curse de transport international. Singurul termen existent pana acum in legislatia europeana este cel de „detasare“, iar acesta nu se aplica in cazul lucratorilor mobili din transporturi. Pozitia tarii noatre, alaturi de celelalte state estice, este de a clarifica si accepta „delegarea“, asa cum este ea definita in legislatia romaneasca.
 

Parlamentul European are in dezbatere inca de anul trecut modificarea regulamentului de aplicare a directivei privind detasarea transnationala, iar propunerea din partea Romaniei vizeaza clarificarea sensului de „delegare“, asa cum este foarte clar explicat in Codul nostru fiscal. Transpunerea directivei modificate referitoare la detasarea transnationala in legislatia romaneasca si elaborarea normelor metodologice de aplicare a acesteia este asteptata pentru inceputul anului. In ceea ce priveste dezbaterea la nivel international a statutului de delegati pe care il au soferii est-europeni atunci cand se afla in Comunitate si a modului in care sunt acestia remunerati, pozitia Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) este ca delegarea este perfect legala si trebuie acceptata ca atare. „Se considera detasare doar atunci cand se schimba angajatorul, insa in cazul soferilor care lucreaza pentru companii de transport international nu se intampla acest lucru. In ceea ce priveste concret sensul de «detasare», se pun acum niste conditii, de genul ca un lucrator nu poate fi detasat mai devreme de 90 de zile de la angajare, si ca perioada maxima de detasare sa fie de doi ani, dupa care trebuie intocmit contract de munca in tara in care a fost detasat, dar, la fel, nu este cazul soferilor care efectueaza transport international“, a precizat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat Inspectia Muncii.

Belgia, Franta si Italia au cerut cele mai multe informatii de la ITM
In primele 11 luni din 2016 au fost efectuate si 125 de controale privind verificarea respectarii de catre angajatori a prevederilor legii 344/2006, modificata si completata prin HG 104/ 2007 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale (IMI). In acest caz au fost aplicate 61 de sanctiuni, s-au dispus 109 masuri, iar valoarea amenzilor s-a ridicat la 98.000 de lei. In cazul prestarii de servicii transnationale, ITM este autoritatea publica avand atributii de birou de legatura, care efectueaza schimbul de informatii cu institutiile competente din statele membre UE sau ale Spatiului Economic European. In cadrul acestei cooperari, …

Articole similare