Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

2022 – Cel mai bun an pentru Raben Group în România

Creșteri ale volumelor de marfă transportate atât la nivel național cât și la nivel internațional, noi investiții în flotă și în tehnologia testată RPA, dar și deschiderea de noi conexiuni la nivel internațional au făcut ca 2022 să fie cel mai bun an pe care Raben Group l-a avut în România. Planuri pentru 2023? Cel puțin 2 depozite noi mai mari pentru a gestiona volumele crescute, investiții în tehnologie și reînnoirea flotei cu mașini Euro 6, pentru a reduce amprenta de carbon.  

2022 a fost, din motive evidente, un an foarte dificil pentru probabil toate economiile din Europa, inclusiv pentru România. Primul an post pandemic a venit cu noi provocări pentru economie. Creșterea accelerată a prețurilor la carburanți și energie, inflația la nivele record, au pus multă presiune pe toate industriile, cea a transportului fiind în prima linie în fața noilor provocări. Cu toate acestea, Raben Group, a avut un an de dezvoltare stabilă în România.

La nivel de Grup, Raben a avut cea mai mare cifră de afaceri din ultimii 90 de ani de la înființare, realizând venituri de peste 2 miliarde de euro. Cifra de afaceri, reprezintă o creștere de peste 25% comparativ cu 2021. Filiala din România a reușit o performanță chiar mai bună decât media Grupului. Comparând 2022 cu anul precedent, Raben România a reușit o creștere de peste 45% a cifrei de afaceri, iar, față de 2020, realizarea este de-a dreptul spectaculoasă: o creștere a cifrei de afaceri de peste 250% într-o perioadă de 2 ani. O altă bornă a fost depășită de operatorul olandez în România în 2022: peste 500.000 de paleți au fost livrați pe parcursul anului trecut, o creștere de 33% față de anul precedent. La rezultatele rețelei proprii din Europa a contribuit și creșterea de peste 50% a expedițiilor exportate din România în 2022. Toate aceste cifre,sunt rezultatul investiției constante în soluții de transport mai eficiente, mai rapide și optimizate din punct de vedere al costurilor.

În 6 ani, am obținut o performanță excelentă, plecând de la zero. Rețeaua de 9 depozite proprii din România, se maturizează și începe să funcționeze aproape de capacitatea pe care ne-am propus-o. Este adevărat că în ultimii 2 ani, din cauza situației economice, am fost nevoiți să consumăm mai multă energie pentru a ne atinge obiectivele, dar le-am atins fără echivoc, ba chiar am reușit să le depășim. Cum a fost posibil acest lucru? Oferind soluții tehnologice rapide și moderne, servicii de transport și logistică de calitate, inovând și investind atât în dezvoltarea rețelei naționale de transport, dar, în același timp, oferind soluții de transport internațional extrem de competitive.‟, spune Tomasz Niezwicki, Director Regional CEE și Director General al Raben Logistics Romania. Depozitele Raben din România, pot fi vizualizate în pagina https://romania.raben-group.com/transport-marfa-intern.

Pentru 2023, Raben Group se așteptă la performanțe și mai bune. Două dintre depozitele existente în România își vor crește capacitatea operațională și se vor muta în locații noi, mai mari și mai moderne. Investițiile în remorcile de tip City Liner, care și-au dovedit deja eficiența sporită, vor continua. De asemenea, sistemul de containere double-deck va fi utilizat intensiv nu doar pe rutele naționale, ci și pe cele internaționale. Avantajele acestor soluții provin, nu numai din creșterea capacității de încărcare a mărfurilor pe rutele deja stabilite, ci și din scăderea timpului de tranzit și a numărului de manipulări pe care un transport de marfă trebuie să le suporte de la destinatar până la livrare. Dacă 2022 a început cu 10 conexiuni internaționale directe, 2023 va aduce o adevărată revoluție a conexiunilor rapide pentru România. Peste 46 de conexiuni sunt deja în funcțiune pentru care timpul de tranzit a scăzut semnificativ. Un exemplu foarte clar este legătura cu Germania, pentru care timpul de tranzit a fost îmbunătățit până la 72 de ore, iar numărul conexiunilor a crescut de la 3 la 28, și nu se va opri aici: https://romania.raben-group.com/transport-marfa-germania

Raben Group consideră România drept un punct forte pe harta europeană și vedem aici o oportunitate semnificativă pe termen lung. Investim în mod continuu în infrastructură și o rețea mai puternică, iar 2023 nu va fi o excepție. Toate acțiunile întreprinse în ultimii ani deschid noi oportunități pentru clienții din România și sunt un prilej pentru ei de a se dezvolta. Mă bucur că mergem împreună pe același drum.‟, a subliniat Tomasz Niezwicki.

Investițiile în infrastructura operațională și tehnologie nu sunt singurele măsuri asupra cărora s-a concentrat Raben în 2022. În conformitate cu strategia sa de dezvoltare durabilă, compania și-a propus reducerea emisiilor de carbon, prin reînnoirea parcului auto cu mașini Euro 6. La nivel social, Raben Group se implică activ de câțiva ani, în acțiunile „Convoiul de Crăciun”, prin care copiii din mai multe țări, printre care și România, primesc cadouri strânse în depozitele Raben din Germania. În domeniul decarbonizării flotei, Raben Group a făcut un alt pas important în colaborarea sa cu Volvo Trucks și IKEA Industry prin utilizarea camioanelor electrice cu emisii zero în sistemul de transport al clientului. Primul camion electric a ieșit pe drumuri în toamna anului trecut, în cadrul fazei pilot a proiectului. Mai multe soluții electrice sunt în curs de dezvoltare.

Mai multe informații

Raben Group

Raben Group este un furnizor olandez de logistică, care oferă servicii complete TFL: logistică contractuală, rețea rutieră (internă, internațională și către Est), Fresh Logistics, FTL și transport intermodal, transport maritim și aerian.

Peste 90 de ani de experiență și recunoaștere pe piață, permit construirea și menținerea unor relații pe termen lung cu clienții. Compania oferă logistică „cu chip uman” pentru întreprinderile mici, mijlocii și mari. Parteneriatul și încrederea fac parte din acest stil de cooperare. În afaceri, Raben respectă principiile fair-play-ului, deoarece consideră că relațiile bazate pe onestitatea reciprocă construiesc un mâine mai bun.

Grupul are peste 165 de filiale proprii în 15 țări europene (Polonia, Germania, Olanda, Cehia, Slovacia, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria, România, Bulgaria, Grecia, Italia,  Austria), gestionând aproximativ 1.600.000 m2 capacitate de depozitare, iar în fiecare zi trimite 13.500 de camioane pe drumuri. Totuși, totul a pornit de la o mică afacere de familie olandeză. Astăzi, valorile caracteristice organizațiilor de familie sunt încă importante pentru companie, ceea ce afectează pozitiv angajamentul angajaților și relațiile cu clienții. În România, Raben Group este prezent cu o rețea de 9 depozite proprii în București, Sibiu, Cluj, Timișoara, Craiova, Oradea, Baia Mare, Roman, Buzău.

Raben este „Oameni cu Drive”. Este o echipă care iubește provocările și joacă întotdeauna pentru un singur obiectiv. Fiecare dintre cei peste 11.000 de angajați are propriul impuls individual care face ca echipa să avanseze. Ne distingem prin antreprenoriat, energie și căutăm mereu mai mult.

Grupul vrea să fie motorul care nu numai că va menține lumea în funcțiune, ci și o va face mai bună și mai ecologică. Prin urmare, își implementează constant strategia de dezvoltare durabilă bazată pe trei piloni: organizare responsabilă, protecția mediului și impact social. Mai multe informații disponibile la: https://romania.raben-group.com/

Articole similare

Ad