Congresul Deputaților din Spania se confruntă cu provocarea de a se asigura că proiectul de Lege a mobilității durabile pregătit de Guvern devine un instrument juridic eficient pentru a realiza cu succes decarbonizarea completă a transporturilor, un sector care are un procent ridicat de emisii de gaze cu efect de seră în Spania.

Acest proiect de lege ar trebui să fie modificat în cadrul procesului parlamentar care tocmai a început, pentru a include în articolele sale obligația de a atinge neutralitatea climatică în sectorul transporturilor cât mai curând posibil, cel târziu până în 2050. De asemenea, ar trebui stabilite obiective intermediare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 și 2040, comparativ cu nivelurile din 1990.

Proiectul de lege vorbește doar în mod generic despre “realizarea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor poluanți și de îmbunătățire a calității aerului”, fără a preciza aceste obiective și fără a face referire la obiectivele stabilite prin alte acte legislative sau angajamente internăționale. Astfel, de exemplu, Legea 7/2021 privind schimbările climatice și tranziția energetică stabilește, la articolul 3, obiectivul de reducere cu 23% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu emisiile din 1990, deși nu stabilește obiective specifice pentru sectorul transporturilor. Actualul Plan național integrat privind energia și climă (PNIEC) stabilește un obiectiv de reducere cu 27 de milioane de tone de CO₂ în transporturi până în 2030, ceea ce ar reprezenta o reducere de 33% a emisiilor în acest sector.

Proiectul de lege privind mobilitatea durabilă nu include o legătură legislativă cu Planul național integrat privind energia și clima.

“În formă actuală, mult-așteptatul proiect de lege privind mobilitatea durabilă este dezamăgitor. Dacă va fi adoptat fără modificări substanțiale, se va fi pierdut o mare oportunitate de a realiza un sistem de transport multimodal, eficient, decarbonizat, durabil, echitabil și favorabil incluziunii în Spania”, afirmă cele 14 organizații ale societății civile – sindicate, ecologiști, consumatori – care susțin aceste argumente.

Aceste organizații critică refuzul guvernului de a organiza o dezbatere amplă asupra conținutului unui proiect de lege de o importanță atât de mare pentru societate. De asemenea, ele regretă faptul că Biroul Congresului a decis să proceseze acest proiect de lege prin procedura de urgență, acordând competență legislativă deplină Comisiei pentru transport, mobilitate și agendă urbană, adică evitând o dezbatere în sesiune plenară. Organizațiile menționate mai sus organizează întâlniri cu grupurile parlamentare pentru a prezența amendamentele pe care le propun la textul proiectului de lege.

Argumente ale grupurilor de mediu împotriva formulării Legii mobilității durabile

Aceste organizații evidențiază următoarele neajunsuri în formularea actuală a proiectului de lege:

– Promovarea inconsecventă a utilizării unui combustibil fosil, cum ar fi gazul natural, în transportul maritim. Gazul natural, care este compus în principal din metan (CH4), are un impact climatic chiar mai rău decât combustibilii fosili lichizi actuali și este o cauză a dependenței energetice externe față de țările terțe. Combustia metanului emite CO₂, dar este și un gaz cu efect de seră în sine, de 87 de ori mai puternic decât CO₂ într-o perspectivă de 20 de ani.

– Lipsa de angajament și de ambiție în ceea ce privește finanțarea transportului public. Aceste organizații solicită că legea să acorde prioritate finanțării transportului public și să precizeze diferitele modalități de finanțare a Fondului de stat pentru contribuția la mobilitatea durabilă (FECMO), a cărui creare a fost anunțată.

– Neînființarea “biletului unic”, adică a unui card de transport unic pentru întregul teritoriu al statului și pentru toate modurile de transport public colectiv; și care să faciliteze, de asemenea, călătoriile în restul Uniunii Europene.

– Nu acordă prioritatea cuvenită eficienței energetice, motiv pentru care nu optează pentru un sistem multimodal care să aibă că coloană vertebrală transportul public și cele trei moduri de transport cele mai durabile – pietonal, cu bicicletă și feroviar. În plus, nu acordă prioritate electromobilității în transportul rutier, în ciuda eficienței energetice și a sustenabilității mai mari a vehiculelor electrice (inclusiv a camioanelor) în comparație cu motoarele cu combustie internă.

– O abordare insuficientă a planurilor de mobilitate durabilă nu funcționează. Legea ar trebui să stabilească faptul că locurile de muncă cu mai mult de 100 de angajați sau 50 de angajați pe schimb ar trebui să aibă planuri de mobilitate durabilă pentru deplasarea la locul de muncă.

– Legea ar trebui să introducă elemente de reglementare pentru a pune în aplicare o impozitare echitabilă a transporturilor, atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri, care să promoveze în mod activ decarbonizarea sectorului, asigurând în același timp finanțarea transportului public: taxe rutiere, taxe urbane, taxe de parafină, taxe de aviație etc.

– Legea ar trebui să promoveze transferul modal de la aviație la calea ferată din motive legate de emisii, eficiență și competitivitate. Prin urmare, ar fi recomandabil să se elimine zborurile interne pentru care există o alternativă feroviară în mai puțin de trei ore, așa cum face Franța.

– Lipsa măsurilor pentru zonele rurale. În acest sens, organizațiile propun ca legea să instituie obligația de a aproba un plan național de implementare a punctelor de încărcare a vehiculelor electrice în comunele mici și mijlocii și să deschidă ușa pentru promovarea mobilității partajate sau a transportului la cerere în localitățile cu densitate scăzută a populației.

– Ea nu introduce nicio măsură concretă pentru o tranziție echitabilă. Fără un diagnostic și o planificare prealabilă, nu va fi posibil să se ofere alternative reale lucrătorilor și teritoriilor afectate de această transformare.

– În ceea ce privește transportul de mărfuri, se ignoră necesitatea, în interesul eficienței energetice și al competitivității transporturilor, de a adopta măsuri adecvate pentru a atinge o cotă modală de 18 % în 2030 din totalul mărfurilor transportate pe șosea (în prezent, aproximativ 3 %) și de cel puțin 35 % în 2040.

– Este de neînțeles faptul că proiectul de lege include un mecanism de închidere a liniilor de cale ferată presupuse “ineficiente”. Spania nu are un surplus de căi ferate, ci un deficit de trenuri. În schimb, ar trebui să se propună condiții minime de furnizare a serviciului care să permită o atenție adecvată pentru populațiile afectate, luând în considerare alte alternative menite să mențînă serviciul feroviar.

– Pentru a garanta o tranziție echitabilă și universală, ar trebui să includă conceptul de sărăcie în transporturi și să solicite aprobarea unei strategii naționale care să facă din Spania o țară pionieră în prevenirea și abordarea acestor situații. În 2019, în Spania transportul a fost responsabil pentru 29,1% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), potrivit datelor Ministerului pentru Tranziție Ecologică și Provocări Demografice (MITERD). Transportul rutier a fost cel mai mare emițător de GES, reprezentând 26,8% din totalul național.