Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Consum mai mic, dar cost cu motorina mai mare cu peste 20% pentru transportatorii francezi

Așa cum reiese din analiza pe care Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) a realizat-o despre transportul pe distanțe lungi cu ansambluri de până la 44 t din această țară, pe 2022, consumul mediu al flotei franceze a continuat să scadă, ajungând la 30,2 l/100 km, față de 30,6 în 2021, și fiind de 30,2 l/100 km pentru firmele cu 0-19 angajați (față de 31,4 în 2021), de 30,6 pentru firmele cu 20-49 de angajați (față de 30,9) și de 30,1 pentru firmele cu peste 50 de angajați, față de 30,3 l/100m în 2021.

Din 2000, anul primului sondaj de acest fel, consumul a scăzut cu 15,4%, ceea ce ilustrează dorința tuturor actorilor din domeniu de a îmbunătăți eficiența ecologică și performanța economică prin operarea de vehicule de ultimă generație și organizarea de cursuri de condus economic, care sigur au fost încurajate în 2022 de scumpirea în foarte mare măsură a combustibililor.

64,9% dintre firmele chestionate au alimentat în 2022 de la o stație de incintă și 35,1% de la pompă, față de 63,2%, respectiv 36,8%. Alimentarea de la stația proprie este mai degrabă apanajul firmelor mari: 74,4% dintre cele cu peste 50 de angajați fac asta și doar 41,7% dintre cele cu 0-19 angajați. Vârful alimentărilor la stația de incintă a fost în Franța în 2015, de 71,4%, iar cel mai jos nivel s-a înregistrat în 2019.

Alimentarea de la stația de incintă nu se dezvoltă mai mult în primul rând din cauză că diferența de preț dintre cele două surse de aprovizionare, internă și externă, nu mai este la fel de mare ca în trecut. De exemplu, în 2001, un transportator a plătit, în medie, cu 7,8% mai mult anual pentru motorină la pompă decât la stația de incintă, dar în 2022 decalajul a fost de doar 0,4%. De la începutul conflictului din Ucraina, prețurile combustibililor se confruntă cu o volatilitate extremă și în anumite perioade CNR a constatat că sunt mai mari cele vrac decât cele de la pompă, ceea ce se poate explica prin reducerea aplicată prețurilor plătite la pompă de unii distribuitori și prin criza aprovizionării legată de blocadele depozitelor de petrol din octombrie și noiembrie 2022, care a perturbat puternic piața livrărilor de combustibil vrac.

Articole similare

Ad