Sustenabilitatea a fost unul dintre subiectele de discuție din cadrul Galei Tranzit Logistica, desfășurate în martie. Mai exact, vorbitorii din panel au încercat să determine, alături de invitații prezenți în sală, în ce măsură sunt pregătite pentru transparență firmele de transport și logistică din România și ce impact va avea asupra lor noua directivă UE privind raportarea de sustenabilitate (CSRD), care presupune un grad mai mare de strictețe în raportare, extinderea sferei firmelor ce trebuie să depună un astfel de raport și mai ales necesitatea ca el să fie supus unui audit.
Moderatoarea discuției, Oana Groșanu (Ambasada Sustenabilității în România), a amintit că transportul și logistica sunt responsabile pentru circa 24% din emisiile globale de carbon și că până în 2050 Agenția Europeană de Mediu se așteaptă ca emisiile totale de CO2 din logistica din întreaga lume să ajungă la 40%. „De aceea avem nevoie să luăm măsuri puternice și eficiente. Mai ales că acest sector de activitate aduce unele dintre cele mai mari provocări în calea obiectivelor UE de decarbonizare, care concret presupun ca până în 2050 Europa să fie primul continent care să atingă neutralitatea climatică.”
În acest scop au fost concepute mai multe instrumente, dintre care unul este noua directivă CSRD, publicată la final de 2022. Statele membre au la dispoziție cel mult 18 luni să o transpună în legislația națională, iar România se află în curs de analizare și prevederile ei vor fi incluse în diverse acte normative emise de autorități competente în domeniu: ASF, Banca Națională, Ministerul de Finanțe.
Indicatori mai stricți pentru raportare și cerc mai larg de firme vizate
Andreea Ghiocel (CSR Agency) a amintit că nu doar în Europa, ci și la nivel global există obiective de dezvoltare durabilă, ale ONU, care a publicat un raport din care reiese că mai avem la dispoziție 10 ani pentru a lua decizii și a face schimbări majore. Întrebarea este însă cum să facem să atingem aceste obiective. „Și așa definesc eu raportarea de sustenabilitate, ca pe o busolă care ne ajută să ne atingem obiectivele. Ce este foarte important în acest proces nu este atât raportul în sine – el este un instrument de analiză al fiecărei firme – cât drumul până la realizarea lui, analiza pe care trebuie să o facem ca să vedem ce decizii să luăm.”
Pentru o vreme a fost la latitudinea companiilor ce lucruri să raporteze, dar în 2014 Comisia Europeană a dat o directivă conform căreia toate companiile de interes public cu peste 500 de angajați trebuie să publice o declarație de sustenabilitate care să arate cum au făcut profit, din perspectiva grijii pentru mediu. Aceasta a fost transpusă în România prin două ordine de ministru, iar în 2021 circa 50 de companii au făcut un astfel de raport.
Lucrurile însă tot nu au mers cum și-a dorit UE, nu s-au produs efectele scontate, astfel că în noiembrie 2022 a apărut o schimbare conform căreia companiile nu mai pot raporta ce cred ele că este bine, ci CE impune indicatori stricți, iar cercul firmelor vizate se extinde cu cele cu peste 250 de angajați, IMM-uri listate la bursă și societăți care, deși nu provin din Europa, au sediu aici, unde obțin cifre de afaceri de peste 150 de milioane de euro.
Deocamdată există 11 standarde generale aplicabile pentru orice organizație, iar până în iulie 2024 vor exista standarde sectoriale și standarde pentru IMM-uri.
Companiile trebuie să facă acest raport pentru a se asigura că modelul de afaceri și strategia lor sunt compatibile cu trecerea la o economie durabilă și cu limitarea încălzirii globale la 1,5 OC. Iar pentru asta trebuie să includă o descriere a obiectivelor lor, cu termene precise legate de țintele absolute de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cel puțin pentru 2030 și 2050 și cu o declarație că acele obiective se bazează pe date științifice. Deci firmele nu mai spun doar că vor să scadă emisiile cu 20%, de exemplu, ci trebuie să arate cum își propun să facă asta și dacă acea reducere se află în linie cu scenariile oamenilor de știință. Și, mai nou, rapoartele de sustenabilitate trebuie auditate de o terță parte care le citește obiectiv și decide dacă obiectivele sunt realiste și dacă direcția de acțiune este bine identificată.
În cazul firmelor de transport și logistică, primul pas în măsurarea amprentei de carbon este, în opinia reprezentantei CSR Agency, instruirea angajaților astfel încât ei să înțeleagă de ce se face un astfel de demers – „în lipsa acestei înțelegeri lupta este pierdută de la început”. După care se monitorizează sursele care duc la emisii și se fac planuri de acțiune pentru reducerea lor.
Dovezile concrete din rapoarte vor fi auditate
Ana Maria Iordache (PwC – Baias) a subliniat că, într-adevăr, noutatea pe care o aduce directiva europeană privind raportarea de sustenabilitate este aceea că declarația de sustenabilitate va fi supusă unui audit, încă din primul an în care va intra în vigoare, adică pentru 2024, cu raportare în 2025. Deci se ridică mult ștacheta calității informațiilor din raport și a documentelor ce stau la baza lor.
În privința calității informațiilor, directiva stabilește cadrul general, dar elementele specifice, normele de aplicare vor fi date de standardele de sustenabilitate EFRAG (European Financial Reporting Advisory Group) ESG pe care Comisia Europeană le elaborează acum și care arată concret ce trebuie raportat.
Companiile trebuie să aibă politici concrete vizând schimbările climatice, biodiversitatea și gestionarea deșeurilor și informații concrete despre ce trebuie să includă aceste politici și cum trebuie implementate în funcție de domeniul de activitate. Este important de subliniat faptul că nu este vorba doar despre standarde de mediu, ci și despre politici sociale (remunerarea angajaților, protecția și securitatea la locul de muncă) și guvernanță (politici anticorupție, independența și remunerarea bordului director etc.).
Raportul de sustenabilitate va avea la bază dovezi concrete care susțin informațiile și asta este ce va verifica auditorul, nu doar datele în sine din raport. Deci politicile despre care se vorbește și mecanismele de implementare chiar trebuie să existe în companie și să fie în linie cu prevederile legale. Cu alte cuvinte, așa cum subliniază Ana Maria Iordache, raportarea și auditarea sunt foarte importante, dar mai important este ce stă la baza colectării și structurării informațiilor din raportul supus auditului.
Deocamdată elaborarea standardelor de audit este la nivel de propunere și se așteaptă o reglementare la final de 2023 sau început de 2024. Iar una dintre prevederi se referă la faptul că, dacă auditorul ajunge la concluzia că informația din raport nu e corectă și suficient argumentată, opinia sa va fi defavorabilă și compania respectivă va suporta consecințele.
Întregul lanț logistic trebuie deja informat și pregătit
Dat fiind faptul că firmele mari, cu lanțuri complexe de aprovizionare, vor trebui să colecteze date de la parteneri, și că în special IMM-urile nu au încă o capacitate înaltă de colectare a acestora, Ana Maria Iordache recomandă ca măcar de acum înainte să se țină cont de asta, deoarece UE pregătește o nouă lege, aflată deocamdată în stadiu de propunere, care va impune o raportare de Supply Chain Diligence. „Sfatul meu este ca firmele cu lanț complex de aprovizionare să își aleagă parteneri de afaceri dispuși să meargă în această călătorie a sustenabilității, iar contractele să includă clauze conform cărora furnizorii trebuie să ofere date despre emisii, dar și despre cum se îngrijesc de respectarea drepturilor omului și angajaților, de codul de conduită, de etică, anti-mită sau anti-corupție.”
Aceste clauze le permit clienților să facă audit la furnizori, pentru a se asigura că informațiile sunt corecte și că furnizorii respectă ce au precizat că respectă. Și, așa cum a subliniat reprezentanta PwC, mecanismele respective sunt utile și ies din sfera birocrației, adică nu doar că sunt scrise, ci trebuie și respectate de toți partenerii din mediu de afaceri, iar auditorul va verifica asta.
În aceste condiții, reprezentanta CSR Agency sfătuiește firmele cu lanțuri valorice mari să-și anunțe din timp partenerii în legătură cu cerințele pe care vor trebui să le respecte, deoarece este foarte dificil să creezi o cultură a sustenabilității și să dezvolți mecanismele interne corespunzătoare într-un timp scurt. Deci firmele mari, care au deja experiență în acest domeniu, ar fi bine să comunice deja cu furnizorii din lanțul valoric, pentru a nu se trezi în situația că nu mai au cu cine lucra deoarece informația nu a ajuns unde trebuie și oamenii nu s-au pregătit. „Altfel, dacă află ce au de făcut, vor, nu vor, trebuie să se pregătească.”
Lidl România, la al cincilea raport de sustenabilitate
Oana Groșanu arată că puține firme din România fac rapoarte despre impactul activității lor asupra mediului. Dar retailul este una dintre industriile cele mai transparente, și de aceea printre invitații la conferință s-a numărat și Cristina Hanganu, reprezentanta Lidl Romania, companie care în decembrie 2022 a realizat al cincilea său raport de acest fel, conform unui standard internațional similar celui contabil.
Primul astfel de raport datează din 2017, pentru anul financiar 2016, și a fost făcut voluntar și cu un efort mare de timp, „pentru că eram conștienți de impactul pe care îl au operațiunile noastre asupra mediului și societății și știam că, mai devreme sau mai târziu, va veni și obligația de a face astfel de rapoarte – ceea ce nu e neapărat rău”.
În timp procesul a fost rafinat și efortul a fost mai mic la al cincilea raport, dar tot nu înseamnă că este ușor, pentru că, pe măsură ce se face o astfel de radiografie a afacerii și a impactului ei, se și descoperă mai multe zone unde se poate interveni și noi măsuri care se pot lua și se merge pe întregul lanț de valoare, adică furnizorii sunt ajutați să facă și ei demersuri pentru a fi sustenabili.
Un aspect foarte important când se realizează proiecte de acest fel este ca angajații să înțeleagă de ce se iau măsurile respective și care este influența raportului de sustenabilitate asupra strategiei firmei – „altfel nici nu are sens să facem raportul dacă nu schimbăm strategia și nu luăm măsuri pe baza lui”.
Foarte importante sunt și acuratețea datelor, modul cum sunt colectate, procesele din spatele acestor rezultate și înțelegerea faptului că uneori este posibil să nu atingi obiectivele propuse, fie din cauza contextului, fie pentru că ele nu au fost realiste. Și dacă se întâmplă asta firmele trebuie să fie transparente și să arate în următorul raport ce ajustări au făcut pentru a atinge până la urmă obiectivele respective.
Având în vedere pașii făcuți până acum, Cristina Hanganu se arată încrezătoare că Lidl Romania este „relativ pregătită să definească o strategie pe mai departe și să ia măsuri pentru creșterea sustenabilității. Deja am adoptat multe măsuri în această direcție, unele au avut efect imediat, altele se vor vedea peste 2-5 ani. Și avem o politică aliniată cu cea a grupului și cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU.”
Și constructorii sunt interesați de reducerea emisiilor
Carmen Schuster (PORR) a prezentat statistici din care reiese că industria de construcții este responsabilă pentru 38% din emisiile globale și 17% din cele din Europa. „Deci trebuie să luăm foarte în serios tot ce se întâmplă azi. Iar grupul din care facem parte a decis că standardele ESG sunt parte integrantă a strategiei sale. Recent am avut o întâlnire la Viena, unde au participat filialele din toate țările și au prezentat strategia pentru 2025 și ceea ce este interesant este că toate au pus pe primul loc ceea ce vor face din punct de vedere al ESG, pe lângă grija pentru personal, pentru reputația companiei și pentru a ajunge la pierderi zero. Deoarece, dacă vrem o schimbare, nu avem la dispoziție 10 ani, ci trebuia să fi început deja. Și este bine că legislația ne împinge spre asta și ne ajută în ce urmează să facem în următorii 2-3 ani.”
Pentru clădirile logistice și industriale sustenabilitatea aduce în timp și costuri mai mici
Andrei Kozsti (CTP România) a vorbit despre cât de importantă este, când vine vorba de sustenabilitate, recompensa pe care o primește din partea clienților o companie care se poziționează corect din perspectiva ESG. De exemplu, alegem produsele sau partenerii despre care știm că respectă anumite valori. „Deși sigur că și rapoartele au rolul lor când vrei să schimb paradigma.”
Firmele din industria clădirilor logistice și industriale trebuie să știe bine ce vor: prețul cel mai mic de construcție sau un produs sustenabil, care poate e mai scump, dar aduce avantaje pe termen lung? „Când vine vorba de clădiri, luăm în calcul o durată de viață de 50 de ani și de aceea construim sustenabil, cu anvelopare foarte bună, panouri și acoperiș de vată, sisteme foarte eficiente de iluminat, care au consum dovedit mic, sisteme de reciclare a apei uzate și multă lumină naturală, care și scade costurile, dar și sporește confortul oamenilor.”
Pentru astfel de clădiri costurile sunt mari numai la început, subliniază Andrei Kozsti, pe când pentru cele care nu sunt gândire la astfel de standarde de mediu se face inițial o economie, dar pe termen lung se poate pierde mai mult. Deci depinde de ce dorește o companie: să aibă indicatori financiari buni acum sau să meargă în direcția bună pe termen lung? Pentru că în al doilea caz costurile totale de ocupare vor fi mai mici datorită utilităților mai ieftine, iar biodiversitatea este și ea protejată.
În afară de atenția acordată construirii clădirilor, CTP atrage comunitățile locale în proiecte precum plantarea de copaci sau donarea de sânge.
Carmen Schuster declară, la rândul său, că există cerere pentru clădiri verzi, cu diverse certificări, dar că marile provocări sunt să se echilibreze cererea venită din mediul privat cu cea de la stat și să existe un cadru legislativ cu cerințe mai clare, legate inclusiv de procentul de materiale refolosite admis. Cerințele venite din partea firmelor private sunt foarte clare și există chiar clienți – cum ar fi o multinațională care vrea să intre în România – ale căror cerințe nici măcar nu pot fi înțelese corect de constructor. Din partea instituțiilor de stat lucrurile nu stau la fel de bine și, cum 95% din volumul de lucru al PORR vine de aici (față de 70% acum 2-3 ani), chiar se simte nevoia unei schimbări.
Și Lidl România pune mare accent pe clădirile sale, încă de când a intrat pe piață, dar mai ales în ultimii șapte ani, și a construit magazine și depozite sustenabile, iar sediul său central este și el la standarde foarte înalte din acest punct de vedere.
Transportul poate fi sustenabil – dar nimeni nu vorbește despre costuri
PORR nu are criterii foarte clare de selecție a transportatorilor în cadrul licitațiilor, dar măsoară kilometrii – acesta este singurul criteriu integrat acum în analizele comparative ale companiei – și încearcă să adauge și criterii ce țin de sustenabilitate în 2023 și 2024.
Lidl în schimb a fost obligat, prin natura domeniului de activitate, să facă încă din 2016 o radiografie, la nivelul la care se putea atunci, a modului cum se transporta marfa, pentru a putea lua măsuri. Iar acum se văd roadele, așa cum punctează Cristina Hanganu. De exemplul, în 2016 compania folosea 150 de camioane subcontractate, din care doar 11% erau Euro 6 și 42% erau Euro 5. Astfel că și-a propus ca până în 2020 să folosească doar Euro 5 și 6 și, deși la vremea respectivă părea o nebunie, deoarece era prea scump pentru furnizori să cumpere mașini atât de noi, în prezent există numai Euro 5 și 6. În plus, pentru 2021 Lidl și-a propus să înceapă să utilizeze camioane electrice și a reușit și asta. „Adică, un furnizor de-al nostru de transport a reușit, Blue River, care are deja trei camioane electrice, Mercedes-Benz, Scania și Volvo, ceea ce acum cinci ani nu ne-am fi gândit că este posibil.”
Retailerul mai este atent, încă din 2016, la distanța medie dintre magazine și depozite, și caută să o mențină sau chiar să o micșoreze, pentru o amprentă de carbon mai mică, dar și pentru o prospețime mai mare a produselor.
Tinerii sunt interesați și de povestea din spatele produselor de la raft
Cristina Hanganu atrage atenția asupra faptului că nu numai clădirile și camioanele utilizate spun ceva despre valorile unei firme, ci și produsele aflate pe raftul magazinelor. Mai ales că generațiile tinere pun tot mai multă presiune pe companii să se asigure că mărfurile sunt de calitate și au preț bun și o poveste corectă în spate, adică o preocupare pentru reducerea impactului asupra mediului. Numai astfel de produse au șanse pe termen lung, dar pe termen scurt este mai dificil.
Segmentul bio a crescut foarte mult în România în ultimii ani, nu doar în magazinele Lidl, ci per ansamblul pieței, ceea ce nu s-ar fi întâmplat, indiferent de efortul retailerilor, dacă nu erau interesați cumpărătorii de aceste produse. Însă a existat cerere și de aceea a venit și o creștere a vânzărilor – „poate nu atât de rapidă cum am vrea noi, cei care suntem preocupați de sustenabilitate”.
O altă măsură luată de Lidl este aceea de a fi alături de furnizorii săi români de legume și fructe în demersul lor de a obține toți certificarea globală GAP. Pentru asta a avut nevoie de sprijin și consultanță și s-a adresat facultăților de specialitate, „și toți am avut de câștigat, iar furnizorii au intrat și în alte lanțuri de supermarketuri. Dar a fost un drum lung.”
Consumatorii sunt acum protejați și de informațiile înșelătoare din raportul CSRD
În cadrul acestei discuții de la Gala Tranzit Logistica nu putea fi evitat subiectul „greenwashing” (procesul de transmitere a unei impresii false sau a unor informații înșelătoare despre modul în care produsele unei companii sunt ecologice), care totuși este relativ nou în România, nu are o reglementare specifică și trebuie înțeles ca fiind orice acțiune sau informație care este incorectă sau incompletă privind aspectele de sustenabilitate implementate într-o firmă. Și aici este nevoie de multă atenție și de asigurarea că pentru informațiile din raportul de sustenabilitate sunt și dovezi, studii care să le susțină.
În UE există o directivă pentru protecția consumatorilor care include în lista de practici comerciale înșelătoare și greenwashing și a luat amploare destul de mare în ultimul timp, iar în Franța și Germania autoritățile pentru protecția consumatorilor fac numeroase controale, ceea ce la un moment dat se va întâmpla și în România. În plus, în Franța, de anul acesta, companiile sunt obligate ca, pentru raportul de sustenabilitate, să aibă dovezi pentru întregul ciclu de viață al unui produs și pentru tot lanțul lui logistic, cum că este neutru din punct de vedere al emisiilor.
Puținele companii din România care au depus până acum rapoarte de sustenabilitate au fost și ele verificate de autoritatea pentru protecția consumatorilor și chiar există litigii în instanță.
Asta pentru că, așa cum subliniază reprezentantul CTP România, clientul este singurul organism de control, și tot el este cel care dă tonul, dincolo de presiunea pe care o pun instituțiile europene. Din perspectiva companiei imobiliare, lucrurile sunt puțin mai simplu de dovedit: de exemplu, dacă ai plantat 1.000 de copaci, acest lucru nu se poate măslui, ei sunt sau nu acolo.
