Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunțat faptul că apreciază sprijinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii, care a răspuns pozitiv solicitării de a interveni împotriva Austriei în cadrul Consiliului Miniștrilor de Transport UE din 1 iunie 2023, susținând respectarea liberei circulații a camioanelor în Tirol la pasul Brenner.
Din păcate, în ciuda cozilor de camioane de până la 70 km, guvernele și autoritățile UE întârzie soluționarea blocajelor din Brenner, iar Comisia Europeană trebuie să acționeze urgent pentru lansarea procedurilor legale împotriva Austriei, se arată într-un comunicat UNTRR.
La Consiliul UE care a avut loc săptămâna trecută în Luxemburg, miniștrii de Transport din UE au dezbătut problema liberei circulații a mărfurilor de-a lungul pasului Brenner, la frontiera landului austriac Tirol cu Italia, pe una dintre cele mai tranzitate rute europene.
Miniștrii Transporturilor din România, Bulgaria, Republica Cehă, Lituania și Olanda au susținut respectarea principiului liberei circulații de către Austria. În cadrul întâlnirii Consiliului UE, Germania și Italia au subliniat faptul că actuala situație este nesustenabilă și cauzează cozi lungi de camioane la frontieră, blocajele din pasul Brenner cauzând probleme comerțului european.
“Din nefericire, Austria nu a demonstrat nicio intenție realã de a rezolva problema blocajelor de camioane din pasul Brenner, care afecteazã de mai mulți ani industria transporturilor rutiere din UE.
Eforturile de a crește oferta de transport feroviar de marfă și capacitatea de transport combinat s-au dovedit insuficiente pentru a rezolva singure problema volumului de mărfuri care tranzitează pasul Brenner. Ambele moduri de transport sunt necesare. Restricțiile de circulație pentru camioane au generat blocaje masive de trafic. Aceastã situație este inacceptabilă și paradoxală, având în vedere emisiile nejustificate de CO2 generate de camioanele care staționeazã în cozile de la frontieră, contrar intențiilor Austriei privind reducerea emisiilor.”
UNTRR, alãturi de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere, apreciază eforturile Comisarului de Transport Adina Vălean de a aduce la masa discuțiilor Statele Membre UE pentru a îmbunătăți sustenabilitatea pasului Brenner, menținând totodată libera circulații a mărfurilor. Cu toate acestea, discuțiile nu s-au dovedit suficiente și, la acest moment, Comisia Europeană trebuie să utilizeze toate instrumentele legale pe care le are la dispoziție pentru deblocarea situației, rãspunzând numeroaselor solicitări ale industriei transporturilor rutiere din ultimii ani.
Volumul ridicat al tranzitului prin pasul Brenner necesită o soluție europeană urgentă pentru a facilita circulația camioanelor între Austria, Germania și Italia. Ministrul Mobilității din Austria a confirmat că, numai anul trecut, 5,2 de milioane de camioane au trecut prin pasul Brenner. Restricționarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul UE are un impact negativ semnificativ asupra funcționării pieței interne, precum și asupra eforturilor de reducere a emisiilor și asigurării calității aerului, în cazul Brenner.