In paralel cu dezbaterile de la Bruxelles, Ministerul Transporturilor, impreuna cu Comisia de Transport a Camerei Deputatilor si reprezentantii asociatiilor patronale fac la ora actuala demersuri pentru transformarea OG 27 in lege. Daca totul va fi finalizat corespunzator, avantajul va fi ca indiferent despre ce autoritate locala sau nationala discutam, avem doua forme de transport si atat: ca serviciu comercial sau de utilitate publica. In cazul acestuia din urma se aplica o lege nationala care sa implementeze in mod corect regulamentul 1370, iar pentru transportul comercial painea si cutitul vor sta exclusiv in mainile MT.
Practic, principala modificare a OG 27 este aceea ca „transportul rutier de persoane in regim rutier contra cost poate deveni serviciu de utilitate publica numai daca dupa parcurgerea a doua etape de atribuire organizate in conditiile prezentei legi si a normelor emise de autoritatea competenta, niciun operator de transport care, daca ar tine seama de propriile sale interese comerciale, nu-si asuma efectuarea fara a fi retribuit“, a subliniat Lucian Lambru, director general adjunct Autoritatea Rutiera Romana.
„Aceasta este cea mai buna formulare la ora actuala. S-a discutat in trecut de efectuarea unor studii din care sa reiasa care sunt regiunile de utilitate publica si sa fie tratate in consecinta. In lipsa acestor studii, putem lasa piata sa decida“, a explicat si Adriana Kalapis.