Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Bucureşti, Bihor, Argeş şi Cluj – judeţele cu cele mai multe firme de transport

Un sfert din firmele de transport din România sunt înregistrate în doar 4 judeţe: Bucureşti, Bihor, Argeş şi Cluj

Primele cinci locuri în topul județelor cu cele mai multe firme de transport sunt ocupate de aceleași judeţe în 2020, 2021 și 2022: București (2.993 de operatori în 2022, puţin în scădere faţă de 2021 şi 2020, când au fost 3.078, respectiv 3.003 de firme), Bihor (2.421/2.429/2.304), Argeș (2.400/2.367/2.270 – singurul judeţ în creştere ca număr de firme), Cluj (2.186/2.224/2.195) și Suceava (1.754/1.715/1.601). Și pe locurile 6-8 sunt aceleași județe din 2020 și în aceeași ordine: Ilfov (1.645 de operatori de transport în 2022, față de 1.558 de operatori de transport în 2021 și 1.446 în 2020), Prahova (1.520/1.512/1.402) și Constanța (1.445/1.419/1.366). Iar ultimele două județe din Top 10 sunt aceleași din 2021: Arad pe al nouălea, cu 1.305 firme de transport în 2022, 1.315 firme de transport în 2021 și 1.245 în 2020, și Timiș pe al 10-lea, cu 1.301,1.309, respectiv 1.259 de firme în 2020.

Dintre județele aflate în Top 10 după cifra totală de afaceri din transport, doar Sibiu nu se regăseşte şi în Top 10 după numărul de operatori, astfel că, în cazul Sibiului, media cifrei de afaceri pe firmă este mai mare decât în cazul altora. În schimb, județul care se află pe o poziție destul de bună ca număr de operatori, dar nu apare și în Top 10 după cifra de afaceri este Ilfovul (care a înregistrat o cifră de afaceri de 420,8 milioane de euro și ocupă locul al 14-lea). De asemenea, Ilfov nu apare printre judeţele fruntaşe nici din punct de vedere al profitului, cu un profit total de 38,9 milioane de euro clasându-se pe locul al 12-lea. Județele cu cele mai puține firme de transport sunt Ialomița (cu 537 de agenți economici specializaţi în transporturi), Teleorman (486), Vaslui (421), Mehedinți (406), Călărași (369), Harghita (367), Covasna (321), Caraș-Severin (283), Botoșani (229) și Tulcea (217), aceleași din 2021, cu excepția județului Vrancea care anul acesta nu mai este printre ultimele 10, deoarece a urcat cu trei locuri, având 602 firme care se ocupă de transportul rutier de mărfuri (faţă de 525 în 2021), peste Brăila (587) și Satu Mare (545).

Articole similare

Ad