Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Belgienii nu transportă cât le-ar permite poziția geografică din cauza serviciilor scumpe

Pornind de la o statistică Eurostat, Philippe Degraef, directorul general al federației companiilor belgiene de transportator și logistică Febetra, a deplâns într-o postare pe contul său de LinkedIn faptul că operatorii din Belgia nu reușesc să-și valorifice poziția geografică și nu joacă un rol important pe niciuna dintre relațiile bilaterale majore din UE. Concret, transportatorii din această țară apar doar de trei ori în Top 20 al celor mai mari fluxuri de mărfuri din Comunitate. Ei fac 42,2% dintre cursele cu încărcare în Belgia și descărcare în Franța – singura relație în care au o poziție puternică – 16% dintre cursele cu încărcare în Belgia și descărcare în Olanda și 14,4% din cursele cu încărcare în Belgia și descărcare în Germania. Pe aceste trei relații francezii, olandezii, respectiv germanii transportă alte 27,1%, 73,1%, respectiv 25,7% din volume, iar ponderea cea mai mare a curselor, dintre transportatorii din terțe țări, le revine de fiecare dată polonezilor.

De altfel, polonezii au, dintre firmele din terțe țări, cele mai multe curse bilaterale și între Germania și Olanda, Germania și Franța, Austria și Germania, Cehia și Germania, Germania și Italia, Franța și Olanda, Germania și Spania, Germania și Danemarca, și Cehia și Slovacia. Lituanienii au cele mai mari volume, dintre transportatorii din terțe țări, între Germania și Polonia, Franța și Italia și Italia și Polonia. Portughezii au cele mai mari volume între Spania și Franța, românii, între Cehia și Polonia, slovenii între Austria și Italia și cehii între Polonia și Slovacia.

În aceste condiții, în care transportatorii belgieni nu pot prelua fluxuri mai mari de marfă din cauza serviciilor mai scumpe decât ale concurenților din alte țări, inclusiv din țările vecine, președintele Febetra crede că este păcat că guvernul belgian acordă atât de puțină atenție consolidării competitivității acestora.

Articole similare

Ad