- Foto: UTA Edenred
UTA Edenred, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de mobilitate din Europa, parte a grupului Edenred, și-a extins parteneriatul său cu Repsol, liderul spaniol din industria multi-energetică, pentru a include toate benzinăriile Repsol din Spania în rețeaua sa de acceptare.
Colaborare a fost inițiată în 2020, cu 90 de puncte de acceptare, iar prin acordul recent, UTA Edenred va oferi acum clienților săi acces la peste 5.000 de stații de alimentare multi-brand din Spania și la peste 62.000 de stații de alimentare din întreaga Europă.
În plus, parteneriatul va permite și accesarea produselor și serviciilor Repsol în peste 3.300 de stații de alimentare din Spania.
Prin intermediul cardului UTA, clienții UTA Edenred pot deconta carburanți tradiționali, precum și combustibili alternativi, cum ar fi GNC, GNL și AdBlue, în stațiile Repsol. Totodată, clienții vor putea beneficia de servicii adiționale, precum parcarea securizată și servicii de spălătorie auto din aceste stații de alimentare.
„Rețeaua noastră de parteneri în continuă expansiune se află la baza ofertei noastre de servicii. Extinderea acceptării cardului UTA la întreaga rețea Repsol din Spania reprezintă o etapă importantă pentru UTA Edenred și oferă și mai multă valoare clienților noștri spanioli și internaționali.”,
a menționat Lukas Schneider, Director pentru Parteneriate la UTA Edenred.
„Prin acordul cu Repsol, ne extindem semnificativ oferta de mobilitate în Spania. Clienții noștri vor putea folosi orice benzinărie Repsol din țară, iar Repsol devine unul dintre cei mai mari furnizori ai noștri din Europa.”,
a declarat Alfonso Díaz, Manager general UTA Edenred în Spania și Portugalia.
„Acordul nostru cu UTA Edenred, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de mobilitate din Europa, consolidează angajamentul nostru față de companiile naționale și internaționale care activează în sectorul transporturilor rutiere din Spania. Acești clienți pot avea acces la oferte unice și la produse de marcă, de calitate superioară în peste 3.300 de stații Repsol.”,
a precizat Carlos Suárez, director de mobilitate B2B la Repsol.