Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Terminalul cargo aerian face din Oradea un hub regional

Una din strategiile de dezvoltare cuprinsă în planul municipiului Oradea, cât si a judeţului Bihor, a fost creşterea conectivităţii prin crearea de noi legături rutiere, prin existenţa unui terminal cargo aerian şi a unui terminal intermodal feroviar. Construit pe un teren cu o suprafață de 14,4 hectare, CTPark Oradea Cargo Terminal este gata să fie dat în folosinţă în această toamnă, ceea ce va pune Oradea pe hartă şi în atenţia operatorilor de logistică nu numai de pe piaţa locală, ci şi de pe cea externă. Se lucrează de zor şi la noua clădire a aeroportului, care va permite organizarea zborurilor interne şi a celor internaţionale din acelaşi loc.

Terminalul cargo aerian va oferi, astfel, din această toamnă, un mare avantaj operatorilor de transport din zonă care s-au extins și către logistică, dar nu numai. Practic, companiile locale care își expediau mărfurile de la celelalte aeroporturi din apropiere (Timișoara, Cluj, Debrecen sau chiar Budapesta) își vor putea derula operațiunile chiar din Oradea.

„Avem nevoie doar de un operator foarte bun de cargo aerian care să înțeleagă business-ul și să îl dezvolte“, spune Răzvan Horga, directorul general al Aeroportului Oradea.

Puteți citi materialul integral despre planurile de dezvoltare ale aeroportului din Oradea și despre planurile CTP de dezvoltare a terminalului cargo aerian învecinat în ediția de septembrie a revistei tranzit logistica.

Articole similare

Ad