Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tendințe în permanentă schimbare

Am scris în mai multe rânduri despre importanța informării permanente, a testării permanente, a analizei permanente a pieței și a afacerii pentru a putea menține deschise oportunitățile, căile de dezvoltare. Deși pare deja o observație naturală, asimilată de toată lumea, în ultima vreme este destul de greu să spui că te menții în ritm cu vremurile, că ții sub observație tendințele pieței. Și asta pentru că ritmul de modificare a tendințelor, fie că vorbim de tehnologie, afaceri, economie sau sociologie, este extrem de rapid și de la informare și analiză până la testare deja tehnologiile aflate la modă se schimbă.

Un exemplu este partea de electromobilitate. Am fost informați că bateriile pe Nichel-Cobalt-Mangan (NCM) au cea mai bună densitate energetică, deci se obține energie ridicată dintr-o baterie compactă. Însă de un an se merge pe bateriile Litiu-Fier-Fosfat (LFP), care au o densitate energetică mai mică, dar avantajul este că se poate consuma aproape de 100% din baterie (față de maximum 80% din bateria NCM), ceea ce o face la fel de eficientă, dar mai durabilă. Apoi au început să se facă teste cu bateriile cu solvent solid, extrem de eficiente, având posibilitatea creșterii semnificative a autonomiei. Dar scumpe astăzi. În paralel se dezvoltă hidrogenul, care oferă suficientă autonomie și viteză de realimentare precum un autovehicul diesel. Iar chinezii propun, în contrapartidă, pentru vehiculele lor pe baterii, un model de business care să meargă pe stații publice de schimb al bateriilor, cu scopul de a avea autonomie similară hidrogenului sau dieselului. În Olanda deja BYD face publicitate la un model de autoturism la care se schimbă bateriile automat într-o stație service, intrând pe un canal special. Și, cu ajutorul unei macarale, bateria se dă jos de pe automobil și se montează o alta în câteva minute.

Ca să nu mai vorbim de combustibilii sintetici, pe care industria auto din Europa de Vest i-ar vrea implementați pentru a-și păstra superioritatea în producția de motoare cu combustie internă.

Deci, o mulțime de tehnologii pentru același scop: decarbonizarea transporturilor. O parte dintre companiile de logistică au asimilat informația și au început testele, în câteva cazuri cu subvenții din partea statelor europene. În ultima vreme este tot mai clar că până la terminarea unui test deja apar noi tehnologii care pun la îndoială primele teste și e nevoie de noi încercări, noi validări, noi analize de modele de afaceri: câte stații de alimentare/la ce distanță trebuie amenajate pentru a putea continua operarea/ce fel de stații sunt necesare (de încărcare electrică, fast-charging, de alimentare cu H2….). Cum să gestionezi astfel de schimbări și evoluții permanente?

Unii pur și simplu nu se aventurează și așteaptă validarea și stabilizarea pieței și mai ales a costurilor, nedorind să cheltuie în plus nici bani, nici energie pentru a lansa astfel de proiecte. După scumpirea gazului într-atât încât multe investiții în camioane pe gaz s-au dus pe apa Sâmbetei, un astfel de comportament precaut pare o alegere firească. Totuși, sunt și antreprenori mai curajoși și mai ambițioși, care își doresc să fie printre primii care să testeze și să își formeze o experiență care poate fi decisivă mai târziu în câștigarea unor clienți importanți. Și își asumă, astfel, costurile câștigării acestei experiențe, privind-o ca pe o investiție. Testarea fără costuri nu prea e posibilă, poate doar pentru cei foarte mari care aduc capital de imagine producătorilor de autovehicule care doresc să își valideze produsele.

Decizia este asumată. Există un grad de risc, ca în orice afacere, dat mai ales de instabilitatea pieței, de viteza cu care se mișcă tehnologiile, deciziile politice și cele de busines, odată cu evoluția pieței.

Un alt exemplu este Inteligența Artificială, despre care se vorbește în fiecare zi în toate conferințele de business de pe glob. Și unde, și aici, lucrurile sunt într-o continuă evoluție.

Combinând cele două tendințe în continuă mișcare – decarbonizarea transporturilor și IA – trebuie să precizăm că IA folosită ca mod de informare poate da uneori rateuri, astfel că informarea trebuie să meargă mână în mână cu selectarea surselor de informare documentate, cu autoritate și cu etică profesională. Pentru că, dacă informația poate ajuta la dezvoltarea unei activități, dezinformarea distruge ușor afaceri.

Discuțiile cu colegii de breaslă și cu firmele implicate în dezvoltarea de tehnologie ajută întotdeauna, de aceea profităm de ocazie pentru a vă lansa invitația la Gala Tranzit care va avea loc pe 3 noiembrie la Cluj și la care așteptăm peste 700 de participanți.

Articole similare

Ad