Upply, Ti și IRU au publicat Indicele european al tarifelor de transport rutier de marfă pentru al treilea trimestru din 2023, din care rezultă că tarifele spot au scăzut pentru al patrulea trimestru consecutiv, de data aceasta cu 1,2 puncte, până la 125,4, și sunt și mai mult sub tarifele din contracte, al căror indice a ajuns la 128,1 puncte, și care cresc pentru prima dată din al patrulea trimestru al lui 2022 încoace, de data aceasta cu 1,4 puncte față de trimestrul anterior. Față de perioada similară din 2022, tarifele spot sunt cu 14,8 puncte mai mici, dar viteza lor de scădere a încetinit cu mai mult de o treime, pe măsură au început să se stabilizeze ca răspuns la stabilizarea cererii la un nivel mai scăzut. Iar cele de transport pe bază de contract sunt cu 0,4 puncte mai mici decât în perioada similară a lui 2022.
Consumatorii europeni sunt acum mai săraci în termeni reali decât în 2022 și cumpără mai puține bunuri, în timp ce întreprinderile își reduc producția din cauza scăderii cererii. Datele Eurostat disponibile pentru al treilea trimestru din 2023 nu arată nicio schimbare a volumului de comerț european cu amănuntul față de trimestrul al doilea, în timp ce producția scade cu 3,6%. Deci în continuare este mai multă capacitate de transport decât marfă, ceea ce ar duce la scăderi de tarife pe termen scurt dacă nu ar fi creșterile de costuri.
Inflația a scăzut la 4,3% în septembrie 2023, față de vârful de 10,6% din octombrie 2022, ducând la o scădere mai mică a cererii de bunuri și sugerând că unele tarife spot ar putea începe să se normalizeze.
Tarifele din contracte, pe de altă parte, au fost menținute ridicate din cauza costurilor mai mari de transport, iar tendința va continua, ele fiind oricum mai puțin expuse la modificările cererii pe termen scurt. Cu toate acestea, în cazul în care economia europeană continuă să stagneze la niveluri de activitate inferioare, ne putem aștepta să existe presiune în sensul scăderii tarifelor din contracte.
Analizând toate aceste aspecte, Thomas Larrieu, CEO Upply, este de părere că tarifele de transport rutier de mărfuri se mențin relativ bine, în ciuda unui climat economic destul de nefavorabil, ceea ce are legătură mai ales cu creșterea continuă a costurilor. „Dar este important să observăm că prețurile spot au scăzut timp de patru trimestre consecutive, semnalând volatilitatea persistentă a pieței și sugerând că revenirea ar putea să nu fie aproape.”
Pentru perioada imediat următoare se așteaptă o creștere de tarife pentru a include creșterea taxei de drum din Germania, o nouă înrăutățire a deficitului de șoferi – IRU estimează că în 2024 vor fi 11% posturi neocupate – și o stabilizare a tarifelor de transport anul viitor, pe măsură ce cererea își revine și costurile, mai ales cele cu taxele de drum, cresc în mai multe țări.
Scumpirile fac nesustenabile modelele actuale de operare
Salariile din transport și depozitare au crescut cu 17,6% față de 2019, deoarece șoferii sunt tot mai puțini, dar și alte categorii de personal sunt greu de găsit. Prețurile combustibililor din octombrie sunt cu 14% mai mari față de iunie 2023, piesele de schimb s-au scumpit cu 15,9%, întreținerea/reparațiile cu 21,4% și asigurările cu 6,3%.
Iar acum urmează taxele de drum, unde Germania dă tonul la 1 decembrie și va determina creșterea cu până la 83% a costurilor din prezent, în timp ce alte câteva țări central și est-europene se pregătesc și ele pentru implementarea noului sistem european de taxare a emisiilor de CO2.
Michael Clover, Head of Commercial Development în cadrul Ti, este de părere că aceste creșteri au o magnitudine suficientă pentru a face ca modelele actuale de operare să devină nesustenabile pentru multe firme, care vor fi nevoite să transfere costurile în plus către expeditori, deci să crească tarifele de transport al mărfurilor în țările afectate de creșteri de taxe de drum.
Și Vincent Erard, Senior Director of Strategy and Development în cadrul IRU, este de părere că transportul rutier este angajat într-o transformare fără precedent, trebuind atât să răspundă cererii tot mai mari (cu 50% până în 2050), cât și să se decarbonizeze. Or, fără sprijin, companiile mici și mijlocii, majoritare în domeniu și cu o marjă de profit de numai 1-2%, nu pot face față și creșterii costurilor, și investițiilor în vehicule mai puțin poluante, și deficitului de șoferi care a ajuns la 225.000 de persoane în al doilea trimestru din 2023. Deci există un risc mare să nu se atingă nici obiectivele economice, nici cele de mediu.
Dinspre Paris spre Madrid au crescut și tarifele spot, și cele din contracte
Tarifele de transport pe bază de contract de la Madrid la Paris au scăzut cu 0,8% față de trimestrul anterior, până la o medie de 1.563 de euro (1,23 de euro/km), dar sunt cu 0,4% mai mari decât în trimestrul al treilea din 2022. Iar tarifele spot au scăzut cu 1,9%, respectiv cu 11,7%.
Pe sensul celălalt, dinspre Paris spre Madrid, și tarifele din contracte și cele spot au crescut: primele cu 0,4% față de trimestrul anterior și cu 17,7% față de perioada similară din 2022, până la o medie de 1.579 de euro (1,24 de euro/km), iar cele spot cu 1,9%, respectiv 0,2%, până la 1.604 euro (1,26 de euro/km).
Cererea de bunuri din Franța rămâne scăzută față de anii precedenți, cu puține semne de creștere a indicatorilor cheie. Datele de la INSEE (Institutul Național de Statistică din Franța) pentru trimestrul al treilea din 2023 indică o scădere cu 1,3% a consumului total, mai ales din cauza scăderii cu 7,6% a consumului de alimente – în timp ce consumul de bunuri ce înglobează tehnologie a crescut cu 2,8% față de anul precedent și este în scădere cu 1,7% față de 2021.
Deci cererea mai mică nu permite creșterea prețurilor de transport, ci duce la al patrulea trimestru consecutiv de scădere a tarifelor spot. E drept că ele au scăzut de această dată mai puțin decât în lunile anterioare, ceea ce sugerează o normalizare a pieței la un nivel cu 20% peste cel din 2019.
Pe de altă parte, în economia spaniolă rata inflației este mai mică, de 3,5% în septembrie 2023, față de un vârf de 10,8% în iulie 2022. Datele privind consumul sugerează că cererea populației rămâne slabă, cheltuielile scăzând cu 1,2% în trimestrul al treilea din 2023 față de al doilea, dar fiind în creștere cu 1,3% față de perioada similară din 2022. Producția totală spaniolă a scăzut cu 0,4% față de trimestrul anterior și cu 1,3% față de anul anterior. Cu toate acestea, producția de vehicule a crescut, datele Eurostat arătând un plus de 3,4% față de trimestrul al treilea din 2022, ceea ce a dus la creșterea cererii de bunuri intermediare și de capital din Spania.
Acolo unde a avut loc totuși o creștere a prețurilor de transport sau acolo unde scăderea nu a fost pe măsura scăderii cererii, asta s-a întâmplat din cauza cheltuielilor mai mari: pentru cursele din Spania spre Franța forța de muncă din transporturi costă cu 7,1% mai mult decât în trimestrul al treilea din 2022, motorina din Spania este mai scumpă cu 4,7% față de trimestrul anterior și cu 20,0% față de anul anterior, iar prețul pieselor de schimb și al întreținerii vehiculelor a crescut și el cu peste 14%, de data aceasta față de 2019.
Pe măsură ce activitatea economică din ambele țări continuă să încetinească, cererea mai mică de transport încă poate duce la scăderea tarifelor spot, dar această scădere este mai mică decât în ultimele trimestre, sugerând o oarecare normalizare, și încă la un nivel mult mai ridicat decât în anii precedenți din cauza costurilor mult mai mari.
Între Germania și Polonia tarifele scad continuu
Pe sensul de la Varșovia la Duisburg tarifele de transport pe bază de contract au scăzut în trimestrul al treilea din 2023 cu 2,4% față de trimestrul anterior și cu 5,5% față de perioada similară din 2022, ajungând la 1.493 de euro (1,38 de euro/km). Iar tarifele spot au scăzut și mai mult, cu 6,4%, respectiv cu 20,5%, până la 1.501 euro (1,39 de euro/km).
Pe sensul celălalt, de la Duisburg la Varșovia, tarifele din contracte au scăzut cu 2,7% față de trimestrul anterior și cu 5,1% față de anul trecut, până la 1.143 de euro (1,05 euro/km), iar cele spot cu 4,9%, respectiv cu 14,2% față de anul anterior, până la 1.293 de euro.
Dinspre Varșovia spre Duisburg tarifele spot au fost cu numai 0,5% mai mari decât cele din contracte în trimestrul al treilea din 2023, diferență care este în scădere de la 4,9% în trimestrul precedent și 19,5% cu un an în urmă.
În ceea ce privește evoluția de la lună la lună în trimestrul al treilea al anului, momentul în care tariful spot a scăzut sub tariful din contracte a fost în septembrie.
Aceste valori vin în contextul în care economia germană continuă să înregistreze o scădere a activității și mai mulți indicatori arată semne de recesiune, ceea ce determină o reducere a cererii și o ofertă excedentară de transport rutier de mărfuri pe termen scurt, având ca efect reducerea tarifelor spot.
Datele statistice sugerează că Germania rămâne bolnavul Europei, având consumul și producția în scădere, cu estimări că vor continua să scadă. Producția totală a scăzut cu 1,7% față de trimestrul precedent și rămâne cu 6,8% sub nivelurile din trimestrul al treilea al lui 2019 și, în timp ce producția de mașini se redresează pe întregul continent, în Germania nici măcar asta nu se întâmplă, ci Eurostat indică o scădere cu 5,5% față de trimestrul precedent și un nivel cu 13,3% sub cel din 2019. Deci și cererea de bunuri intermediare poloneze a fabricilor germane este mai mică, și prin urmare și presiunea cererii asupra tarifelor de transport este mai mică. Creșterea costurilor de producție a afectat competitivitatea internațională a Germaniei, iar datele din august 2023 de la Destatis plasează comenzile internaționale noi în scădere cu 5,7% față de anul trecut.
Interdependența dintre producția germană și cea poloneză face ca și pe sensul celălalt, de la Duisburg la Varșovia, lucrurile să stea similar. Cu toate acestea, economia poloneză are o perspectivă mai bună, deci tarifele pot lua o traiectorie diferită. Producția poloneză a scăzut cu 0,3% față de trimestrul anterior, așa cum arată Eurostat, și cu 2,6% față de anul precedent, dar este cu 28,9% mai mare decât în 2019, semn că se află în creștere pe termen lung, ceea ce ar putea menține ridicată cererea de bunuri intermediare din Polonia.
Transportatorii polonezi domină pe această rută, iar inflația ridicată din țară a făcut ca prețurile să crească mult: salariile din transport și depozitare au crescut în Polonia cu 17,5% față de anul precedent, costurile cu piesele de schimb cu 7,6%, iar cele de întreținere a vehiculelor cu 10,0%. Presiunea inflaționistă s-a diminuat, deoarece inflația din Polonia a atins un vârf în februarie 2023 și de atunci scade, dar ea încă are potențial de a crește costurile din lanțul de aprovizionare în ultimul trimestru din 2023 și primul din 2024. Prețul combustibililor a crescut în Polonia în trimestrul al treilea cu 0,2%, cu mult sub media europeană de 6,4%, deci au influențat mai puțin tarifele, însă tot sunt cu 20,0% mai mari față de 2019.
Iar noua taxă de drum din Germania va fi în medie cu 74% mai mare pentru vehiculele mai poluante.
Estimările pentru perioada imediat următoare sunt că în Germania cererea va continua să fie slabă și activitatea economică va continua să scadă, având ca rezultat scăderea tarifelor de transport spot din cauza presiunii scăzute pe termen scurt din partea cererii, dar și scăderea tarifelor din contracte, pe măsură ce pe termen lung antreprenorii devin mai pesimiști, iar clienții germani solicită o capacitate mai mică de transport rutier de marfă.
Tarifele dintre Franța și Germania, între cererea scăzută și costurile tot mai mari
Pe ruta dinspre Duisburg spre Lille, tarifele de transport pe bază de contract au scăzut cu 1,2% față de trimestrul anterior și cu 7,1% față de anul anterior, până la o medie de 677 de euro (2,24 de euro/km). Iar tarifele spot au fost în medie de 713 euro (2,36 de euro/km), în scădere cu 2,1%, respectiv cu 12,8%.
La retur, tarifele din contracte au fost de 491 de euro (1,63 de euro/km) în scădere cu 2,6% față de trimestrul anterior și cu 1% față de anul anterior, și cele spot au fost de 532 de euro, (1,76 de euro/km), în scădere cu 0,3%, respectiv cu 10,9%.
În Franța, viteza de scădere a tarifelor a încetinit, deoarece a doua cea mai mare economie din zona euro va crește în 2024 – deși modest. Iar pentru al treilea trimestru din 2023 datele de la INSEE arată o creștere trimestrială de 0,9% a cheltuielilor gospodăriilor franceze, dar cu 1,3% sub nivelul de acum un an la an. Producția nu a înregistrat nicio modificare generală a volumului în trimestrul al treilea din 2023, a crescut doar cu 0,7% față de anul precedent, dar este cu 3,6% sub valoarea din 2021. Deci tarifele de transport în relație cu Franța par să se stabilizeze ca urmare a cererii stabile, dar scăzute.
Pentru cursele din Franța spre Germania tarifele din contracte au scăzut cu 2,6%, ceea ce reflectă o scădere continuă a așteptărilor pe termen lung privind producția germană. Indicatorii generali indică o economie germană stagnantă, aflată în recesiune. În ceea ce privește consumatorii, comerțul cu amănuntul a scăzut cu 2,3% față de trimestrul anterior și a fost mai mic în șase din ultimele opt luni. Ca urmare, atât tarifele de transport spot, cât și cele din contracte către Germania au potențial de a scădea și mai mult, deoarece volumul estimat de capacitate necesar continuă să scadă.
Dacă însă nivelurile cererii consumatorilor și industriei din ambele țări sunt în scădere față de nivelurile istorice din 2019, costurile sunt considerabil mai mari și, prin urmare, tarifele de transport rămân mari. Costurile de întreținere a vehiculelor în Franța au crescut cu 21,1% față de 2019 și în Germania cu 24,0%, motorina a crescut cu 26,0%, respectiv 39,5% (numai în trimestrul al treilea din 2023 prețul ei a fost cu 4,6%, respectiv 7,2% mai mare față de trimestrul anterior), iar în trimestrul al doilea din 2023 salariile din transport și depozitare au crescut cu 6,5% față de anul trecut în Franța și mai puțin, cu 2,1%, în Germania, din cauza scăderii activității. Astfel că pe termen scurt combustibilul, forța de muncă și taxele de drum vor ține sus baza de cheltuieli, deoarece se așteaptă ca în Germania salariul minim și salariile în general să crească pe termen mediu cu 6,6% dacă cererea își revine și este nevoie de mai multă forță de muncă.
Estimarea Upply, Ti și IRU este ca tarifele de transport dinspre Germania spre Franța să se normalizeze, deoarece activitatea economică franceză rămâne modestă, dar costurile transportatorilor sunt mari. Pe de altă parte, pe măsură ce problemele Germaniei continuă, presiunea din partea cererii continuă să scadă, cu potențialul de a lăsa neacoperită capacitatea de transport și de a adăuga o presiune descendentă asupra ratelor. Și aici însă costurile rămân ridicate, deci scăderea tarifelor nu va fi mare.
Tarifele spot pentru exportul din Polonia, cu 23,9% mai mici decât în 2022
Pe rutele de export din Polonia indicele tarifelor de transport pe bază de contract a ajuns în trimestrul al treilea al anului la 137,0 puncte, în creștere cu 2,1 puncte față de trimestrul anterior, dar în scădere cu 1,1 puncte față de perioada similară din 2022. Iar indicele tarifelor spot a scăzut cu 3,4, respectiv cu 23,9 puncte, până la 114,5 de puncte. Pe rutele de import în Polonia indicele tarifelor din contracte a crescut cu 0,7 puncte față de trimestrul anterior, până la 110,6 puncte, și cu 1,0 puncte față de perioada similară din 2022, și cele spot au scăzut cu 1,5, respectiv cu 13,0 puncte, până la 107,2 puncte.
Principalii factori care afectează tarifele de transport internațional ale firmelor poloneze sunt costurile ridicate și cererea redusă, mai ales la export, unde tarifele spot sunt acum cu doar 0,4% mai mari decât cele din contracte, față de o diferență de 5,2% în trimestrul precedent și de 20,1% cu un an în urmă.
Expunerea Poloniei la economiile europene aflate în dificultate a redus cererea pe termen scurt de bunuri intermediare și de capital către restul continentului, așa cum reiese din cifrele Eurostat, care arată că producția poloneză a scăzut cu 0,3% față de trimestrul al doilea din 2023 și cu 2,6% față de trimestrul al treilea din 2022. Ca urmare, tarifele de transport spot continuă să scadă semnificativ.
Cu toate acestea, traiectoria pe termen lung a producției poloneze rămâne una de creștere. Volumele totale sunt cu 47,2% mai mari decât în 2019, producția de mașini/echipamente cu 45,0%, iar cea de alimente cu 23,9%.
În plus față de potențialul de a câștiga din competitivitatea pierdută a Germaniei, presiunea din partea cererii a fost constantă asupra tarifelor de transport pe bază de contract, contribuind la menținerea acestora la un nivel ridicat.
Inflația mare din Polonia, care a atins un vârf de 17,3% în februarie 2023, a afectat veniturile populației și a redus cererea totală de mărfuri de import, ceea ce a făcut ca pe termen scurt să nu mai fie acoperită toată capacitatea de transport rutier de mărfuri și să apară o scădere de 13 puncte față de anul trecut pe piața spot.
Datele disponibile pentru trimestrul al treilea din acest an arată că cererea totală de retail rămâne în scădere cu 0,7% față de anul trecut, dar consumul își revine și este în creștere cu 5,1% față de trimestrul anterior pentru vehicule, cu 1,9% pentru aparate electrocasnice și cu 1,4% pentru vânzarea cu amănuntul. Rezultatul este o presiune mai mică pentru scăderea tarifelor de transport din contracte, care sunt în creștere, și a celor spot, pentru care rata declinului a încetinit cu două treimi în ultimul trimestru.
Salariile din sectorul transportului și depozitării din Polonia au crescut cu 17,5% față de anul trecut și sunt cu 59,6% mai mari decât în 2019, costul pieselor de schimb este cu 7,6% mai mare decât în 2019, cele de întreținere au crescut cu 43,3% și asigurarea vehiculelor a crescut cu 13,0%. Iar costurile acestea mari mențin la nivel înalt tarifele de transport, și spot și pe bază de contract.
Estimările Upply pentru importul în Polonia sunt că scăderea tarifelor spot va încetini din cauza scăderii inflației și că baza mare de costuri de transport va menține la nivel înalt și tarifele spot, și pe cele din contracte. Dar cele de export se vor confrunta cu o presiune descendentă suplimentară din cauza scăderii cererii, deoarece principalii parteneri comerciali ai Poloniei au probleme economice.
Tarifele spot din Germania, cu 30% sub nivelul din 2022, dar încă peste cele din contracte
Tarifele de transport intern din Germania pe bază de contract au scăzut cu 13,7 puncte în trimestrul al treilea din 2023 față de trimestrul anterior și cu 40,3 puncte față de perioada similară din 2022, ajungând la 125,9 puncte, iar cele spot au scăzut cu 17,1, respectiv 63,7 puncte, până la 132,0.
Motivul îl constituie scăderea cererii din economia germană, a cărei recesiune a fost confirmată în mai 2023, și pentru care cele mai recente cifre sugerează că traiectoria descendentă va continua, ceea ce va exercita și în perioada următoare presiuni în sensul scăderii tarifelor, în timp ce costurile tot mai mari acționează în sensul creșterii lor. Rezultatul este că tarifele spot vor ajunge și aici sub cele din contracte, așa cum se întâmplă deja în cazul curselor de import în Germania.
Cererea de bunuri este în scădere atât din partea consumatorilor, cât și a producătorilor. Datele Destatis privind consumul din trimestrul al treilea al lui 2023 arată o scădere cu 2,3% față de trimestrul anterior și cu 4,4% față de anul anterior pentru comerțul total cu amănuntul. Iar vânzările de alimente au scăzut cu 5,3% față de anul trecut.
În plus, tarifele la energie sunt cu 180% mai mari decât în 2019, ceea ce face ca industria germană să continue să reducă producția pe măsură ce competitivitatea sa globală scade, deci scade și cererea pentru produsele nemțești. Deci se reduce cererea de transport rutier de marfă mai ales pentru FMCG și bunuri intermediare.
Pe termen mediu se așteaptă să scadă în continuare și tarifele din contracte. În iulie, comenzile interne noi din această țară au atins cel mai mic nivel din mai 2020 încoace și, deși au crescut cu 3,9% în august, sunt încă mai mici cu 4,2% decât în 2022.
Dacă tarifele nu scad cât ar putea din cauza situației economice este pentru că firmele de transport au costuri în continuă creștere.
Pe termen mediu se așteaptă ca cererea de transport din Germania să continue să scadă, deoarece atât consumatorii, cât și producătorii vor solicita un volum mai mic de bunuri. Cu toate acestea, baza de costuri a transportatorilor germani rămâne ridicată și, având în vedere și creșterea costurilor de producție din Germania, consumul se așteaptă să scadă. Deci piața domestică germană are potențial să determine scăderea tarifelor spot sub cele din contracte, pe măsură ce rămâne neocupată o capacitate tot mai mare de transport.