Controalele privind respectarea prevederilor Pachetului Mobilitate sunt în desfășurare în majoritatea statelor europene, belgienii și francezii fiind printre cei mai „înfocați” în sancționarea cărăușilor est-europeni. Totuși, abuzurile pot fi ușor contracarate printr-o documentație corectă a timpilor de lucru ai șoferilor și o comunicare permanentă cu aceștia privind organizarea întoarcerii acasă sau la sediul operațional la fiecare patru săptămâni. Foarte important, conducătorii auto trebuie instruiți să nu se lase intimidați și să nu discute ori să semneze ceva în cadrul controalelor în trafic, au explicat avocații Smaranda Rugină și Frederick vande Bogaerde, în cadrul Galei Tranzit din 3 noiembrie. Despre amendarea neîntoarcerii camionului nici nu se pune problema, aceasta fiind exclusiv competența autorităților din statul membru de înmatriculare.
Șoferii sunt obligați să se întoarcă acasă ori la sediul operațional al companiei de transport, conform Pachetului Mobilitate I, la fiecare patru săptămâni sau chiar la 3 săptămâni, dacă în acest timp au luat două perioade de odihnă săptămânală redusă consecutiv, pentru a putea efectua cel puțin o săptămână de odihnă sau o perioadă de repaus mai mare de 45 de ore, pentru a compensa o perioadă săptămânală redusă de odihnă luată anterior.
Trebuie reținut faptul că perioada normală de repaus săptămânal de la sfârșitul săptămânii a treia trebuie să fie precedată de o perioadă de repaus luată drept compensare pentru acele două perioade reduse de repaus săptămânal. De asemenea, dacă șoferul se întoarce la domiciliu ori la sediul operațional, acest timp trebuie luat în calcul ca „timp de lucru” și, prin urmare, trebuie precedat de o perioadă de odihnă zilnică de minimum 9 ore (dacă este necesară odihna) și, de asemenea, trebuie înregistrată manual în tahograf.
Întoarcerea șoferilor este obligația angajatorilor, nu și a angajaților
Compania de transport are obligația de a organiza programul șoferului astfel încât să-i permită întoarcerea acasă, iar acest lucru trebuie foarte bine documentat. Nu este obligatoriu ca șoferii să se și întoarcă la domiciliu ori la sediul operațional, întrucât sunt liberi să decidă dacă folosesc sau nu această posibilitate. Dar operatorul trebuie să demonstreze faptul că a asigurat condițiile necesare pentru întoarcere.
„Cu alte cuvinte, pentru un șofer polonez, rezident în Slovacia, care este angajat de o companie poloneză să efectueze operațiuni de transport în Franța și Spania, angajatorul trebuie să ofere două opțiuni: fie să se întoarcă în Polonia (centrul operațional al societății), fie în Slovacia (locul său de reședință). Șoferul are însă și posibilitatea, dacă vrea, să își petreacă perioada de odihnă cu familia, în vacanță în Italia. Iar acest lucru este recunoscut inclusiv de către Comisia Europeană”, a explicat Smaranda Rugină. Neapărat însă trebuie să se documenteze corespondența cu șoferul, în care acesta este informat cu privire la drepturile sale și la opțiunile de întoarcere, precum și refuzul său. Pentru a demonstra că își îndeplinește obligațiile privind organizarea întoarcerii periodice, compania de transport ar trebui să poată utiliza înregistrările tahograf, registrele de sarcini ale conducătorilor auto sau alte documente.
Exemple de probe în acest sens sunt:
- anexa la contractul de muncă, prin care se reamintește șoferului dreptul său de a se întoarce;
- un document scris semnat de către firmă și șofer, prin care acesta din urmă este informat cu privire la data exactă la care se va putea întoarce;
- mențiuni specifice în contractul de muncă privind obligațiile angajatului în acest domeniu;
- informarea periodică a șoferilor de către dispeceri cu privire la drepturile lor, prin SMS și e-mail în fiecare săptămână (de preferat să existe și un răspuns în scris din partea șoferului).
Potrivit legislației franceze, toată corespondența cu șoferii și documentele doveditoare trebuie păstrate la sediu cel puțin pentru o perioadă de un an, pentru a putea fi prezentate autorităților de control la nevoie. Nerespectarea măsurii întoarcerii șoferilor se sancționează cu amendă de până la 30.000 de euro și eventuala retragere a licenței europene, plus 1 an de închisoare pentru manager.
De remarcat că este considerat a fi în contradicție cu spiritul Pachetului Mobilitate dacă șoferii „decid” în mod regulat să nu meargă la domiciliu (bază) și această practică ar putea avea consecințe grave asupra cazurilor de dumping social, apreciază avocatul belgian Frederick vanden Bogaerde.
Întoarcerea șoferului nu ar trebui să se controleze în trafic
Șoferul nu trebuie să aibă la bordul vehiculului documente doveditoare pentru respectarea obligației de organizare a întoarcerii „acasă”. În cadrul controalelor în trafic, inspectorii nu pot cere unui șofer să prezinte alte documente decât cele prevăzute de legislație, mai ales că organizarea întoarcerii „acasă” este strict obligația angajatorului.
Astfel, angajatorii (și nu șoferii) ar trebui să fie supuși controalelor de respectare a acestei obligații, a subliniat și avocata Smaranda Rugină.
În practica de zi cu zi însă, inspectorii de trafic din Belgia și Franța efectuează deja verificări, chiar dacă într-un mod foarte controversat. „Inspecția belgiană folosește tehnici ilegale de interogare a șoferului (fără asistență din partea avocatului, utilizarea google translate etc.), în timp ce francezii solicită chiar și dovezi, ceea ce este ilegal. Nu se fac însă verificări ale companiilor de transport cu sediul în Belgia sau Franța. În unele cazuri, totuși, se solicită controale la sediu din partea autorităților omoloage din statele membre unde sunt înmatriculate firmele de transport controlate”, a explicat și Frederick vande Bogaerde.
Pe de altă parte, inspecția olandeză consideră că este aproape imposibil de verificat întoarcerea șoferilor în timpul controalelor rutiere, astfel că, în caz de suspiciune, se informează autoritățile străine în cauză.
Operatorii de transport sunt îndemnați să se asigure, în planificarea inițială a rutelor, că șoferul se poate întoarce la domiciliu sau la sediul operațional și i se permite să o facă, inclusiv prin stabilirea aranjamentelor necesare. Dacă șoferul alege să nu folosească oportunitatea respectivă, acest lucru trebuie documentat/înregistrat fără ambiguitate. Și, desigur, șoferul nu trebuie să renunțe la dreptul său prea des.
Odihna săptămânală efectuată în cabină nu este permisă
Orice perioadă de odihnă săptămânală mai mare de 45 de ore nu trebuie efectuată în vehicul, ci într-o unitate de cazare unde sunt oferite condiții de somn și de igienă corespunzătoare. Desigur, toate costurile privind cazarea trebuie suportate de către angajator.
În Olanda se fac controale în parcările de camioane mai ales duminica seara sau luni dimineața, iar cei prinși în flagrant – așa cum confirmă și datele din aparatul tahograf – sunt sancționați. Inspectorii din Belgia și Franța se concentrează în special asupra controlului camioanelor din Europa Centrală și de Est și dau amenzi dacă nu se pot prezenta dovezi privind efectuarea odihnei în afara cabinei. De asemenea, tehnicile de interogatoriu sunt îndoielnice, apreciază avocatul belgian, care recomandă tuturor operatorilor să își instruiască șoferii și să nu răspundă în niciun fel întrebărilor puse de agenții de control, nici în ceea ce privește efectuarea odihnei săptămânale normale și nici referitor la întoarcerea acasă ori la sediul operațional al companiei, și mai ales să nu semneze nimic.
Clarificări privind întoarcerea vehiculelor
Chiar dacă prevederea privind întoarcerea camioanelor la opt săptămâni are mari șanse să fie anulată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene – așa cum a recomandat și avocatul general – deocamdată este în vigoare și își poate produce efecte. În acest caz, trebuie reținut faptul că obligația nu vizează și semiremorcile, ci doar autotractoarele, iar „statul membru de stabilire” înseamnă statul în care este înregistrată compania și de unde i s-a eliberat licența de transport, indiferent dacă managerul său de transport este originar din altă țară. De asemenea, „centrul operațional” se referă sediul companiei, acolo unde vehiculul și/sau șoferul trebuie să se întoarcă. Sensul este mai larg decât centrul operațional unde șoferul trebuie să revină la patru săptămâni. Totuși, acest centru trebuie să fie în statul membru de stabilire. Prevederea privind returnarea camionului nu se aplică operatorilor din țări terțe și nici operațiunilor intermodale.
Legislația nu prevede perioada de timp pe care camionul este obligat să o petreacă în țară și nici nu face vreo referire la modul de întoarcere a vehiculului – pe roți, tren, feribot sau auto-transportor. Cert este că perioada de opt săptămâni se calculează de la ora 00:00 a primei zile până la 23:59 a aceleiași zile, opt săptămâni mai târziu.
În general, controalele privind respectarea măsurii de întoarcere a camionului nu se efectuează la marginea drumului nici în statul membru de stabilire, nici într-un stat membru gazdă. Eventualele sancțiuni se pot aplica doar în urma verificărilor efectuate la sediu, fiind vizate mai ales companiile cu risc crescut de abatere. Dovada principală o reprezintă datele din tahograful digital, prin înregistrarea manuală a trecerii frontierei. Dar, atenție! Amenzile luate în trafic pentru neîntoarcerea camioanelor nu sunt legale. Cărăușii sunt încurajați să organizeze întoarcerea vehiculelor în conformitate cu prevederile Pachetului, pentru a nu exista suspiciuni pe dumping social, și, cel mai bine, să combine acest lucru și cu întoarcerea șoferilor.
De altfel, inspectorii francezi și cei belgieni susțin că, atunci când un șofer nu se întoarce acasă la fiecare patru săptămâni, acest lucru ar trebui să fie luat în considerare la determinarea domiciliului efectiv al acestuia, și, de aici, a legislației muncii aplicabile în cazul său. Cu alte cuvinte, dacă șoferul nu își desfășoară 25% din activitățile sale în țara de reședință, sistemul de securitatea socială aplicabil va fi stabilit de țara în care se află sediul angajatorului său, a subliniat Frederick vande Bogaerde. CJUE a declarat deja că regulile care reglementează înființarea companiei de transport (și ca atare și întoarcerea la domiciliu a vehiculului) ar trebui luate în considerare pentru a stabili sediul angajatorului.
Procese câștigate cu succes în Franța de cărăușii români
În Franța, trei instituții efectuează controale pentru respectarea Pachetului Mobilitate: Poliția, DREAL (echivalentul ISCTR) și DIRECCTE (echivalentul Inspecției Muncii). În momentul în care se primește o amendă, primul pas este plata depozitului. Apoi, inspecția trebuie contestată (în fața inspectorului DREAL, apoi a procurorului general al instanței competente și, în final, chiar în fața instanței, după ce a fost emisă ordonanța penală) și trebuie solicitată rambursarea sumei achitate de către Trezorerie.
După depunerea contestației împotriva ordonanței penale, cauza va fi judecată de instanța penală competentă, unde va fi necesar să se solicite nulitatea procedurii și lipsa elementelor materiale care să justifice calificarea infracțiunii, a explicat avocata Smaranda Rugină.
Avocata franceză de origine română a obținut recent o decizie din partea tribunalului din Strasbourg, Franța, prin care o firmă de transport din Iași, amendată tot pentru una dintre prevederile din Pachetul Mobilitate, a fost achitată pe baza unui viciu de procedură. Iar decizia este definitivă, deoarece Parchetul nu a făcut apel.
Firma de transport fusese amendată pentru patru pauze săptămânale normale luate în cabină în Germania, în perioada 27 ianuarie-14 februarie 2022, de doi șoferi care mergeau în echipaj, pentru circulația pe o porțiune a rețelei rutiere cu un vehicul dintr-o categorie supusă unei interdicții de acces permanente, instituite pentru a preveni un pericol pentru utilizatorii infrastructurii, și pentru circulația cu un vehicul neconform. Controlul a avut loc pe 23 februarie 2022, lângă Strasbourg, și a fost efectuat de un agent al poliției judiciare în colaborare cu DREAL. Șoferii nu au beneficiat de traducător, dar au semnat un document auto-incriminator din care rezultă că au luat diverse pauze săptămânale normale în cabină.
Pe baza acestor declarații auto-incriminatoare, Tribunalul Judiciar din Strasbourg a decis inițial că firma de transport este vinovată și a condamnat-o la plata unei sume de 4×750 de euro pentru pauzele săptămânale normale luate în cabină și de 104, respectiv 135 de euro pentru celelalte două fapte. Iar condamnarea apărea în dosarul penal al administratorului firmei.
Firma de transport a solicitat recurs și a fost reprezentată de avocata Smaranda Rugină, care a invocat violarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și reglementările din codul de procedură penală, mai ales cele privitoare la prezumția de nevinovăție. Aceasta a arătat că în timpul controalelor efectuate de agentul DREAL nu li s-a luat șoferilor firmei ieșene nicio declarație care să poată avea valoare juridică și nu li s-a prezentat niciun document tradus în limba lor maternă, prin care să fie informați despre drepturile fundamentale (dreptul de a tăcea, dreptul la traducător, dreptul la traducerea documentelor importante). De aceea avocata consideră că nu au fost respectate principiile de drept și că ansamblul neregulilor din timpul controlului trebuie să ducă la nulitatea întregii proceduri.
În plus, datele obținute din tahograf pot să stabilească doar la ce dată și în ce perioadă au fost făcute pauzele săptămânale normale, nu și dacă ele au fost luate sau nu în cabină – numai un flagrant putea stabili asta.
Șoferii au dat declarații că nu vorbesc franceză, ci aveau nevoie de traducător și de avocat, și că au semnat documentul în care spun că au luat pauzele săptămânale normale în cabină deoarece erau speriați și obosiți și voiau doar să poată pleca. Ei confirmă că nu au dormit în cabină, nu au dat nicio declarație inspectorilor sau polițiștilor și au fost obligați să semneze deoarece altfel ar fi fost reținuți. Și au adăugat că angajatorul le plătește sumele de bani necesare pentru a dormi la hotel în pauzele săptămânale normale.
Pe baza acestor observații ministerul public s-a pronunțat în favoarea firmei ieșene, a anulat amenzile și trezoreria a restituit cei 3.270 de euro plătiți drept garanție („consignation”). Iar condamnarea penală a fost ștearsă din cazierul administratorului firmei ieșene.
