Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DSLV, îngrijorată și de situația economică din Germania, și de modul cum ia guvernul decizii

Asociația Federală a firmelor de expediții și logistică din Germania DSLV este îngrijorată de situația economică din această țară și de deteriorarea structurilor de luare a deciziilor politice, arătând că, în ciuda indicatorilor economici care continuă să fie slabi, guvernul federal promovează proiecte de reformă fără o consultare suficientă a comunității de afaceri și cu prea puțină atenție pentru cum pot fi ele puse în practică și cât sunt de reziliente și viabile financiar. Și de multe ori pierde din vedere mijloacele de subzistență ale întreprinderilor și locurile de muncă.

Legea privind taxa rutieră pentru camioane, Legea privind comercializarea emisiilor și Legea privind eficiența energetică sunt doar câteva exemple din legislația privind protecția climei care sunt responsabile pentru creșterea enormă a poverilor financiare și birocratice în industria de transport/logistică/expediții. În plus, extinderea infrastructurii de energii regenerabile și a rețelelor electrice rămâne în urma cererii, iar aprobarea combustibililor alternativi este împotmolită de câteva luni în disputa ideologică dintre partenerii coaliției de guvernare. Deci, este de părere DSLV, până când tranziția energetică nu va deveni realitate, sectorul logistic va rămâne într-o capcană a costurilor cu CO2 și îi va asigură guvernului federal, prin taxa de drum și taxa CO2, venituri de miliarde.

Președintele DSLV, Axel Plaß, este de acord cu faptul că schimbarea face parte din riscul antreprenorial, dar subliniază că expeditorii de mărfuri au succes și sunt durabili numai dacă se mențin pe piață pe termen lung. Or, având în vedere disputele privind distribuția bugetară, este posibil ca în următorii ani să nu fie suplimentate resursele financiare ale guvernului federal pentru promovarea tranziției, astfel că nu numai protecția climei, ci și performanța economică a multor companii se apropie de un punct mort, fără posibilitate de redresare.

În opinia asociației, există o nevoie urgentă de acțiune cu privire la câteva teme. De exemplu, taxa de drum pentru camioane și taxa pe CO2 pentru combustibilii fosili se ridică acum la 245 de euro/t de CO2, adică 8,4 miliarde de euro în plus pe an numai pentru companiile de transport rutier de mărfuri. Aici guvernul federal nu respectă ce a spus în acordul de coaliție, dimpotrivă, taxa pe CO2 a fost majorată în ultimul an chiar mai mult decât s-a planificat inițial, în timp ce alte țări, cum ar fi Austria, demonstrează că taxele pe CO2 pot fi introduse etapizat și sincronizate cu ciclurile tehnologice ale camioanelor.

Transportul rutier de mărfuri contribuie anual cu peste 15 miliarde de euro la bugetul federal numai din taxa rutieră pentru camioane, mai amintește DSLV, și cel puțin fondurile colectate din taxele pe CO2 ar trebui reinvestite acolo unde sunt percepute, pentru protecția climei, dezvoltarea infrastructurilor de încărcare și achiziționarea de camioane cu propulsie alternativă. Or, în bugetele federale din următorii ani există amenințarea eliminării finanțării, deci se oprește transformarea ecologică a transportului de mare tonaj deoarece, fără subvenții guvernamentale, camioanele electrice, care sunt de până la trei ori mai scumpe decât cele cu motoare cu combustie, se vor vinde mult mai puțin.

Neutralitatea emisiilor de CO2, mai explică DSLV, poate fi realizată numai printr-un nivel echilibrat de sancțiuni și stimulente. Câtă vreme, chiar și cu tehnologiile existente, transportul rutier de mărfuri poate contribui ușor la reducerea emisiilor de CO2, combustibilii alternativi trebuie autorizați și scutiți de taxe cât mai curând posibil.

Iar modernizarea infrastructurii de drumuri, căi ferate, căi navigabile, porturi maritime și aeroporturi este la fel de importantă pentru Germania ca rețelele electrice stabile și dense, deci guvernul federal ar trebui să extindă infrastructura de transport la fel de repede cum trebuie să aducă securitate energetică și să accelereze digitalizarea administrației.

Nu în ultimul rând, este nevoie de reducerea birocrației, deoarece nimic nu împovărează mai mult IMM-urile.

Chiar dacă guvernul german ar face îmbunătățiri în aceste privințe, problema generală nu ar fi încă rezolvată, mai crede DSLV, deoarece volumul de mărfuri transportate nu scade pentru că au crescut mult costurile logistice, ci din cauza deteriorării contextului industrial și comercial din Germania: numeroase companii reduc investițiile din cauza incertitudinii, clienții expeditorilor de mărfuri o duc din ce în ce mai rău, iar sectorul logistic suferă și el. Economia se află într-o criză profundă de încredere, este de părere federația, iar firmele de logistică și clienții lor nu mai au nicio siguranță a planificări. De aceea nemulțumirea față de comportamentul guvernului nu mai este canalizată doar prin intermediul asociațiilor, ci se vede direct pe străzi, la protestele care au avut loc în ultima săptămână. Chiar și în condiții acestor nemulțumiri, guvernul federal comunică prost și refuză tot mai mult să se consulte cu specialiștii și cu asociațiile profesionale, perioadele de consultare pentru procedurile legislative complexe cu consecințe economice majore fiind de obicei limitate la doar câteva zile, fără termen de pregătire, ceea ce în opinia DSLV arată o lipsă evidentă de interes față de economie. Or, dacă viziunile bazate pe ideologie, costisitoare și, prin urmare, irealizabile nu sunt înlocuite cu măsuri cu adevărat eficiente, Germania va pierde și mai mult în clasamentul economic internațional.

Articole similare

Ad