Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

România a înregistrat în 2023 cel mai ridicat volum al capturilor de țigarete din ultimii 5 ani

Anul trecut, autoritățile din România au constatat peste 150 de milioane de țigarete de contrabandă, evaluându-le la aproape 110 milioane de lei (22 milioane de euro) pe piața neagră.

Potrivit datelor sintetice de pe www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de contrabandă de pe teritoriul României, volumul acestora reținute reprezintă o creștere semnificativă de aproximativ 40% față de anul precedent și atinge cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani.

Cele mai recente date Novel Research arată că media anuală a contrabandei cu țigarete în 2023 s-a majorat cu 8,2%, comparativ cu scăderea semnificativă din 2022 de 7,1%, reprezentând cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii 15 ani, ceea ce a rezultat implicit și venituri mai mari la bugetul de stat.

Mai mult, studiul KPMG relatează faptul că media anuală pe 2023 a contrabandei cu țigarete în România se află în media europeană din 2022. Numai anul trecut au avut loc 2 revizuiri succesive ale accizei la produsele din tutun și nicotină, în contextul în care accizele și prețurile țigaretelor din România sunt cele mai mari din UE raportate la puterea de cumpărare. Accizele mari și prețurile ridicate la țigări în România, raportate la puterea de cumpărare, au creat un mediu favorabil pentru contrabandă, având în vedere și prețurile mai mici de până la trei ori în țările învecinate non-UE și granița de 2.000 de km.

“Tendința ascendentă a nivelului contrabandei cu produse din tutun, precum și prevalența semnificativă a produselor contrafăcute indică riscuri majore care persistă la adresa siguranței comunităților și a dezvoltării economice, precum și la adresa veniturilor la bugetul de stat. Pe de altă parte, nivelul semnificativ al capturilor de țigarete ilicite din 2023 ne indică odată în plus că presiunea pieței ilicite este în creștere, fiind nevoie ca lupta împotriva traficului ilicit să rămână o prioritate. Proiectul Ministerului de Finanțe privind dotarea birourilor vamale cu 26 de sisteme noi de scanare în perioada următoare, eforturile susținute ale autorităților de aplicare a legii, suntem convinși că vor contribui semnificativ la consolidarea eforturilor de combatere a traficului ilicit. Desigur, aceste eforturi trebuie susținute de măsuri fiscale echilibrate și predictibile, care să susțină un mediu de business legitim și sustenabil, precum și comerțul cu produse legale, reglementate și taxate corect. Cu o prezență de peste 25 de ani în România a BAT, ne bucurăm să fim parte din acest efort comun. BAT România rămâne unul dintre marii contribuabili ai țării, cu circa 10,5 miliarde de lei plătiți la bugetul de stat în 2022, și un partener de încredere al autorităților în susținerea eforturilor de combatere a contrabandei, prin intermediul proiectelor de informare și conștientizare, dar și prin donații de echipamente necesare la granițele țării, în cadrul campaniei Stop Contrabanda.”,

a declarat Ileana Dumitru, Director Corporate & Regulatory Affairs al Ariei Europa centrală și de sud, BAT.

În 2023, trei județe din România au înregistrat peste 55% din totalul capturilor de contrabandă, evidențiind o problemă semnificativă la granițele de vest, sud-est și nord-est. Conform datelor centralizate, județele Arad, Constanța și Suceava au marcat cele mai mari volume de țigarete capturate, cu Arad raportând peste 36 milioane de țigarete, Constanța peste 28 milioane, iar Suceava peste 21 milioane. Valoarea pe piața neagră a capturilor în aceste județe a depășit 52 de milioane de lei.

Preocupări crescute au apărut și în privința celor contrafăcute, cu 1.116 fapte infracționale identificate în primele 11 luni ale anului 2023, de peste 3 ori mai mult față de aceeași perioadă din 2022. Analizele de laborator, efectuate de producătorii participanți la studiul pieței ilicite cu țigări, arată că aproximativ 25% din țigările consumate sunt contrafăcute.

O creștere semnificativă a reținerilor de mărfuri care încalcă drepturile de proprietate intelectuală la granițele UE au reieșit și la nivel internațional în cel mai recent Raport al Organizației Mondiale a Vămilor. Numărul de rețineri raportate de autorități a înregistrat o creștere de circa 34% în 2021 față de 2020, majoritatea fiind rețineri reprezentate de țigări. Totodată, raportul indică o creștere notabilă a capturilor asociate traficului ilicit online.

În același timp, autoritățile române au destructurat în ultimele luni ale anului trecut o serie de rețele de contrabandă care intenționau să comercializeze ilegal peste 30 de tone de tutun vrac. Cele mai mari capturi, înregistrate între septembrie și decembrie 2023, au avut loc în județele Constanța, Călărași, Ilfov, Dolj și Mureș, unde autoritățile au reținut peste 33 de tone de tutun vrac și tutun pentru narghilea destinat consumului ilicit.

Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României pot fi consultate pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT de sprijin al eforturilor autorităților prin centralizarea capturilor din întreaga țară, dar și prin informarea consumatorilor cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Lansată în 2017, campania „Stop contrabanda” este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română.

Articole similare

Ad