Cei mai mulți producători de semiremorci prezenți cu stand la Solutrans la finalul anului trecut au expus modele adaptate pentru piața franceză, dar care reflectă preocuparea din întreaga Europă pentru economie și sustenabilitate. În condițiile în care vânzările au scăzut în 2023 pentru cei mai mulți dintre ei, pe mai toate piețele, accentul pus pe specializare, chiar și în cazul prelatelor, și mai puțin pe aplicații generale, a fost evident la toate standurile. Și la fel de evident este faptul că semiremorcile nu mai pot fi oferite fără o gamă diversă de servicii telematice, de întreținere/reparații, de vânzare online de piese de schimb ș.a.
Producătorul francez Magyar a expus la Solutrans, așa cum declară Andrei Groposila, manager de vânzări pentru Europa de Est, produse de interes mai ales pentru piața locală și vest-europeană și care acoperă cât mai mult din întreaga gamă a constructorului. Este vorba de cisterne pentru transportul produselor chimice și alimentare, pentru colectarea laptelui, pentru transportul hidrocarburilor, dar și o cisternă pentru peleți de lemn, care reprezintă un răspuns la cerințele de utilizare a unor energii „curate” și regenerative.
Reamintim că gama Magyar este foarte diversificată și că tipul de construcție diferă în funcție de produsul ce va fi transportat, de cerințele clientului, de reglementările în vigoare etc. Producătorul nu a schimbat semnificativ în ultimul timp materia primă utilizată, pe fondul indisponibilității sau scumpirii ei sau al cerințelor de protecție a mediului, dar inginerii din departamentul de cercetare lucrează intensiv în acest sens. Tehnologia s-a îmbunătățit, automatizarea proceselor a continuat și continuă prin integrarea și utilizarea roboților și a mașinilor automate în anumite sectoare, „deci produsul G.MAGYAR este într-un continuu proces de evoluție și optimizare, pentru a satisface cerințele clienților și noile reglementări și pentru a păstra un nivel înalt de calitate și performanță, care îi asigură locul de lider european în domeniu”.
Portofoliul include autocisterne, semiremorci-cisternă, remorci-cisternă, cisterne-container, vagoane-cisternă, rezervoare de stocaj ș.a., iar în 2023 au fost produse mai ales cisterne pentru transportul ADR, inclusiv modele căptușite pentru produse periculoase din clasa 8, cisterne pentru produse alimentare echipate cu sisteme autonome de încălzire și pompare, pentru colectarea, transportul și distribuția laptelui, pentru hidrocarburi cu echipament de contorizare, pompare și distribuție și pentru transportul și distribuția măsurată a LNG.
În 2023, ca urmare a deciziilor luate de companie și a eforturilor la nivel comercial, vânzările s-au menținut la nivelul din 2022, în top fiind cisternele pentru transportul produselor chimice, petroliere și alimentare.
Andrei Groposila constată că și pe piața europeană a cisternelor, ca și pentru celelalte tipuri de vehicule comerciale, activitatea a încetinit în ultimul timp din cauza contextului economic general defavorabil adus de creșterea inflației, scăderea globală a consumului, creșterea prețurilor energiei și de evenimentele care se desfășoară în apropierea continentului. În acest context, eforturile Magyar, dar și ale altor producători de semiremorci, au fost direcționate în 2023 mai mult spre specializare și mai puțin spre aplicații generale. „În prezent avem suficient de multe comenzi și nu resimțim tendința de scădere a activității de pe piața europeană. Și, tocmai datorită numărului relativ important de comenzi primite, termenul de livrare nu a scăzut comparativ cu situația generală constatată pe piața autotractoarelor, remorcilor și semiremorcilor.”
În ceea ce privește cererile clienților români tradiționali, ele au rămas axate în mare parte pe cisternele pentru transportul produselor petroliere și chimice. În ciuda faptului că țara noastră dispune de resurse agricole importante, solicitările din sectorul alimentar sunt pentru moment slab reprezentate față de cel petrochimic.
S.CS X-Tough și S.BO Pace, vedetele Schmitz la Solutrans
Schmitz Cargobull a expus, sub motto-ul „Soluții de transport eficiente și durabile”, două modele noi concepute special pentru piața franceză – prelata S.CS X-Tough cu șasiu robust și bolțat și duba izolată ușoară S.BO Pace, pentru transport de colete, ambalaje și mărfuri uscate – dar și o semiremorcă optimizată S.KO Cool cu agregat frigorific Schmitz Cargobull S.CU V2 MultiTemp și cu partiție, pentru mai multe zone de temperatură, și o basculantă S.KI. Alături de acestea au fost promovate servicii inovatoare oferite de producătorul german, printre care cele digitale ce îmbunătățesc conectivitatea, comunicarea și transparența pentru toți cei implicați în transport, piesele de schimb, contractele de service, soluțiile telematice și chiar vânzările de vehicule uzate, care contribuie, toate, la optimizarea costului total de operare și la transformarea digitală.
S.CS X-Tough permite transporturi cu o greutate totală a ansamblului de 44 t, deci a fost dezvoltată special pentru Franța și țările în care se permite o astfel de valoare, și are șasiu cu rezistență mare la torsiune inclusiv datorită grinzilor transversale din structura sa. Podeaua din placaj de 30 mm grosime a fost proiectată pentru a nu se deteriora din cauza unor operațiuni dese de încărcare și descărcare și a sarcinilor mari pe axa stivuitorului.
Șasiul poate fi combinat cu diverse caroserii, cum ar fi Power Curtain, designul lui modular permite achiziționarea simplă a pieselor de schimb și ușurință în reparații, iar garanția anti-rugină pentru toate componentele sale galvanizate este de 10 ani.
S.BO Pace, produsă în Zaragoza (Spania) de la final de 2021 și destinată inițial coletăriei din Marea Britanie și Irlanda, are design complet modular și caroserie din panouri inovatoare ușoare Struktoplast, în formă de fagure, care permit o reducere cu circa 700 kg a greutății proprii față de modelele similare de pe piață. Vehiculul este echipat standard cu sistem telematic TrailerConnect®. Pentru ancorarea mărfurilor sunt disponibile mai multe opțiuni, printre care șine de fixare, chingi sau prelate speciale care cresc siguranța coletelor. Semiremorca dispune de acoperiș translucid, de lift spate și de două opțiuni diferite de închidere spate: un rulou din aluminiu sau uși din aluminiu. Iar capacitatea standard a podelei este de 5,4 t și opțional de 7,1 t sau 8,0 t, pentru încărcături mai grele. Reamintim că, tot pentru coletărie, Schmitz Cargobull mai oferă și modelele S.BO Express cu panouri Ferroplast sau caroseria robustă din oțel S.BO Steel.
Semiremorci specializate, anvelope și axe proprii și numeroase servicii de la Krone
Dintre vehiculele Krone a fost expus Cool Liner, pentru transport de produse congelate, produse farmaceutice extrem de sensibile sau flori, care are șasiul robust și dubă optimizată pentru șocuri, poate fi echipat cu sisteme avansate ce garantează siguranța mărfii și poate fi configurat pentru o gamă largă de aplicații: pentru transport cu mai multe temperaturi, double deck, pentru carne pe cârlige, pentru produse farmaceutice, cu toate certificatele necesare, sau Cool Liner City, pentru transport în interiorul orașelor, cu 1-3 axe și cu spațiu pentru 33 de europaleți sau 27 de europaleți cu partiție longitudinală. Semiremorcile Cool Liner sunt echipate standard cu Krone Telematics.
De la stand nu a lipsit cel mai bine vândut model Krone, Profi Liner, disponibil cu diverse echipări și în diverse variante, de exemplu, City Liner sau double deck pentru transportul a 33 de paleți în plus.
La final de 2023 Krone a testat, atât pe poligon de curse, cât și în condiții reale, eTrailer, ce include baterie și axă electrică și este realizat în colaborare cu Trailer Dynamics. La cursele Goodyear FIA ETRC 2023, axa electrică și-a demonstrat potențialul de a reduce cu până la 40% consumul de combustibil, iar în condiții reale reducerea a fost de peste 46% pe distanțe scurte și medii și de peste 48% pe distanțe lungi. În combinație cu un camion electric, unde se pot reduce cu 100% emisiile de CO2, a fost atinsă o autonomie de peste 600 km fără reîncărcare.
Krone a prezentat sistemul său inteligent de monitorizare în timp real a anvelopelor (TPMS), care din iulie 2024 va fi standard pentru toate modelele sale, pentru a îndeplini noile linii directoare UN-ECE R141, ce impun o astfel de dotare pentru toate remorcile de peste 3,5 t aflate la prima înmatriculare. Smart Krone TPMS beneficiază de garanție de doi ani, iar vehicule cu această echipare încep să fie livrate în primăvară. Sistemul colectează date în timp real despre presiunea în anvelope și temperatura roților și pune informațiile la dispoziția șoferului și managerului flotei, astfel încât aceștia să se asigure că se menține presiunea optimă în pneuri și că se reduc consumul de combustibil, emisiile de CO2 și costurile totale cu anvelopele, prin scăderea riscului de uzură sau spargere. Sistemul utilizează cea mai recentă tehnologie de senzori, care comunică cu sistemul telematic Krone Smart Collect printr-o conexiune de 433 MHz, iar informațiile sunt transmise autotractorului și portalului telematic Krone sau aplicației telematice Krone prin intermediul unui radio mobil. Integrarea flexibilă în alte aplicații este asigurată prin utilizarea API-urilor. Krone Smart TPMS poate declanșa și alarme definite de utilizator pentru diferite scenarii de transport și poate detecta pierderea treptată sau bruscă de presiune.
La târg a fost prezentat și pachetul complet Krone 360O Trailer Service, ce include servicii sofisticate, unele digitalizate, printre care marca de piese de schimb la preț redus „Krone Trusted”, prin care sunt oferite peste 300 de componente testate, ce acoperă mai mult de 80% din piesele comune de uzură, se pretează și la alte mărci de semiremorci și sunt cu până la 50% mai ieftine decât cele originale Krone. În plus, au mai fost promovate sistemul modular „Fair Care” pentru întreținere și reparații de uzură timp de 24-72 de luni, disponibil cu trei pachete, și rețeaua de peste 700 de parteneri de service din 14 țări europene.
Producătorul a mai anunțat că generația de anvelope „Krone Trusted Tire Comfort” (KT231), pentru transport regional și pe distanțe lungi și pentru distribuție, este disponibilă din vara lui 2023 și reduce cu până la 35% costurile cu pneurile, fiind clasificată B pentru rezistența la rulare și oferind distanțe scurte de frânare și durată lungă de viață.
În 2023, Krone și-a extins oferta de servicii cu Krone Smart Assistant, pentru monitorizarea și întreținerea remorcilor, care permite urmărirea stării lor tehnice în timp real, fără investiții prealabile, ci doar prin scanarea cu un smartphone a codului QR atașat vehiculului. Folosind întrebări simple da/nu, text sau fotografii, utilizatorii pot evalua rapid starea remorcilor. Odată ce verificarea a fost finalizată și utilizatorul a confirmat detaliile, datele sunt transferate direct pe Krone Smart Assistant, unde sunt analizate și sunt documentate modificările imediate, deteriorarea remorcii și absența paleților sau a sistemelor de ancorare și, dacă este necesar, sistemul declanșează mesaje de avertizare și permite urmărirea transparentă și procesarea oricăror costuri.
Kögel mizează pe intermodal și pe semiremorci tot mai ușoare
Kögel a prezentat modele personalizate pentru piața franceză și cu amprentă de carbon redusă, printre care Kögel Cargo cu podea ranforsată, Kögel Port cu sistem de blocare sigur Multi Container Stop (MCS) și Lightplus, care poate fi configurat cu diferite suprastructuri și pentru diferite cerințe, pentru a fi utilizat în multe sectoare industriale, cum ar fi transportul de hârtie sau de oțel.
Kögel Cargo expus la Solutrans are podea din lemn deosebit de robustă, care rezistă la sarcini mecanice mari și reduce uzura din exploatare. Între părțile din lemn sunt inserate longitudinal profile de oțel în formă de omega, iar dacă se deteriorează traversele din lemn pot fi înlocuite individual. În plus, podeaua permite 8 t în loc de 7,2 pe axa stivuitorului, deci nici stivuitoarele grele folosite în mod curent în Franța nu vor pune presiune prea mare pe podea.
MCS este un sistem inovator, convenabil și sigur de blocare a containerelor, care elimină necesitatea sistemelor convenționale și conferă cea mai bună formă de asigurare a încărcăturii în conformitate cu DIN EN 12642. În plus, elimină erorile de operare, deoarece opritorul frontal nu mai trebuie operat deloc, iar timpul necesar pentru blocarea containerului se înjumătățește. Sistemul este disponibil pentru toate șasiurile de containere din generația actuală, pentru seriile Combi și pentru toate platformele Kögel, iar la Solutrans a fost expus pe un șasiu de container Port 45 Simplex cu extensie spate pentru containere ISO și highcube de 20-45’. Toate modelele Kögel Port se bazează pe cea mai recentă generație de șasiu, care față de generația anterioară cântărește cu până la 700 kg mai puțin în echiparea standard, ceea ce reduce amprenta de CO2 pe tona transportată sau consumul dacă sarcina utilă nu este folosită pe deplin. Iar aceasta este o caracteristică a tuturor semiremorcilor Kögel, și mai ales a vehiculelor ușoare speciale din seria Light.
Kögel Lightplus este prima semiremorcă având design ușor care se poate folosi pe calea ferată. Aceasta are o greutate proprie cu până la 1 t mai mică decât a modelelor standard comparabile, deci combină avantajele economice cu cele legate de ecologie, cântărind în echiparea de bază 6.060 kg, cu 300 kg mai puțin decât versiunea convențională Kögel Cargo Rail, sau 5.750 kg dacă i se adaugă opționale ușoare. În ciuda designului ușor, capacitatea operațională și manevrabilitatea semiremorcii sunt foarte bune.
La stand au mai fost prezente, tot pentru a justifica motto-ul „Economia întâlnește ecologia – pentru că ne pasă”, Euro Trailer NOVUM și Euro Trailer Box, care combină economia și sustenabilitatea, reducând cu 10% emisiile de CO2, Box NOVUM cu caroserie izolată și greutate proprie de numai 6.800 kg în versiunea standard, pentru sarcină utilă mare, și axa KTA NOVUM, mai ușoară datorită frânelor mai ușoare și altor caracteristici constructive.
Kögel și-a prezentat și gama de servicii cu valoare adăugată: Kögel Telematics, contracte complete de service ce permit menținerea sub control a costurilor de întreținere/reparații, digitalizare, datorită căreia clienții pot identifica și comanda piese de schimb 24/7 prin intermediul magazinului Kögel și le pot plăti online, piese originale Kögel și piese de schimb de calitate OEM la un raport atractiv preț-performanță.
Diversitate și sustenabilitate la standul Kässbohrer
Kässbohrer a participat la Solutrans cu echipa sa care acoperă Franța, Spania și Italia și cu cele mai noi modele, inclusiv cele care permit un transport sustenabil: vehiculele mai lungi și mai grele, cele pentru intermodal și cele electrificate.
Datorită „Enginuity”, compania răspunde cerințelor din toate domeniile de transport: de mărfuri generale și produse la temperatură controlată, construcții (basculante și platforme), în cisterne și silozuri pentru lichide și mărfuri în vrac, de mărfuri agabaritice sub 100 t (gamă completă de platforme joase) și de intermodal (șasiuri pentru containere și cutii mobile premiate la nivel internațional).
K.SSL 38 este, așa cum declară reprezentanții Kässbohrer, cel mai eficient siloz fără basculare, care oferă o sarcină utilă maximă și se remarcă prin design ușor, stabilitate în diferite condiții de drum, descărcare rapidă și eficientă, funcții ce sporesc siguranța și o construcție și un ampatament ce permit o manevrabilitate foarte bună chiar și pe drum dificil.
Platforma joasă extensibilă K.SLA HS3 cu rampă de acces hidraulică și gât de lebădă conferă eficiență, siguranță și flexibilitate în operare în construcția de drumuri, poate transporta două echipamente simultan și dispune de inele de ancorare de 10 t, sisteme de blocare a containerelor și buzunare verticale și laterale pentru stâlpi, care permit asigurarea ușoară a încărcăturii.
Iar prelata K.SCH cu podea rezistentă din lemn de esență tare este robustă, are șasiu cu acoperire KTL și se pretează la transportul rutier și intermodal al unei palete largi de mărfuri. Toate prelatele Kässbohrer sunt certificate în conformitate cu standardele Cod XL și DC 9.5+ Certificat pentru băuturi, iar sistemul dezvoltat in-house și patentat de asigurare a încărcăturii în mai multe puncte K-FIX oferă un control deplin asupra mărfurilor încărcate.
Platformele ușoare din seria K.SPS XS, eficiente în condițiile de operare din Franța, Spania și Italia, oferă, așa cum declară reprezentanții producătorului, cea mai mare capacitate de încărcare utilă din clasa sa, având o greutate proprie minimă, de 5.800 kg, dar care nu afectează durabilitatea șasiului robust protejat KTL. Înălțimea de cuplare disponibilă este cuprinsă între 980 și 1.300 mm, pentru flexibilitate în operare, iar designul ingenios include buzunare pentru stâlpi plasate cu precizie și certificate Eumos, inele de ancorare și opritori pentru containere. Platformele K.SPS XS sunt certificate Cod XL, deci pot transporta în siguranță încărcături diverse, de la materiale de construcții până la mărfuri generale și containere.
Kässbohrer și-a prezentat și soluțiile de finanțare pentru piețele franceză, spaniolă și italiană, oferite în colaborare cu societăți locale de leasing, precum și serviciile post-vânzare, oferta de piese de schimb tot mai bogată gestionată din Lyon, Ulm și din noul depozit din Goch, cu serviciu de expediere 24/24 și sistem digital modernizat, care garantează o disponibilitate de 93% a componentelor, și rețeaua post-vânzare ce include 697 de puncte și deservește toate gamele de produse.