Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fondul olandez pentru subvenționarea achiziției de camioane electrice s-a epuizat în două zile

Asociația olandeză de transport și logistică TLN a anunțat că pe 26 s-a dat startul înscrierilor pentru subvenția AanZET destinată achiziției de camioane electrice, care anul acesta s-a acordat în condiții puțin diferite de anii anteriori. Spunem la trecut, s-a acordat, deoarece fondurile s-au epuizat în două zile – față de o zi în trecut – așa cum a anunțat ulterior TLN.

Revenind la condițiile diferite, o companie putea aplica, de exemplu, pentru un camion/zi, modificare necesară pentru a se asigura că mai multe firme pot primi subvenții și că au șanse egale indiferent de mărimea lor. În anii anteriori fondul se epuiza aproape imediat, deoarece un transportator putea aplica pentru până la 10 camioane în același timp.

Bugetul AanZET pentru 2024 a fost de 45 de milioane de euro (după prima zi solicitările au ajuns la 46,5 milioane de euro), iar pentru a încuraja achiziția a cât mai multe camioane electrice subvenția pentru întreprinderile mici a fost mai mare decât cea pentru întreprinderile mai mari. Valoarea maximă a subvenției din 2024 a fost cuprinsă între 31.100 și 115.200 de euro pentru autoșasiurile grele N3 și între 43.900 și 115.200 de euro pentru autotractoare N3, iar pentru autoșasiurile mai ușoare N2 subvenția maximă a fost cuprinsă între 7.500 și 18.000 de euro.

Ca și transportatorii, și companiile de leasing operațional au putut solicita un camion/zi și pentru ele a existat acum opțiunea de vânzare și leaseback. Compania de transport face ea însăși achiziția, primește procentul de subvenție corespunzător mărimii sale și trebuie să păstreze vehiculul pe numele său timp de patru ani, ceea ce nu exclude posibilitatea ca, din ziua a doua, dreptul de proprietate asupra vehiculului să poată fi transferat unei companii de leasing prin vânzare și leaseback. Ca urmare, limita de un vehicul/zi/companie nu este dezavantajoasă pentru companiile de leasing, explică TLN.

Asociația este de părere că mulți antreprenori olandezi sunt dornici să utilizeze camioane electrice și că bugetul limitat de subvenții este un obstacol în calea implementării pe scară largă a acestora. De aceea TLN poartă discuții cu Ministerul Infrastructurii și Gospodăririi Apelor pentru a vedea dacă există posibilitatea de a suplimenta bugetul pentru 2024. Însă, și dacă ar fi posibil, asta s-ar întâmpla după perioada de vară.

Articole similare

Ad