Camioanele transportă 77% din volumul de mărfuri care circulă în interiorul UE de-a lungul lanțurilor de aprovizionare, potrivit celui mai recent raport al Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere (IRU) privind evoluția industriei de profil în ultimii zece ani.
Astfel, volumul transportului rutier de marfă al UE a crescut cu 22% din 2013 până în 2022, iar Polonia transportă acum mai multe mărfuri rutiere decât orice alt stat membru, după ce a depășit Germania în 2017.
Totuși, deși ponderea Germaniei în volumul de mărfuri a scăzut, aceasta deține încă o cotă de peste 15% din piața europeană, în condițiile în care Spania și Franța și-au văzut ponderea în volumul de transport rutier de marfă scăzând în timp, la sub 10% încă din 2019.
Lituania a avut cel mai mare volum de marfă transportat pe cap de locuitor în ultimul deceniu. Acest indicator este de regulă mare în cazul țărilor cu o populație între două și trei milioane de locuitori, cum ar fi Lituania, Slovenia sau Letonia.
Operațiunile rutiere de transport de marfă din UE sunt în mare parte naționale, atât în prezent, cât și în trecut. Cu toate acestea, există unele variații între statele membre. Unele țări, precum Lituania, Luxemburg și Slovenia, sunt caracterizate în principal de operațiuni internaționale.
Dintre diferitele tipuri de operațiuni internaționale, cifrele de export au, desigur, ponderea cea mai mare, în condițiile în care importurile pierd teren în fața comerțului încrucișat și a cabotajului.
Materiile prime și produsele intermediare, care stau la baza tuturor produselor, sunt printre cele mai transportate mărfuri din UE, la fel și produsele alimentare și agricole. Grupajele sunt, de asemenea, printre categoriile de top, datorită eficienței acestui mod de transport.