Asa cum puteti citi in articolul dedicat potentialului economic al Clujului, la conferinta Tranzit de la sfarsitul lui martie a participat si Graells&Llonch, care a inceput sa investeasca intr-un parc industrial la Turda. Compania spaniola se afla la al doilea demers de acest fel in Romania, dupa cel din Prejmer (Brasov), de aceea am incercat sa aflam de la directorul sau comercial, Josep Mateu, in ce stadiu se afla proiectele din ambele locatii si, mai ales, de ce a preferat Romania in conditiile in care, in afara de tara de origine, nu a mai investit decat la noi si in China.
Graells&Llonch a venit in Romania in urma cu 10 ani, iar reprezentantul sau considera si acum ca tara noastra reprezinta un mediu foarte stabil, cu un management si o legislatie tot mai coerente si in care nu s-a confruntat nici macar cu birocratia pe care o acuza adesea investitorii. Dimpotriva, colaborarea cu autoritatile a fost mereu buna, atat la Brasov, cat si la Cluj, pentru asigurarea facilitatilor, a infrastructurii din parc, a conexiunilor cu principalele drumuri si a transportului spre oras cu ajutorul autobuzelor urbane si intercity. In plus, "intelegem foarte bine mentalitatea populatiei si credem ca va fi o tara cu potential si in urmatorii 10 ani. Insa ar fi bine daca s-ar investi si in infrastructura, in constructia de autostrazi, pentru ca lipsa lor scade viteza comerciala si asta e o mare problema."
De altfel, tara noastra este prima dupa Spania in care Grupul a investit, iar anul trecut lor li s-a alaturat China, unde a inceput, la 400 km de Shanghai, pe 60 ha, constructia unui parc industrial, pe un teren care apartine, desigur, guvernului, si care a fost inchiriat pentru 40 de ani. Aceasta tara a fost aleasa deoarece are cea mai puternica dezvoltare din lume si deci nevoia de servicii logistice este mare, mai ales ca multe companii europene incearca macar sa vanda acolo, daca nu sa si produca. Iar infrastructura din China este incredibila, considera Josep Mateu.
Planuri de investitii in alte tari deocamdata nu exista, ci se urmareste finalizarea proiectelor deja incepute, mai ales ca Spania si Romania nu trec prin cea mai buna perioada din punct de vedere economic si unii clientii parasesc spatiile deja ocupate, mai ales in tara de origine, pentru a migra spre est. "In Spania este foarte dificil acum sa faci afaceri din cauza nesigurantei. Criza a venit dupa un boom incredibil in constructii, dupa o perioada in care bancile ofereau usor si in conditii foarte avantajoase credite imobiliare si intre timp totul s-a oprit, iar problemele sunt foarte mari. Si nu credem ca situatia se va imbunatati prea curand."
Depozitele din Spania au ajuns sa coste cat in Romania
Chiar daca pretul scazut nu este, in opinia reprezentantului Graells&Llonch, argumentul principal pentru a alege o zona in care sa dezvolti un parc industrial – ci mai importante sunt pozitia strategica, existenta utilitatilor si a fortei calificate de munca,