Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele de transport intern din Germania sunt mai mari decât în 2023, dar încep să aibă tendință de scădere

Tarifele de transport rutier de marfă intern din Germania

Tarifele sport pe rutele interne din Germania au crescut în primul trimestru din 2024 cu 0,3% față de trimestrul anterior și cu 1,2% față de perioada similară din 2023, conform indicelui european al tarifelor de transport rutier de marfă realizat de Upply, Ti și IRU (Upply – Market insights). Iar tarifele din contracte au urmat o tendință similară, crescând cu 2,8%, respectiv cu 2,1%. Totuși, de la o lună la alta ambele tipuri de tarife de transport intern din Germania au început să scadă.

În februarie 2024, vânzările cu amănuntul din această țară au fost la a patra lună consecutivă de scădere, cu 1,9% față de luna anterioară și cu 2,7% față de februarie 2023, însă încrederea consumatorilor se redresează – e drept, lent – și pe măsură ce consumul începe să se stabilizeze încetinește scăderea tarifelor spot. Iar conform Eurostat cererea din Germania s-a îmbunătățit ușor, cu 3,4%, față de 2023.

Industria germană și-a revenit la începutul acestui an, iar în februarie producția fabricilor a crescut cu cel mai rapid ritm din ultimul an, datorită creșterii puternice a construcțiilor și a producției de mașini. BMW Group, de exemplu, cheltuiește 200 de milioane de euro pentru a susține producția de componente, ceea ce face ca totalul investițiilor la uzina Landshut să ajungă la un miliard de euro din 2020 încoace.

Februarie a fost, de altfel, a doua lună de creștere solidă a industriei, cu 2,1%, după cea de 1,3% din ianuarie, potrivit institutului de statistică Destatis, dar producția industrială este încă în scădere cu 4,9% față de anul trecut și cu aproape 8% față de vârful înregistrat înainte de pandemia de coronavirus.

Din cauza creșterii slabe a comenzilor noi, se speculează că revenirea industriei prelucrătoare nu va continua probabil pe tot parcursul anului, astfel încât ne putem aștepta să existe mai multă presiune descendentă asupra tarifelor de transport din partea cererii, în perspectivă. Comenzile noi ale producătorilor din Germania au scăzut cu 10,6% în februarie față de anul precedent, în ciuda unei ușoare creșteri față de ianuarie.

În ceea ce privește cererea externă de bunuri germane, au existat puține semne de revenire, după ce exporturile au scăzut cu 2% față de luna precedentă și cu 4,4% față de anul precedent. Indicatorul GfK privind încrederea consumatorilor s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură, dar rămâne scăzut, iar disponibilitatea de a cheltui s-a diminuat pentru a treia luna consecutiv și dorința de a economisi rămâne aproape de nivelurile înregistrate în timpul crizei financiare.

Întorcându-ne la transport, costurile de reparație a vehiculelor au scăzut cu -6,7% față de al patrulea trimestru din 2023, dar sunt cu 2,5% mai mari decât la început de 2023. Însă factorul care contribuie cel mai mult la creșterea costurilor este noua taxă de drum bazată și pe emisiile de CO2, care este cu circa 80% mai mare decât înainte de decembrie 2023. Costurile au fost în general transferate clienților în cazul în care existau contracte de transport, deci tarifele la intern au crescut în ianuarie și februarie 2024, ca și cele de export pe bază de contract. În unele cazuri însă creșterea taxei de autostradă a fost suportată, total sau parțial, de transportatori, care își văd marjele de profit, deja mici, diminuate.

Articole similare

Ad