CEO-ul și fondatorul Ti Insight, John Manners-Bell, a vorbit recent la Conferința anuală a Asociației Europene a Lanțului Frigorific despre oportunitățile pentru industria produselor la temperatură controlată, cu trimitere și la cartea sa „Moartea globalizării”. El a amintit că lucrează în logistică de la sfârșitul anilor ’80, inițial pentru o casă de expediții mică, apoi pentru mai multe companii, și ulterior a înființat Ti Insight, acum peste 20 de ani, „timp în care nu am experimentat niciodată o perioadă în care să existe atât de multe schimbări care să afecteze modul în care lucrăm și trăim”.
Volatilitatea, incertitudinea, complexitatea și ambiguitatea – așa-numitul VUCA – sunt caracteristicile pieței din prezent, tot ceea ce se știa despre lanțurile de aprovizionare este contestat, iar această industrie trece printr-o transformare care face ca deciziile să fie influențate și de politică, ideologie și de nevoia de sustenabilitate, nu numai de principii economice. Deci imperativele economice sunt doar unul dintr-o serie de factori pe care managerii lanțului de aprovizionare trebuie să îi ia în considerare.
Neoprotecționismul actual, rezultatul a 20 de ani de schimbări globale radicale
„Când am început să lucrez în industrie”, explică fondatorul Ti, „exista o convingere generală că liberalizarea piețelor și globalizarea lanțurilor de aprovizionare erau inevitabile. Am experimentat rapid căderea comunismului, apariția pieței unice europene, dezvoltarea zonei de liber schimb nord-americane și delocalizarea treptată a fabricilor către China.” Două cărți au surprins aceste noi realități: „Sfârșitul istoriei și ultimul om”, de Francis Fukuyama și „Lumea este plată”, de Thomas Friedman, a căror idee principală este aceea că politicile social-democrate și capitalismul occidental au prevalat asupra controlului statului, protecționismului și autocrației, așa cum se vede și din aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) în 2001, care a dat un impuls economiei mondiale, dar a fost și un prim pas în intrarea acestei țări în rândul țărilor cu economie capitalistă.
Situația s-a schimbat la începutul Marii Recesiuni din 2008-2009, când au fost reevaluate beneficiile economice ale globalizării în ceea ce privește riscul, atunci când mulți furnizori cu costuri reduse și aflați în zone îndepărtate ale lumii au dat faliment. În același timp, investitorii occidentali au început să-și retragă finanțarea din proiectele din lumea emergentă, un gol pe care China l-a umplut oferind împrumuturi la costuri reduse, și, de atunci încoace, influența sa globală a tot crescut, așa cum se vede din inițiativa Belt & Road.
Globalizarea a creat o bogăție uriașă, din care mare parte i-a revenit Chinei, iar Occidentul a înțeles că, în loc să urmeze calea către valorile capitaliste, China își folosea noul statut pentru a-și urmări propriile politici, ceea ce a adus-o în conflict cu SUA și, într-o mai mică măsură, cu Europa. Dacă la asta se adaugă nemulțumirea socială crescândă din unele părți ale SUA și Europei, înțelegem de ce a crescut populismul, tendință pe care pandemia de Covid-19 a accelerat-o, deoarece a dus la apariția a numeroase bariere în comerțul global pe măsură ce s-a intrat într-o etapă de neoprotecționism.
Provocări economice și geopolitice și impactul asupra lanțurilor de aprovizionare
John Manners-Bell a amintit și impactul pe care l-au avut asupra lanțurilor de aprovizionare politicile interne. Una dintre temele ultimului deceniu – dar nu numai – a fost îngrijorarea electoratului cu privire la lipsa de responsabilitate democratică, ce a dus la Brexit și la creșterea populismului în multe țări, deoarece o mare parte din populație simte că preocupările sale nu sunt luate în serios de politicienii globaliști. Această opinie se reflectă în lumea emergentă, unde mulți cred că globalizarea a dus la niveluri mai mari de inechitate.
Nemulțumirile cu privire la distribuirea bogăției au condus la răspunsul multor politicieni, în special al președinților SUA Trump și Biden, de a impune taxe pentru importul de produse și de a iniția războaie comerciale în încercarea de a proteja industria locală.
În ceea ce privește geopolitica, dependența Occidentului de alte țări din lume, de unde importă materii prime și produse critice, a devenit o preocupare politică majoră, iar tensiunile geopolitice dintre SUA și China s-au intensificat, nu în ultimul rând din cauza Belt & Road, prin care China își proiectează puterea în întreaga lume. SUA este din ce în ce mai îngrijorată de expansiunea militară și politică a Chinei și de aceea a căutat să împiedice exportul de tehnologii avansate către China și aliații săi, mai ales Rusia și Coreea de Nord, ceea ce duce la dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare duale – „friend sourcing“.
În al treilea rând, când vine vorba de sustenabilitate, mulți occidentali sunt îngrijorați de emisiile de carbon generate de lanțurile valorice globale. În plus, există amenințarea „scurgerii de carbon”, adică a delocalizării producției către piețe care nu au aceleași standarde de mediu ca UE sau SUA, și există și alte preocupări, legate de lipsa supravegherii de mediu a furnizorilor care lucrează pe piețele emergente, responsabilitatea pentru condițiile de muncă și etica implicată în sclavia modernă.
Țările occidentale pun în aplicare o serie de noi reglementări și legislații pentru a aborda aceste probleme și ele vor avea implicații asupra costurilor companiilor globale.
În al patrulea rând, există motive economice serioase pentru care producătorii și retailerii își restructurează lanțurile de aprovizionare. Creșterea costurilor cu forța de muncă din China a redus importanța unuia dintre motivele cheie din spatele delocalizării, iar riscurile pe care le aduc dezastrele naturale – tsunami-ul japonez și inundațiile din Thailanda din 2011, de exemplu, care au evidențiat amenințarea pe care o reprezintă dependența de piețele unice sau de furnizori unici – au ajuns printre primele preocupări ale corporațiilor.
Alte riscuri economice evidente se referă la slăbiciunea infrastructurii, inclusiv perturbarea porturilor de pe Coasta de Vest în timpul pandemiei de Covid-19, recenta criză energetică ce a dus la creșterea prețurilor petrolului și gazelor, criza de capacitate din industria navală, care a avut impact major asupra tarifelor de transport maritim, și războaiele valutare din ultimul deceniu, prin care guvernele încearcă să-și manipuleze moneda pentru a stimula exporturile.
Și, în cele din urmă, arată reprezentantul Ti, trebuie să ținem cont de noile tehnologii care alcătuiesc a patra revoluție industrială: robotica și automatizarea – și AI.
Vârful offshoring-ului a fost deja atins
Câtă vreme la baza globalizării stă capacitatea de a reduce costurile cu forța de muncă prin localizarea producției pe piețe îndepărtate, care le permite producătorilor și să mobilizeze numărul uriaș de persoane apte de muncă din țări precum China și să scadă costurile cu stocurile, John Manners-Bell atrage atenția asupra faptului că acest lucru funcționează numai pentru că tarifele de transport internațional au avut maxime istorice scăzute de la momentul containerizării, în anii ’50, și până de curând.
Problema este că în timpul pandemiei de Covid-19 unele segmente ale industriei logistice au încetat să funcționeze cel puțin o perioadă, ceea ce a pus în evidență riscurile inerente din lanțurile globale de aprovizionare.
Timp de decenii, managerii au ignorat costurile „invizibile”, în parte și pentru că erau dificil de cuantificat. Ele includ riscuri economice, printre care dezastre naturale, schimbări climatice, geopolitică, vămi, corupție, criminalitate legată de mărfuri, riscuri din societate, etice, criminalitate informatică și epidemii/pandemii.
Dacă la ele se adaugă costul petrolului, lipsa capacității și lipsa de fiabilitate a rețelelor de transport atunci când ne confruntăm cu tensiuni uriașe, înțelegem mai bine de ce am asistat în ultimii ani la o reechilibrare a lanțurilor de aprovizionare, adică acum există mult mai mult interes pentru relocalizare și nearshoring decât a existat înainte de pandemia de Covid-19.
Asta a dus la o schimbare a relației dintre creșterea economică și comerț. În anii 1990 și cea mai mare parte a anilor 2000, volumul comerțului a crescut într-un ritm aproximativ dublu față de PIB, de 6,0%, față de 3,2%. Dar din 2008 raportul dintre PIB și creșterea comerțului a fost înlocuit cu unul de paritate directă, 1:1 sau mai puțin, iar în 2019 creșterea PIB global a fost de 2,5%, în timp ce volumele comerciale au scăzut cu 0,1%.
Această dinamică a fost cauzată de mai multe aspecte: tensiunile comerciale și protecționismul demonstrat recent de războiul comercial SUA-China, reducerea cererii de import din cauza recesiunii din țările dezvoltate, scăderea diferențelor salariale dintre piețele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, schimbarea priorităților investiționale ale țărilor care s-au concentrat asupra stimulării economiei și infrastructurii naționale mai degrabă decât asupra exporturilor și reducerea câștigurilor din offshoring. În ceea ce privește offshoring-ul, de altfel, multe organizații, printre care și Banca Mondială, cred că vârful lui a fost deja atins.
China pierde, așa cum amintește John Manners-Bell, unul dintre avantajele sale competitive cele mai importante, deoarece costul cu forța de muncă a crescut mult în ultimii 20 de ani, iar decalajul față de piețele dezvoltate se micșorează – ceea ce nu este cazul altor locații, cum ar fi Mexic.
Restricțiile (fito)sanitare sunt necesare, dar pot constitui bariere protecționiste
John Manners-Bell a amintit și barierele comerciale tot mai mari din sectorul floriculturii și horticulturii – flori tăiate și fructe și legume proaspete, pentru care importurile în UE se ridică la 110 miliarde de euro. Deci ele reprezintă o parte importantă a consumului.
Comerțul de flori tăiate și de fructe și legume proaspete este global și deosebit de important pentru țările emergente: Europa este o piață de export majoră pentru Oceania, Africa de Sud, Israel și Kenya, în timp ce Costa Rica și China aprovizionează atât SUA, cât și UE.
Schimburile comerciale sunt guvernate de reguli și reglementări, pe care reprezentantul Ti le consideră perfect rezonabile, deoarece protejează consumatorii și mediul. Iar The Global Cold Chain Alliance afirmă importanța securității și rezilienței alimentare, caracteristici critice în viitoarea strategie comercială. În același timp însă, ele pot acționa și ca un factor de descurajare a comerțului, deci trebuie utilizate proporțional, deoarece restricțiile sanitare sau fitosanitare necesare din motive de sănătate pot fi și un dispozitiv protecționist foarte eficient și, din cauza complexității tehnice, pot constitui o barieră înșelătoare și dificil de contestat. Spre deosebire de tarife și alte bariere netarifare, aceste restricții pot fi văzute ca măsuri „cripto”, ușor de impus pentru a proteja producătorii interni și foarte dificil de eliminat prin recurs legal. Deci este justificată întrebarea când sunt aceste riscuri reale și când sunt imaginare sau inventate.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a recomandat ca verificările importurilor de flori tăiate în UE din Kenya să crească la cel puțin 25% din transporturi, iar controalele fitosanitare să fie supravegheate de o rețea de organizații naționale pentru protecția plantelor din întreaga Africă de Est și să vizeze nu numai Kenya, ci și Etiopia, Tanzania, Uganda, Zambia și Zimbabwe.
Sigur că este responsabilitatea Comisiei Europene să se asigure că nu există infestări importate cu dăunători și boli, mai arată John Manners-Bell, dar reglementările au un cost. De exemplu, s-a estimat că Africa de Sud cheltuiește 253 de milioane de dolari pentru a se conforma reglementărilor comerciale UE.
Una dintre modalitățile de atenuare a riscului prezentat de aceste tipuri de dăunători este stocarea produselor perisabile la o temperatură scăzută, ceea ce aduce beneficii furnizorilor de servicii din lanțul frigorific cu sediul în țările respective. Dar asta înseamnă că volumul exporturilor este scăzut, deoarece producătorii nu sunt capabili să transfere costurile logistice spre clienții finali, economiile locale vor fi afectate, iar opțiunile consumatorilor europeni vor fi limitate.
În ultimii ani UE consideră că industria alimentară trebuie să aibă un obiectiv explicit legat de sustenabilitate, ceea ce presupune standarde, sisteme de certificare și sisteme de trasabilitate. Iar în centrul negocierilor trebuie să se afle condițiile de concurență echitabile, adică același proces și aceleași metode de producție din Comunitate ar trebui să se aplice și țărilor terțe. Deci statele emergente trebuie să investească masiv în propria industrie, ceea ce a dus la acuzații de neocolonialism și a creat potențial de abuz prin impunerea unor bariere comerciale.
Oricum, mulți producători sunt în continuare acuzați că se mută pe piețe cu standarde scăzute de mediu și de practici de lucru și că astfel cresc și emisiile poluante din transport. De aceea UE a adoptat o legislație care scumpește transportul maritim prin intermediul schemei de comercializare a certificatelor de emisii, precum și prin impunerea de taxe la import.
Inovațiile din medicină și agricultura verticală revoluționează lanțurile logistice
Lanțurile globale de aprovizionare sunt influențate și de inovațiile industriale. În sectorul farmaceutic, de exemplu, care a fost caracterizat mulți ani de mișcări globale de medicamente generice cu valoare scăzută, pentru care multe ingrediente sunt fabricate în China înainte de a fi transportate în India pentru procesare, și apoi sunt mutate în noduri de transport, ca Singapore, înainte de distribuția finală în Europa sau SUA.
În ultimii ani însă, companiile farmaceutice europene și nord-americane se concentrează asupra produselor biologice de mare valoare, ceea ce poate implica o buclă închisă în care probele de țesut sau sânge sunt prelevate de la pacienți, mutate la o clinică locală și de acolo la un laborator prin curier local.
După ce a fost produsă terapia medicamentoasă personalizată, specifică unui singur pacient, aceasta este mutată înapoi la clinică și injectată lui, iar probele și medicamentele trebuie păstrate într-un interval strâns de temperatură, în condiții speciale.
Prin urmare, de la transporturi containerizate de produse cu valoare scăzută, industria devine caracterizată de mișcări de bunuri de mare valoare, cu temperatură controlată, care necesită rapiditate și transparență în lanțul de aprovizionare. Iar vaccinurile se încadrează și ele în aceeași categorie, necesitând standarde mult mai ridicate de manipulare și transport, adesea într-un mediu cu temperatură controlată.
În sfârșit, automatizarea și inovarea în industria alimentară pot avea și ele un impact asupra fluxurilor de produse, reducând volumele din comerțul global, dar aducând oportunități locale. Deoarece costul forței de muncă este un factor important în deciziile de aprovizionare, producție și depozitare, dar robotica și automatizarea devin tot mai ieftine, deci agricultura verticală și hidroponica devine tot mai populară, inclusiv datorită economisirii spațiului. Dacă se cultivă alimente într-un mediu urban ele sunt și mai aproape de piața de desfacere. Alte tehnologii moderne implică alimente procesate pe bază de plante, imprimarea 3D a cărnii și proteinele din insecte. Dacă aceste lucruri se vor întâmpla – „dar este un mare «dac㻄 – mâncarea va fi produsă mai aproape de punctul de consum și poate exista o cerere mai mare pentru serviciile locale de logistică frigorifică. „Opinia mea personală este că tehnicile agricole tradiționale vor constitui majoritatea producției pentru mulți ani de acum înainte, deși agricultura urbană poate deveni o nișă interesantă pentru unele produse.”
