Tarifele spot medii pe rutele de export, adică din diverse orașe europene către porturile Rotterdam și Anvers, au crescut cu 1,9 puncte în trimestrul al doilea din 2024 față de primul, până la 119,9 puncte, și sunt cu 0,9 puncte mai mici comparativ cu trimestrul al doilea din 2023, așa cum indică barometrul realizat de Upply, Ti și IRU (Upply – Market insights).Iar tarifele de transport pe bază de contract au scăzut cu 5,3 puncte față de trimestrul anterior și cu 0,9 puncte față de perioada similară a anului trecut, până la 132,5 puncte.
Pe rutele de import (din porturi spre orașe europene) tarifele spot au crescut cu 5,2 puncte față de trimestrul anterior și cu 2,7 puncte față de anul trecut, până la 117,1 puncte, iar cele din contracte au crescut cu 0,2, respectiv cu 2,5 puncte, până la 122,8 puncte.
Asta deoarece importurile și cererea din Europa pe termen scurt sunt mult mai stabile decât în perioadele anterioare, în timp ce exporturile și piața contractuală se adaptează la nivelurile mai scăzute ale producției europene, pe care le vom vedea probabil și în semestrul al doilea din 2024.
Informațiile de la Biroul Olandez pentru Politici Economice indică o cerere de import cu mult mai bună în Europa și perspective de creștere. Creșterea medie lunară a volumului importurilor la începutul lui 2024 a fost de +0,4% în zona euro, față de -0,2% în aceeași perioadă din 2023 și 0,0% în 2022. Deci este clar că cererea totală de bunuri de import rămâne slabă în Europa și cu mult sub nivelurile maxime înregistrate de-a lungul timpului, dar mai nou există creștere, ceea ce face ca tarifele de transport pe rutele de import să scadă mai puțin sau chiar să crească.
Congestia din porturile Anvers și Rotterdam a adăugat și ea o presiune în sensul creșterii tarifelor, în Rotterdam timpii de așteptare pentru nave fiind cu 44,6% mai mari în iunie 2024 decât în ianuarie 2024, ceea ce a făcut să se piardă din capacitatea de transport rutier de marfă, deoarece vehiculele sunt blocate. Prin urmare, reducerea ofertei de camioane a dus și ea la creșterea tarifelor.
Prețurile de transport pe bază de contract sunt însă în continuare în scădere considerabilă (pentru export) sau cel mult constante, fiind influențate de doi factori: cererea mai mică pe termen mediu pentru volume din contractele care urmează să fie reînnoite și presiunea redusă din partea costurilor. Creșterea costurilor a făcut ca tarifele din contracte, pe ambele sensuri, să se mențină mari în ultima perioadă, însă este vizibilă tendința de încetinire a scumpirilor, câtă vreme întreținerea vehiculelor, de exemplu, care se scumpise la un moment dat mult și costa cu 20,3% mai mult decât în 2021, în ultimul trimestru a înregistrat o creștere cu doar 1% față de trimestrul anterior, adică jumătate din rata de creștere de acum un an. Estimările pe termen scurt sunt ca tarifele spot pe aceste relații să continue să crească, mai ales la import, datorită creșterii cererii de bunuri din partea consumatorilor europeni, iar cele din contracte să continue să scadă, câtă vreme presiunea costurilor este mai mică, și la fel și producția din Europa.