Ştefan Constantin, un tânăr de 36 de ani din Giurgiu, a participat la ediţia din 2023 a TTA cu patru camioane, pentru ca anul acesta să aducă nouă camioane din cele 12 cât are cu totul.
Ştefan a fost şofer de camion şi apoi şi-a cumpărat un camion şi a înfiinţat firma de transpor Moly Trans. În prezent a ajuns la 12 camioane, din care nouă au fost pregătite în garajul propriu împreună cu şoferii săi şi au fost aduse la Alba Iulia. Cel mai nou camion este o Scanie din 2019, iar celelalte, aparţinând mai multor mărci, au ani de fabricaţie între 2010 şi 2014. Chiar dacă sunt mai vechi, firma le îngrijeşte şi le întreţine cu atenţie şi chiar investeşte în plus pentru a fi prezenţi la acest festival de camioane tunate şi a aduce bucurie tuturor şoferilor care le conduc.
Toate camioanele au fost cumpărate la mâna a doua şi aranjate pentru a ajunge la aspectul de astăzi. Doar pentru competiţia din acest an, Moly Trans a investit peste 35.000 de euro, o sumă foarte mare pentru o companie mică, însă pasiunea este la fel de importantă ca şi profitul.
Moly Trans face transport naţional şi internaţional de marfă pe ruta România-Grecia. Ţinând cont de nivelul mare al taxelor de drum din Uniunea Europeană, compania spune că astăzi este mai profitabil să faci transport mai degrabă pe rutele interne decât pe cele internaţionale. În plus, firmele care fac transport pe Grecia se confruntă cu timpii mari de aşteptare la frontiera româno-bulgară care pot fi de la 5 ore la 40 de ore. Aici intervine şi taxa de 25 de euro pe zi pentru intrarea obligatorie în parcarea de dincolo de Vama Ruse.
„În parcarea de la Ruse nici nu sunt camioane bulgăreşti, acestea trecând imediat frontiera, ci doar româneşti, poloneze, turceşti şi ucrainene. De aceea, cred că ar fi bine ca şi autorităţile române să facă o astfel de parcare pe teritoriul României înainte de trecerea frontierei, deşi nu cred că aceştia şi-ar favoriza conaţionalii în defavoarea şoferilor de alte naţionalităţi aşa cum fac autorităţile bulgare”, a declarat Ştefan Constantin, proprietarul firmei Moly Trans.
Cu astfel de timpi de aşteptare la frontiere şi în parcări sau pe marginea drumului din cauza restricţiilor de caniculă, este tot mai important ca şoferii să beneficieze de echipări de confort cât mai ridicat.
„O parte din maşini, mai ales cele care fac Grecia, sunt echipate cu sistem de climatizare pentru staţionare, cu toate că nu face faţă la temperaturi de 40 de grade sau peste, când autorităţile ne opresc pe marginea drumurilor şi impun restricţii de circulaţie pentru camioane.” Cel mai bine echipată este o Scania din 2019 la care a fost modificat şi interiorul într-un atelier specializat din Braşov. Niciunul dintre camioane nu a fost pregătit special pentru proprietarul firmei, care, deşi a plecat la drum ca şofer de camion, acum mai conduce doar atunci când şoferii lui au nevoie de zile libere sau în perioada concediilor.