Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

TTA 2024: „Hulk”-ul lui Mondotrans pleacă în Germania cu un premiu pentru Best Paint şi unul pentru Best Interior

Mondotrans este prezentă pentru a doua oară la TTA cu Hulk, o Scanie verde care „expiră” tot atâta putere cât personajul care a inspirat pictura exterioară cu aerograf.

„Faţă de anul trecut am corectat anumite detalii de pictură, l-am relăcuit şi am adăugat elementele de sub parbriz, pleoape la faruri etc. În plus, am tunat şi trailerul cu care lucrează zi de zi, fiind şi el pictat în aceeaşi linie cu autotractorul”, a explicat Dorin Bîtea, administrator Mondotrans, o companie de transport din Arad, înfiinţată în 1996. Firma efectuează transporturi rutiere de marfă generală şi este specializată pe servicii de tractări/recuperări camioane accidentate atât pe teritoriul ţării cât şi în străinătate, atunci când sunt accidentate camioanele clienţilor săi.

Povestea camionului verde cu chipul lui Hulk a început în urmă cu 6-7 ani, când a fost achiziţionat din Olanda, unde s-a efectuat prima transformare de la interior.

„Pentru că în ţară nu am găsit ceva care să ne placă, ne-am întors cu camionul în Olanda, la nişte colaboratori ale căror camioane le transportasem cu ceva ani în urmă. Ne plăcuse interiorul acestora. Transformarea interioară a durat 6-7 luni. Am fost uimiţi de modul în care a ieşit interiorul, astfel că am decis să facem şi un tunning de exterior. Am închis complet spatele cabinei, operaţie pe care nu am găsit să o facem la noi în ţară, plus tobele. Apoi am dat în lucru bara din spate cu LED-uri. Deşi ne-a plăcut cum a ieşit, am simţit că îi lipseşte totuşi o pictură exterioară. După ce ne-am uitat prin Olanda, Franţa sau Germania la lucrările făcute de echipe talentate în aerografie, am decis în final să lucrăm cu băiat din Arad, de la noi de acasă. Acesta a fost primul camion lucrat de acesta. Ne-am asumat riscul de a da această lucrare pe mâna unui începător, care a lucrat însă cu multă pasiune aproape doi ani la ceea ce vedeţi astăzi. Am mai participat între timp la unele competiţii şi am încercat să remediem fiecare critică primită”, a relatat cu emoţie proprietarul camionului.

După festivalul de la Alba-Iulia camionul va pleca către un colaborator din Germania care i-a facut lui Dorin Bîtea o ofertă de cumpărare, pentru ca anul viitor Mondotrans să se lanseze într-un nou proiect. „Tunning-ul de camioane este o nebunie. În zilele dinaintea concursului am stat în garaj până la cinci dimineaţa cu băieţii. Am investit 45.000-50.000 de euro în transformarea acestui camion şi simţim că mai mult de atât nu putem face. De aceea am decis să îl vindem şi pentru anul viitor vom pregăti un model nou”, a spus Dorin Bîtea, care şi-a văzut camionul din start selectat pentru premiere. Într-adevăr, în final „Hulk” a ieşit în top 5 atât la Best Paint, cât şi la Best Interior.

Articole similare

Ad